Editorial

Lupii în Universitate. Portret de grup.

Clujul nu face nici el excepţie: participă şi el la această realitate bolnăvicioasă, şi nu într-o formă oarecare, ci chiar într-una care afectează poate cea mai prestigioasă instituţie a Ardealului: Universitatea Babeş-Bolyai. Recentele tensiuni din Universitate nu sunt, cum s-ar crede, doar contradicţii, care să creeze vreo dezbatere, şi deci un progres.

Ele sunt rodul transpiraţiei alcoolice a unui grup de tineri dascăli modeşti care s-au trezit peste noapte, îmbătaţi de damful politicii, în care şi-au înmuiat degetele, că ar putea conduce această instituţie de excelenţă a oraşului. Şi pentru că alţii mai vârstnici din delicateţe se feresc să spună lucrurilor pe nume considerăm că atât studenţii, cât şi toţi acei interesaţi trebuie să ştie cum stau lucrurile în fapt, cu acest grup de contestatari. Că doar lipsa crasă de performanţă nu se poate constitui în singura “calitate” a acestui grup.

Poate cã, luaţi de valul visului mãririi politice, domnii profesori care prin mãrinimia Partidului Democrat au reuşit sã piardã vremea pe la Ministerul învãţãmântului, şi-au uitat vocaţia adevãratã, cea de fani de cluburi unde se “trage pe nas”, se beau bãuturi tari, şi se “agaţã gagici”, şi, cum s-a demonstrat, se mai ia şi câte un pumn în nas!

 Dacã aceste “calitãţi” au fost suficiente pentru ca aceşti domni sã se facã plãcuţi studenţilor, ele nu ţin însã locul performanţei, care, dupã cum se vede, lipseşte, în multe cazuri, cu desãvârşire. Dar dacã ar fi vorba de numai atât, sau cã-şi mai “ajutã” vreun neam traficând posturi, (deh, trãim într-o societate cu o democraţie alteratã!), s-ar putea, probabil, repara câte ceva.

Dar când marele tânãr contestatar mai este şi plagiator din Colin Martindale, Michael W. Eszenk & Mark T. Keane, sau John Anderson, când e atât de “cognitiv” încât îşi boteazã şi firma cu care face afaceri de succes (unii o numesc, nu se ştie de ce, “cãpuşã”!) tot “Cognitrom”, când soţii şi logodnicele membrilor catedrei sunt doctoranzi tot la d-sa, iar propria lui soţie are şi ea ceva ore, tot la catedra acestuia, atunci chiar cã tânãrul “lup” are o problemã.

Una de obraz gros. în cazul acesta este greu sã mai vorbeşti, cu nesimţire, despre “baronii” universitari. Şi asta nu e totul: d-nii politicieni de la PD, precum şi prietenii sãi de la UBB ar trebui sã-şi aminteascã şi sã ia în calcul “devenirea” moralã a “marelui lider” al contestatarilor. Presa vremii stã mãrturie. Şi aici nu vorbesc despre celebra declaraţie “de ministru”, privind probabil Codul Etic al învãţãmântului, cu trimitere la propria apetenţã spre frecventarea drogurilor şi bãuturii, nici cea care a umplut de admiraţie şi respect chiar şi Academia Românã, cea conform cãreia “femeile înţelepte îi ajutã pe bãrbaţi sã aibã o erecţie prelungitã”.

 (Aici, la Eticã, poate ar trebui menţionat şi cunoscutul profesor de “Ars amandi”, - tot contestatar, şi d-sa -, care a reuşit sã le înveţe pe studente atât de bine materia, încât în fiecare an universitar a rãmas câte o amantă părăsită!) Mã refer la presa din anul 2002, când ziarele arãtau abnegaţia cu care d-sa muncea, la fel de cognitiv, la rafinarea politico - ideologicã a tinerilor partidului România Mare, ca apoi sã declare fãrã nici o umbrã de jenã cã ar fi slujit PD-ul de mult!

Mã rezum, deocamdatã, la atâta în ce priveşte portretul de grup, ce se picteazã singur, dupã cum se vede, în jurul d-lui fost ministru Mircea Miclea, deşi mai sunt multe de spus şi de arãtat. Sunt sigur cã vom afla curând mult mai multe “aspecte” deloc plãcute despre acest grup, dar locul acestor materiale nu este într-un editorial, ci la pagina de dezvãluiri. Drept care îi las pe colegii mei de la acest departament sã trateze, în continuare, acest subiect.

Ultima ora

Ce fac prietenii tai pe ziuadecj.ro