Editorial

Litera, spiritul și sensul legii

Există ceva ce se adaugă “literei” și “spiritului” unei prevederi legale, dar se discută prea puțin, anume, “sensul” ei. În fapt, mai ales când este vorba de Constituție, “sensul” este de multe ori mai lămuritor. Aceasta și pentru că “spiritul” se lasă – acolo unde tradiția “științelor spiritului” este timidă – interpretat diferit, iar “litera” legii nu este univocă.
Publicitate

Am în vedere o situație circumscrisă. Mulți sunt decepționați de faptul că în fruntea justiției și a altor instituții ale statului ajung persoane nu după concursuri la lumina zilei, precum în alte state, ci după brodeli subiective. Alții sunt revoltați când văd cum desemnarea de prim miniștri atârnă de interesul personal al cuiva. Aproape toți concetățenii își dau seama de subiectivismul care domină numirea demnitarilor și a înalților funcționari.

În mod evident, neajunsul mare (fără a fi singurul!) în democrația din România este, de ani buni, practica desemnărilor unipersonale, de care se abuzează de sus până jos. Este un neajuns plin de efecte, căci din numiri făcute de o persoană rezultă aducerea frecventă de inși nepotriviți, profesional și civic, în răspunderi publice și, până la urmă, starea precară a țării.

Mulți au invocat aceste fapte. Avertismentul lui Thomas Mann, relativ la decăderea ce se petrece când cei mai nepregătiți ajung la decizie, l-am amintit, la rândul meu, de câteva ori. Între timp, a survenit proba statistică a "contraselecției generalizate". Datele noi (publicate în "Cotidianul", din 24 februarie 2017) atestă că ajung președinți ai statului și șefi ai instituțiilor (servicii secrete, procuratură etc.) cu care se caută controlarea cetățenilor, absolvenți de sub nota șapte. Tabloul este, puțin spus, devastator. Citez: „Cine vrea să facă o cercetare mai amplă, va afla că azi, aici, în România, notele 5, sau 6, sau 7 conduc, peste tot, notele 8, sau 9, sau 10, şi în viaţa politică, şi în structurile administrative, şi în sistemele autorităţii judecătoreşti". Să ne mai mirăm că nimic nu se rezolvă durabil? Că mandatele trec unul după altul și progresele sunt zero?

Din păcate, năravul regimului de până în 2014 de a abuza de Constituție, prin interpretare, și de a impune persoane fără valoare în funcții cheie, continuă pe scară nouă. Să ne gândim fie și numai la funesta experiență din 2014 a înlocuirii unui guvern stabilit democratic cu "tehnocrați" de mucava! La asaltul primitiv asupra guvernului actual care, pentru orice democrat care se respectă, este rezultatul constituțional al votului democratic la urne din 2016!

Deoarece se practică sofismul: "de ce vorbești, căci ai făcut la fel!", adresat celor care au fost demnitari ai statului, trebuie să spun că nu argumentez deloc prima oară pentru ieșirea din abuzuri în interpretarea Constituției, luând în seamă litera, spiritul, dar și sensul prevederilor. Amintesc două exemple ușor verificabile pe documente.

În 2012, la o nominalizare pentru guvern, am atras atenția în Parlament că politica externă a României, potrivit Constituției, o face guvernul și, concret, ministerul de externe. Declarația am făcut-o în opoziție cu opinia răspândită după care, din moment ce politica externă este pusă în răspunderea Președintelui, acesta poate face totul, adică orice, după bunul plac.

Am argumentat, bunăoară, că, în conformitate cu Constituţia ţării, „preşedintele reprezintă statul român" (art. 80), dar am amintit ceea ce se citează mai puțin, anume, că guvernul, potrivit Programului său de guvernare, acceptat prin votul de învestitură al Parlamentului, „asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice (art. 120). Era evident, chiar şi numai din aceste articole constituţionale, că Executivul lucrează pe baza Programului acceptat de Parlament, că Parlamentul este cel care aprobă acordurile între state şi că preşedintele "reprezintă" statul român. Iar a reprezenta nu are deloc sensul vreunei "șefii" peste ceilalți.

Cu alte cuvinte, este evident că nu există prevederea unui monopol, nici măcar a unui rol determinant al președintelui în politica externă. În conformitate cu prevederile Constituţiei, Guvernul, preşedintele şi Parlamentul, respectându-şi reciproc competenţele, trebuie să conlucreze la realizarea politicii externe. Trebuie să facem din „gândirea în condiţii de pluralism" un instrument eficace, conchideam în mai 2012 (Vezi Romeo Couți, România în lumea în schimbare. Interviuri..., Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2013, p.9-13).

După 2014, văzând repetarea malformării Constituției prin interpretare, am atras atenția că se încalcă legea fundamentală, iar numirile de către o persoană nu fac decât să aducă la decizii oameni nepotriviți. Cum s-a și întâmplat, cu rezultatele ce se văd tot mai bine, de la o zi la alta! Din nou trebuie spus răspicat că în Constituția României nu se prevede nicăieri un "șef de stat", cum se crede, că nu se prevede regim monarhic, nici măcar unul prezidențial, ci, la drept vorbind, un regim semiprezidențial, ce trebuie luat ca atare. Nici parlamentul, nici guvernul, nici instituțiile din sfera acestora nu sunt subordonate decât votului cetățenilor. Instituțiile sunt deturnate de la menirea lor punându-se în slujba vreunei persoane.

După alegerile din 2016, chestiunea revine cu putere ori de câte ori în joc este funcția de prim ministru. În fața unui vot democratic la urne, în democrație nu este admisibil ca cineva să încalce votul. Astfel că prevederea "președintele desemnează candidatul la funcția de prim ministru" trebuie înțeleasă în literă și în spirit, cum se spune, și, de asemenea, sub aspectul sensului ei în constituția democratică. Da, președintele "desemnează" după ce ia act de voința politică a electoratului exprimată la urne! Președintele poate avea o părere sau alta, dar, de data asta, sensul lui "desemnează" din Constituție este de a lua act de voința majorității care s-a format și de a "nominaliza" persoana propusă de aceasta. Nici mai puțin, nici mai mult!

Numai luând în seamă acest sens, prevederea "desemnării" poate fi pusă în concordanță cu prevederile univoce din Constituție privind caracterul democratic al statului. Spiritul este o idee mai generală ce se poate presupune în spatele literei, dar sensul rezultă din legătura prevederii respective cu ansamblul din care face parte. "Desemnarea" (art.85), de care se abuzează și astăzi, are astfel sensul de semnare a unui act care consacră juridic realitatea voinței politice a electoratului exprimată la urne, nicidecum de decizie subiectivă a vreunei persoane, oricine ar fi.

Se pot aduce în sprijin și alte argumente. În primul rând, nici o țară nu practică eroarea numirilor unipersonale precum România actuală. De exemplu, în SUA și în alte țări, președintele nu numește singur vreun demnitar. La noi, apucătura aceasta a devenit un sport. În al doilea rând, numirile de către o persoană distrug democrația. Cine mai poate crede că votul său are nu numai semnificație fizică, ci și semnificație civică? În al treilea rând, pe scenă se aduc acoliți și amatori, căci decidentul nu apelează la valori, ci mai curând la instrumente. Dacă interesul public ar conta câtuși de puțin, scena s-ar deschide spre competiții la lumina zilei și, în fond, spre cetățeni și societate.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.