Editorial

Interese permanente

Hărțuit de adversarii politici care-i reproșau politica de alianțe, Sir Winston Churchill a răspuns: „Marea Britanie nu are amici permanenți, nu are inamici permanenți; are doar interese permanente”.

Astfel de atitudini nu sunt unice în politica europeană. Mai mult sau mai puțin, fiecare stat din super-îngrămădita Europă își urmează cu cerbicie scopurile și interesele, oricât de obscure sau conflictuale ar fi acestea. Își urmează scopurile inclusiv Germania (care vrea să impună Europei o transfuzie de sânge migrant, chiar dacă majoritatea cetățenilor europeni se opun unei astfel de idei) și Franța (care, disperată în fața șomajului național, încearcă să-i alunge din țară pe muncitorii detașați, da-de, da-de se vor trezi șomerii francezi din aburii dulci ai brânzei fermentate și ai vinului roșu și se vor apuca de muncă).

Se aliniază unei astfel de atitudini și unele state din estul Europei. Putem aici enumera Polonia (care nu face rabat la afirmarea intereselor sale, inspirate din realitățile istoriei îndepărtate sau apropiate) și, mai ales, Ungaria (care este foarte vocală în apărarea și promovarea intereselor conaționalilor care locuiesc în alte state). Polonia, de pildă, dorește să introducă un nou model de pașaport, ale cărui file să fie împodobite cu simboluri culturale legate de istoria Poloniei. Foarte frumos, veți spune, bravo vouă, dați-i să sune! Atâta doar că două dintre simboluri au mai degrabă conotații iredentiste, ele fiind Poarta Aurorei (aflată în Lituania, la Vilnius) și cimitirul Lychakiv (aflat la Lvov, în Ucraina). Este adevărat, s-o spunem pe-a dreaptă, că mai ales ultima locație a fost mai degrabă în fruntariile Poloniei medievale și a poposit în Ucraina, prin redecuparea hărții de către glorioasa învingătoare din al Doilea război mondial, Uniunea Sovietică...
Dar nu suntem aici pentru a împărți dreptate într-o Europă de est care nu vrea să îngroape securea războiului. Să remarcăm numai că, indiferent cine ar fi oponentul (fie el și Rusia, cea cu trufia redescoperită și reinventată), Polonia își urmărește cu cerbicie interesele, oricât te îndeamnă logica să dezvolți relații de deplină armonie cu toți vecinii cu care împărtășești un colțișor de continent.

Să ne uităm acum la Ungaria, stat ai cărui bojoci sunt invers proporționali cu statura geografică. Măcinată de o bolnavă nostalgie după teritoriile și puterea pe care le-a pierdut prin Tratatul de la Trianon, Ungaria se preocupă obsesiv de situația importantelor minorități ungurești rămase înafara granițelor naționale. Din nou, nu discutăm aici despre legitimitatea urmărilor Tratatului de la Trianon, ci despre consecvența cu care statul ungar urmărește imperativul protejării intereselor comunităților maghiare care trăiesc în România, Slovacia, Serbia și Ucraina.

Așa se explică reacția autorităților maghiare față de recenta lege a învățământului din Ucraina, lege discriminatorie, echivalentă cu un genocid cultural, prin care minorităților li se garantează învățământ în limba maternă doar la grădiniță și în învățământul gimnazial. Legea a fost votată în 4 septembrie, iar guvernul maghiar a „protestat insistent" faţă de această lege, care aduce o „limitare fără precedent" a drepturilor celor 150.000 de etnici maghiari din Ucraina.

Numărul românilor din Ucraina este la fel de mare. Mai mult chiar, numărul „moldovenilor" din Ucraina este încă și mai important (aproximativ 220.000). Și ce face statul român în această situație? Tace. Tace ca porcu-n păpușoi! Nici un fel de luare de poziție, nici un fel de declarație, de parcă soarta românilor de peste hotare este în grija îngerilor sau a extratereștrilor. Noi știm să fim hotărâți și tranșanți doar în troaca noastră de acasă, unde ne simțim mari și tari și putem sfida, precum cățelușul care latră de după gard. Prin vocea jupânului suprem, puterea conducătoare a României s-a exprimat cu eleganță și plasticitate: „Murim de grija externului și uităm că suntem români, nu suntem slugi!"

Sigur - mare descoperire - nu suntem sluga nimănui. În schimb, prin atitudinea noastră de adevărate și supuse slugi față de liniile „importante" ale politicii europene, permitem ca sute de mii de români să devină servitori în statele în care i-au surghiunit frământările istoriei. Între timp, ungurii sar la gâtul tuturor celor care aduc atingere ființei lor naționale, oriunde ar fi aceasta. Urmare a complicațiilor tipic românești care opresc funcționarea Liceului Romano-Catolic din Târgu-Mureș, Ungaria a anunțat abrupt retragerea sprijinului pe care-l promisese României în vederea aderării la OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică).
Răspunsul României? Aceeași atitudine lălâie, molatecă și tâmpă care caracterizează România în relațiile cu vecinii: „atitudine complet inadecvata, inamicala si contraproductiva". Adică... „ce dai, nene?" Așa că, impresia care rămâne este că singurul interes în politica externă românească este acela de a fi cameleonul perfect, cel pe care nimeni nu-l bagă în seamă, fiindcă oricum este invizibil.

Deci, România nu are nici un interes permanent în politica externă. Sau, interesul său este acela, îngust, penibil și rușinos, de a repeta obsesiv: „nu suntem slugi"...„nu suntem slugi"...

 

Publicitate

Taguri

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.