Editorial

Liberalism fără libertăți?

Să examinăm mai întâi, cum am promis, liberalismul autohton, apoi social-democrația, creștin-democrația și alte curente, spre a stabili felul în care se întâmpină la noi interesul public de a avea un pluralism sănătos.
Publicitate

Mihai Sebastian, deja, remarca o trăsătură nefastă a dezbaterii publice din România - ideile sunt "nu numai nervoase, dar și exclusive. Ele nu rabdă o trecere pe alt plan decât al lor". Nu contează fața cealaltă a lucrurilor și nici optica altuia. Nu preocupă adevărul sau dreptatea, onoarea nicidecum. Se verifică de puțin cât de informate sunt opiniile.

Dacă ne gândim la ziua de azi, cauzele sunt multe - cu grava confuzie a valorilor, carențele de educație, ascensiunea neisprăviților printre ele. Cu siguranță, însă, una dintre cauze rezidă în aceea că a gândi în condiții de libertate este mai dificil, în vreme ce clișeele nu cer efort. Alternativa examinării responsabile a situațiilor, care duce la soluții, pierde astăzi în fața diversiunilor și redării liricoide a istoriei.

Era de așteptat ca liberalismul, în calitate de curent organizat în jurul libertății individuale și gândirii argumentative, să pună capăt "culturii de brutalități și tranzacții" pe care același scriitor o vitupera. Mulți concetățeni trăiesc această așteptare.

Desigur, liberalismul însuși (detaliat în Andrei Marga, Filosofia unificării europene, 2005), a parcurs o istorie în care a învățat să prindă în termeni libertatea funciară a individului, dar și premisele și obligațiile ei. Istoria sa intelectuală este dintre cele mai inovative.

Pe măsura aplicării, liberalismul a trebuit însă să fie scos el însuși din deformări. Prima a fost deformarea aprioristă, când se voia derivarea de realități din principii enunțate cândva. Apoi, a intervenit deformarea economistă sau deducerea vieții sociale din simpla libertate de inițiativă. Mai târziu, s-a petrecut deformarea individualistă sau ignorarea faptului că liberalismul semnifică libertăți, dar și proiect de organizare instituțională. Cu această din urmă deformare, liberalismul s-a și predat fără condiții neoliberalismului anilor nouăzeci, de care societățile actuale caută să se elibereze.

La noi, însă, liberalismul, cel puțin cel întruchipat de partidul național liberal, și-a adăugat în ultimii ani încă o deformare, din nefericire, caracteristică. Este vorba de deformarea sensului, ce constă în ruperea liberalismului de promovarea libertăților și transformarea lui într-un instrument. Spus direct, apărut în Europa în luptă cu absolutismul, consolidat în America în opoziția la autoritarism, liberalismul, ca doctrină a libertăților și drepturilor inalienabile, este acum răsturnat cu capul în jos. Din doctrină a eliberării indivizilor, el a devenit, cum se vede cu ochiul liber, chemare la o "corectitudine politică" străină doctrinei și la îmbrățișarea unui "stat de drept" desfigurat. Să explicăm.

Se poate spune, desigur, că o seamă dintre liberali fac politică din atașament la valori și au probat că știu să cugete cu capul propriu, dincolo de mulțimea de papagali. Bunăoară, Oradea, cel mai aranjat oraș din țară, este legat de ceea ce a făcut competentul și devotatul Ilie Bolojan. Nu este singurul exemplu. Dar liberalismul românesc este lovit, mai mult ca oricând, tocmai într-o epocă de mari schimbări, de mediocra elaborare doctrinară și impotența programatică. Liberalismul s-a dezvoltat necontenit în lume, iar Bobbio, Dworkin, Ackerman, Galston, ca să ne referim doar la câțiva din vremuri mai recente, ar putea să stimuleze la reflecție. Ceea ce poartă ca idei cei mai mulți exponenți liberali de la noi este însă cam de acum cincizeci - optzeci de ani. Ei nu au un program sincronizat care să pună în mișcare această țară.

Se observă tot mai bine că mulți se declară "liberali" nu în numele unor valori, ci pentru că, după socialismul răsăritean, este modă să fii liberal. Nu sunt toți aventurieri, desigur, dar mulți cântă în afara partiturii. Unii nu au nici o experiență sau doar pe cea a lui Rică Venturiano, dacă nu cumva au restabilit ciocoismul lui Dinu Păturică. O veche lacună a liberalismului indigen - aceea că nu-și asumă faptul că liberalismul matur nu este egoism social ce dizolvă interesul public, că cetățenia implică anume empatie, nu doar lupta pentru căpătuială - iese acum în relief.
Pe orice față s-ar suci lucrurile, fapt este că prea mulți exponenți "liberali" de acum sunt un soi de politruci fără opinii proprii, ajunși prin pile, rude, nimereală, care recurg la mijloace blamabile pentru a se menține. Elocvent este eșecul "tinerilor" liberali de acum zece-cincisprezece ani - snobi, care nu duc ceva la liman și nu răspund de nimic.

Așa stând lucrurile, listele cu care liberalii jonglează nu cuprind vreun om de stat - adică cineva în stare să gândească statul nu ca stat disciplinat de instituții de forță, ceea ce poate face și un plutonier, ci ca stat al libertăților, drepturilor și domniei legii. Evident, nu este de ajuns să-l invoci in mod ritual pe Ion I. C.Brătianu, când în jur este gol!

Din aceste stări de fapt rezultă opțiuni oneroase. Ca exemplu, și liberalii actuali aplică în fond liberalizarea ca devalizare. În loc să aibă o doctrină economică, care să evite hemoragia de bunuri și forță de muncă, ei o justifică. În loc să pledeze pentru libertăți cetățenești, ei votează controale. Nu au fost apărători mai imprudenți ai legilor de supraveghere a persoanelor decât unii exponenți ai liberalilor! Nu sunt oponenți mai stăruitori la normalizarea legilor și la restabilirea drepturilor omului în justiție! Nu este reticență mai fățișă la a elibera România de amatorismul organizat și de politica externă de excursii!

Din rațiuni cunoscute, liberalismul ar fi trebuit să inspire schimbarea României după 1989. Prea rar însă cei care s-au dat liberali și-au asumat idei ce duc înainte - cum a fost, de pildă, în 2012, când liberalismul a pus în joc teme vitale precum reindustrializarea României sau lichidarea urmărilor regimului de după 2004. Marea slăbiciune a liberalismului indigen este improvizația. Atunci când economia României trebuia privatizată, iar statul de drept instalat, liberalii nu au avut altă abordare decât "terapia de șoc" preluată după ureche. Când trebuia făcută sincronizarea cu democrațiile emergente, liberalii se asociau cu un regim funest. Când trebuia înfruntată globalizarea, erau absorbiți de afaceri mărunte. Acum, când se produce corectura globalizării, ei au altă oră.

Ca și alții, liberalii își fac iluzia că improvizațiile se depășesc organizând departamente la partid. Acestea pot juca un rol, dar, cum arată și experiența recentă a universităților de la noi, degeaba sunt departamente dacă nu sunt personalități. Câte departamente nu fac, de fapt, decât un fel de răspândire a cunoștințelor? Liberalii au nevoie stringentă de o analiză temeinică, de o serioasă dezbatere în societate, de personalități cu o cultură sincronizată și, înainte de orice, de liberalism la propriu.

Liberalii de azi au apucat vârtos măciuca justiției. Într-adevăr, justiția este valoare fondatoare a societății, dar numai în lipsa bunei credințe nu se vede că ceea ce s-a petrecut în justiția din România ultimei decade contrazice esența ei. Proceduri samavolnice și fără cultură civică, fără "neliniște etică", fără "etica îndoielii", fără "conștiință" nu au cum să fie justiție! Este doar o justiție tehnic dreyfusardă (ca să recurg la un termen din istoria judiciară, pe care mi l-a inspirat lectura volumului L'Affaire Dreyfus, publicat recent la Universitatea "Al.I.Cuza" din Iași). O "justiție" care va fi revizuită, precum în cazul vestitului căpitan francez.

Mai nou liberalii apucă și măciuca integrității. Să aruncăm o privire în scrieri lămuritoare: integritate înseamnă "altruism", "rezistența la presiuni", "luare de poziție din convingere, nu din interes", "preferința pentru just în dauna avantajelor proprii"și multe altele (vezi Pascal Boniface, Les Intellectuels integres, 2013). Văzând ce debitează exponenți ai liberalilor de azi, nu poți ocoli întrebarea: chiar nu se știe ce pretinde integritatea?

În loc să propună o concepere inovativă a bunăstării cetățenilor, a libertăților și drepturilor, unii liberali s-au refugiat într-o înțelegere birocratică a economiei actuale și a democratizării. În loc să atragă prin superioritatea analizelor, ei se mulțumesc să aștepte ca rivalii să piardă electorat. "Statul disciplinar" ar trebui să le stârnească opoziția, dată fiind genealogia concepției, dar ei preferă să îl servească docil.

Cu bună intuiție, electoratul a sancționat repetat această rătăcire a liberalilor. Deocamdată, este evident că ceea ce este continuu viu în liberalism - apărarea libertăților și drepturilor împotriva abuzurilor de orice fel - se află la concetățeni care s-au desprins din partidul național liberal sau au stat de la început la distanță de acesta.

 

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.