Editorial

„Justiția" și afacerea Dreyfus

În 2017, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza" din Iași a tipărit volumul L'Affaire Dreyfus et ses consequences, coordonat de rigurosul și cunoscutul istoric Carol Iancu (Montpellier).
Publicitate

Subiectul este notoriu: Cu merite, ce au atras decorații, în serviciul țării sale, căpitanul Alfred Dreyfus este acuzat, în 1894, de înaltă trădare în favoarea unei puteri străine, pe o asemănare a scrisului și pe fondul unei campanii antisemite. Într-un proces fără probe, dar cu presiuni din culise și erori judiciare, ofițerul de stat major al armatei franceze este condamnat, degradat și surghiunit. În urma protestului unor intelectuali integri, procesul se reia, nevinovăția inculpatului are câștig de cauză, iar sentința este casată în 1906.

În jurul procesului s-a dat o bătălie. De o parte au fost adepții ordinii deja existente și ai ierarhiei politice în funcțiune, care invocau interese „superioare". De cealaltă parte, „partizanii primatului valorilor adevărului și justiției". Primii țineau să-l condamne pe căpitan din considerente de păstrare a pozițiilor în stat, ultimii voiau ca justiția să nu fie instrumentul nimănui, ci o acțiune curată, deasupra mașinațiunilor.

Cum a fost posibil ca într-o țară ce parcursese emanciparea cetățenească să se organizeze un asemenea proces? Cum s-a ajuns ca interese din politică să inducă falsificarea justiției? Ne place sau nu, întrebarea nu s-a învechit.

Dincolo de ceea ce fac juriști calificați și credincioși dreptății în justiție, din nefericire nu destui, întrebarea se pune și astăzi, în România actuală în mod evident. Cum se explică aici confruntarea de azi a două curente: curentul care exaltă procurorii, legile și justiția existente și nu acceptă alte organizări, cu alți juriști în frunte, și curentul care acuză, cu probe, că șefii actuali încalcă legile, într-o „cooperare" a judecătorilor, procurorilor și serviciilor secrete, sub oblăduirea „șefului statului"? De unde desfigurarea justiției care, așa cum observa actualul ministru, „scârțâie din toate încheieturile"?

Sunt izbitoare similitudinile „justiției" din România actuală cu cea care s-a aplicat în 1984 lui Dreyfus. Nu este vorba aici de date biografice, ci de felul în care se face justiție. Studiul lui Jean-Louis Clement, Du droit dans l'affaire Dreyfus 1894-1899, din volum, invită indirect la comparații.
Nu compar aici derapajele franceze ale timpului cu vociferările neprofesionale ale vârfurilor „justiției" carpatice. Dar și în România de astăzi, ca și în Franța sfârșitului secolului al XIX-lea, se fac lecturi radical diferite ale dreptului.

Cei care au pus mâna pe pârghiile judiciare văd dreptul ca ceva nechestionabil, cu reguli decretate „bune" deoarece convin unor persoane, mai ales pentru a-i putea împiedica pe contracandidați să concureze. Dreptul este privit nu ca ansamblu care slujește interesul public, ci ca instrument, după ce democrația a fost arhivată, iar statul de drept redus la lozinci pentru naivi. O penibilitate, totuși, rară în lumea civilizată: numai cu desfigurarea justiției se câștigă, de fapt, alegeri?

La polul opus, cei mai mulți cetățeni, cum atestă sondajele, aspiră la o justiție cu independență efectivă, nu doar virtuală. Aceasta presupune - după treisprezece ani de matrapazlâcuri recunoscute astăzi până și de beneficiarii lor - a schimba legi, proceduri, responsabilii, nivelul pregătirii, învățarea dreptului.

Și în România de acum, precum în Parisul anului 1894, se invocă situații extraordinare, în numele cărora de obicei se comit abuzuri. Atunci se invoca pericolul anarhismului, acum lupta cu corupția este luată ca paravan. Nici acum nu contează dreptatea, ci subordonarea „justiției" față de cei care stabilesc prioritățile. Altfel spus, justiția nu este socotită valoare în sine, ci măciuca la îndemâna unor grupuri.

Și în România de astăzi, precum în afacerea Dreyfus, probele materiale ale evaluărilor, cam în toate domeniile, sunt după ureche. La ceea ce atunci conta în inculpare - asemănarea înșelătoare a scrisului - acum se adaugă, desigur, denunțătorul de orice proveniență și capriciile anchetatorilor. Vocea celui vizat nu contează, nici măcar atât cât a contat opinia căpitanului francez. Nu contează că cetățeanul merge apoi la CEDO și câștigă, iar statul plătește. Scopul nu este dreptatea, uneori nici măcar sancționarea, ci pur și simplu stigmatizarea mediatizată, pentru scoatere din cursă.

Ca și în Franța sfârșitului de secol nouăsprezece, în „justiția" din România actuală se operează înăuntrul așa-numitului „pozitivism juridic". Acesta înseamnă "primatul dreptului scris, pozitiv" (p.115), de fapt, refuzul sesizării spiritului legii și, cu atât mai mult, a sensului ei. Nu se pricepe că, atâta vreme cât legile sunt prost gândite și redactate, obsesia literei legii împiedică dreptatea. În Franța se știa măcar ce este „pozitivismul", căci se făceau distincții conceptuale. La vârfurile actuale ale justițiarilor carpatici, distincțiile lipsind, pozitivismul este confundat cu o socoteală șmecheră.

Nici în justiția actuală și nici în afacerea Dreyfus nu s-a înțeles că valoarea conducătoare a justiției, dreptatea, nu este chestiune de sociologie. Doar că aici, ca în nici o altă țară, nu se ia în seamă adevărul că legile nu le elaborează nici procurorii, nici judecătorii, ci, simplu, Parlamentul, la propunerea guvernului. Nu se observă că grupuri scoase aiurea pe străzi în zilele noastre reiau, de fapt, agresiunile nechibzuite din 1894 la adresa comploturilor imaginare. Astfel, se ajunge la situația ridicolă în care un ministru calificat în drept, care și-a condus promoția în timpul studiilor, să fie luat la rost de absolvenți mediocri, strecurați misterios în funcții.
Ca și în Franța anilor lui Dreyfus, unii generali se implică în orientarea anchetelor și elaborarea sentințelor. Procesul Dreyfus a fost viciat de intervenții ale acestora. În România actuală, devine tot mai clar, prin dezvăluirile recente, că întregul sistem a intrat pe mâna câtorva generali cu pregătire sumară și fără merite, interesați nu de țară, ci de căpătuială.

Desigur, similitudinile dintre justiția din România actuală și afacerea Dreyfus sunt parțiale. Ceva este în plus și lipsesc lucruri importante.

În plus este tot mai evidenta nepregătire juridică. „Ne facem treaba" este deviza mărturisită de „șefi". Replica este la îndemână: și Eichmann spunea că doar „își făcea treaba"! La Cluj-Napoca, anchetatorul lui Lucrețiu Pătrășcanu a spus până la capăt că „și-a făcut treaba". Cei care i-au trimis la moarte pe Iuliu Maniu și pe atâția alți patrioți spuneau la fel. Toți „își făceau treaba"! Fără cunoștințe temeinice de drept, fără cultură civică și fără ezitare!

Lipsesc, apoi, multe. Bunăoară, în Franța finalului secolului nouăsprezece, s-a recunoscut „eroarea morală" (p.116) din celebrul proces. „Morală" - despre ce vorbim? Unii nu acceptă nici acum că și plagiatul și operațiunile ilicite înseamnă furt, oricine le săvârșește, deci ceva și mai rău decât corupția ce se pretinde că se combate.

În Franța, personalități integre (Anatole France, Stephane Mallarmé, Marcel Proust, Charles Péguy) s-au ridicat contra instrumentării justiției. Emile Zola a trecut de la apărarea unui inocent, la demascarea orchestratorilor judiciari. Căci reaua credință și nepregătirea decidenților lovesc oameni, dacă nu cumva îi și ucid! La noi, cum se vede ușor, prea puține voci se exprimă într-o chestiune crucială: starea justiției. După ce au exaltat „statul mafiot", inși cu veleități de intelectuali publici năzuiesc acum la sfătuirea „statului disciplinar" și-i cultivă rătăcirile.

În Franța, mișcarea angajată în epocă de Charles Renouvier împotriva pozitivismului aducea în discuție un orizont: demnitatea persoanei. Nu ar fi timpul ca justiția din România să ia în serios democratizarea, statul de drept și valoarea dreptate? Nu ar fi cazul readucerii profesionalismului juridic la vârf? Altfel, după ce a amputat prestigiul țării, „justiția" care se face îi va îndemna pe și mai mulți cetățeni la emigrație, care este deja, cea mai mare din Europa zilelor noastre! Asta este ținta?

 

 

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.