Imaginea României

Imaginea României
Restricţiile de circulaţie în spaţiul Schengen au consecinţe. Alături de îngreunarea trecerii frontierelor pentru cetăţeni, se pierd timp şi bani în vămi şi se descurajează investiţii străine directe. Efectele nu se opresc aici. De aceea, amânarea celei de-a doua etape a admiterii României în zona Schengen stârneşte nemulţumire. Cum se explică această amânare iniţiată de Germania şi susţinută, apoi, de alte ţări?

Este limpede că un argument invocat rămâne valabil: mobilitatea dezordonată a unor grupuri de cetăţeni ai României. Sunt de luat în seamă, de asemenea, două aspecte orecum tehnice: penetrabilitatea frontierei la unii vecini şi salariile mici ale celor din poliţia de frontieră, care i-ar face pe angajaţi, în optica ţărilor menţionate, susceptibili de corupere. Al doilea argument, cel al persistenţei corupţiei, ţine în parte de un fapt (România s-a angajat, de altfel, din 2004, să elimine corupţia şi a dezvoltat până în 2012 cea mai extinsă corupţie!). Se ştie că în ţară se fraudează, mai ales în execuţia bugetului. Îţi dai seama de aceasta într-o instituţie ce distribuie forme de sprijin. În ultimii ani s-a creat tradiţia furtului în trei forme - externalizarea de activităţi ce pot fi făcute de angajaţi, umflarea contractelor cu sume exagerate şi prevederea de cheltuieli inutile - toate trei aducând celui care foloseşte bugetul o recompensă.

Deşi corupţia este de necontestat, nu are nicidecum acoperire tendinţa vizibilă din alte ţări de a localiza aproape exclusiv corupţia, sursele criminalităţii şi celelalte rele la Carpaţi. Imaginea unei ţări corupte ţine, în orice caz, nu doar de fapte, ci şi de mass-media, de mediile politice şi de ceea ce cultivă acestea pentru cetăţeni.

Desigur că Uniunea Europeană are astăzi de rezolvat probleme dificile. Consultarea democratică abia dacă atinge nivelul interguvernamental. Chestiunea legitimării agravează de mult invocatul „deficit democratic". O soluţie de organizare a unui întreg compus din douăzecişiopt de state a devenit necesară. Reafirmarea explicită a telos-ului unificării europene nu mai poate fi amânată. Nu putem pune însă, în niciun fel, imaginea negativă a ţării pe seama frământărilor din Uniunea Europeană, oricât afectează aceasta încrederea de sine a europenilor.

Imaginea actuală a României în diferite ţări are surse variate. În continuare este eficientă extrapolarea de la comportamentul deviant al unor persoane aflate în străinătate la caracterizarea unui popor. Este aici un sofism (pars pro toto), care, din nefericire, nu este singurul. În orice caz, România a rămas insuficient cunoscută - iar cercetările de imagologie atestă acest fapt. Se ştie prea puţin despre ţară, iar dinăuntrul ţării se etalează până la saturaţie unul sau altul dintre sportivi, dintre soliştii de operă sau dintre literaţi, ceea ce este firesc, dar nu este suficient. Desigur că o cultură este prestigioasă prin personalităţi din diferite activităţi. S-a făcut prea puţin, totuşi, pentru a etala România în lărgime - incluzând, adică, frumuseţile naturale, izbânzile tehnologice, contribuţiile ştiinţifice, creaţiile artistice, reflecţiile instituţionale care, luate împreună, certifică apartenenţa la civilizaţie. La noi cine pune problema prezentării în lărgime este stimgatizat cu iuţeală de tot felul de profitori indigeni ai acelei necunoaşteri.
Din ţară pleacă informaţii mai curând negative, spre mari reuniuni şi ziare din alte ţări. Nu atât străinii pictează negativ ţara, cât unii dintre cetăţenii ei. Cine examinează, de pildă, sursele de informare mărturisite de ziarele majore care au adus reproşuri României în vara lui 2012, observă că sunt români cu pregătire precară, dar ajunşi prea departe, cei care au trunchiat realităţile în relatările lor. Nu mai vorbim de acei europarlamentarii bine cunoscuţi care încearcă să-şi facă carieră politică aruncând blamul pe ţara lor. Ei ştiu că în competiţiile zilelor noastre, în care imaginea are efecte majore, se pot face şi astfel cariere, în ţară şi mai ales în afara ei. ?i unii şi alţii comit abundent sofisme cunoscute - între care sofismul „omului de paie (straw man fallacy)", ce constă în a deforma o realitate sau o opţiune spre a o putea combate, este cel mai frecvent.

Presa străină este diversă, iar atunci când este solidă rămâne pluralistă, adică redă ambele optici privind o situaţie anume. Nu înseamnă că nu sunt în joc interese. Bunăoară, ca experienţă personală,câtă vreme am promovat multiculturalismul am fost lăudat, iar când am refuzat scindarea Universităţii „Babeş-Bolyai" au început atacurile în câteva ziare de mare pondere. Atacurile au continuat când, în mai 2012, am propus revenirea şi în România la competenţele prevăzute de Constituţie în materie de politică externă şi am sprijinit proiectul normalizării situaţiei din ţară. La fiecare pas s-au comis dezinformări ţintite ce se pot, chiar şi după trecerea timpului, liniştit, confrunta cu faptele, spre a proba neadevărul lor.

Afirmaţia că România mai are un singur prieten, Marea Neagră, este exagerată, dar nu fără fapte de partea ei. În ultimii nouă ani ţara şi-a redus aliaţii. Ţara noastră are nevoie de aliaţi, ca orice altă ţară. De aceea, va trebui ieşit din politica externă încapsulată în instituţii rigide şi lipsite de viziune şi competenţă şi trecut la o politică externă de prietenii active. Ar trebui folosită mai amplu şansa parteneriatului strategic cu SUA, apartenenţa la Uniunea Europeană, care nu trebuie reduse la acorduri formale, ci se impun utilizate pentru dezvoltări mai ample în societate, cu consecinţe perceptibile. N-ar fi fost nevoie de declaraţii neamicale la cel mai înalt nivel, care au efecte şi acum, relativ la alte ţări. Se vede cu ochiul liber că o politică externă tautologică, fără creativitate şi credibilitate, costă.
Între timp, cu noi sau fără noi, se petrece o schimbare de magnitudine neobişnuită a lumii. În Uniunea Europeană, de pildă, opoziţia dintre „politica austerităţii" şi „politica creşterii economice" nu şi-a spus ultimul cuvânt. Înlocuirea politicienilor cu manageri abia a început. Atracţia „Europei cu mai multe viteze" este în creştere. Germania, bunăoară, înregistrează o clară reprofilare, de la statura unui colos economic preocupat de cooperarea cu ţările din Sudul şi Răsăritul Europei la un jucător global, aşadar, de la o ţară ce întruchipează exemplar valorile occidentale (creştinismul şi liberalismul) la o ţară cu politică mondială proprie în relaţie cu SUA, China, Rusia etc. Această schimbare de considerabilă magnitudine a lumii nu a fost prelucrată încă de România şi nici nu a intrat deocamdată în orizontul analizei.

Pe nesimţite, însăşi Comisia Europeană a devenit un decident cu clare opţiuni ideologice. Precum în politicile interne, poziţia ideologică (fie şi luată formal, drept afiliere la diferitele internaţionale) contează şi trebuie luată în calcul. Din nefericire, România nu participă la discuţiile hotărâtoare din acest moment. Astăzi participi, deci exişti. Altfel, imaginea ţării rămâne oarecare, iar forţe care să o facă negativă intervin de îndată.

România s-a bucurat de prestigiu atunci când s-a ataşat valorilor lumii moderne. După 1989, acum în mod aparte, ţara noastră are nevoie de reforme economice, instituţionale, educaţionale serios gândite şi aplicate cu pricepere. Epoca reformelor nu s-a încheiat la noi, iar reformele nu trebuie reduse la „reforma statului", care a rămas prost gândită şi pur propagandistică. Sunt necesare reforme care ating benefic viaţa fiecărui cetăţean, îmbunătăţind-o perceptibil. Nu poţi avea prestigiu cu sărăcie pe care nu o combaţi. Nu sunt reforme fără efort prealabil de conceptualizare. Nu poţi face reforme punându-le în mâini nepricepute.

Diplomaţia poate fi foarte eficace în asigurarea unei imagini pozitive a ţării. Ea depinde de personalitatea celor care o reprezintă şi de angajamentul lor. Degeaba sunt diplomaţi acreditaţi, dacă ei nu au nicio reacţie în mass-media acelor ţări. Deoarece sunt la noi comentatori care fac consideraţii fără a se informa, trebuie spus, pe baza documentelor, că în perioada din mai până în septembrie 2012 nu a existat vreo declaraţie a vreunui ministru de externe sau prim-ministru sau preşedinte care să fie negativă la adresa României. Din toamna lui 2012 astfel de declaraţii au devenit obişnuinţă, fiind frecvente.

Imaginea României care a contat în decizia amânării admiterii complete a ţării noastre în zona Schengen a fost compusă, aşadar, din toate acestea: necunoaşterea ţării, informaţii negative din ţară, presa străină influenţată, reducerea aliaţilor, interes redus pentru a lua în seamă schimbarea lumii şi reprofilarea unor ţări, ideologizarea Comisiei Europene, puţinătatea reformelor serioase, slaba acţiune diplomatică. Prin urmare, nu se mai poate pune imaginea negativă în seama unui singur factor, oricare ar fi el. Mai înţelept este să luăm în seamă toţi aceşti factori şi să acţionăm în consecinţă.

Loading...
Comenteaza