M-am întors ieri din Noua Zeelandă

M-am întors ieri din Noua Zeelandă
Cam ciudat titlu pentru un editorial, dar el răspunde tuturor celor care au speculat sau au comentat pe marginea deplasării unui grup de 15 jurnalişti români în ţara de la capătul lumii: Noua Zeelandă. 28 de ore de zbor şi încă vreo nouă de stat prin aeroporturi.
O oboseală fizică cruntă, dar bucurii intelectuale şi chiar sufleteşti incontestabile. Da, am acceptat în deplină cunoştinţă de cauză invitaţia celor de la Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) din multiple motive, dar poate cel mai important dintre acestea a fost curiozitatea jurnalistică reală de a vedea la faţa locului ceea ce am contestat sau am apreciat privitor la transformările din Apuseni, de la Roşia Montană. Despre ce am văzut acolo, despre similitudini între Waihi - New Zealand, aflat cam la aceeaşi distanţă de Auckland ca şi Roşia Montană de Cluj, voi scrie un text dedicat.

Până atunci trebuie să aflaţi, sigur, dacă vă interesează, de ce am acceptat această invitaţie şi mai ales să vă descriu câteva episoade remarcabile ale “business-trip”-ului în New Zealand. Am primit invitaţia la începutul lunii august, pe când eram plecat din ţară, răspunzând la telefon absolut întâmplător. Am cerut invitaţia, hârtia oficială - în cursul zilei de astăzi o veţi putea citi în facsimil pe www.raresbogdan.ro – şi am început consultările cu colegii
din acţionariat şi cu cei din conducerea editorială a ZIUA de CLUJ şi NCN. Călin, Andrei, Radu, Mircea, Tavi, Mihai şi Horia au fost cei consultaţi de mine cu privire la eventuala acceptare a deplasării. În cele din urmă, am confirmat prezenţa în cadrul grupului, mai ales că aveam ocazia ca, pe lângă vizita propriu-zisă într-o destinaţie extrem de greu accesibilă, să am parte şi de compania unui grup remarcabil de jurnalişti români recunoscuţi.

Chiar dacă vizita noastră în Noua Zeelandă a fost prezentată în fel şi chip de o parte a presei şi de o bucăţică din blogosferă, nu regret nici o secundă decizia luată. Sunt convins că dintre cei care au criticat deplasarea noastră acolo se remarcă trei categorii. Prima sunt, cu siguranţă, cei de bună credinţă, care cred în mulţi dintre jurnaliştii prezenţi în Auckland şi care, pur şi simplu, aşteaptă doar lămuriri. Din păcate, aceştia sunt cei mai puţini. A doua categorie sunt “frustraţii de serviciu”, “invidioşii şi răutăcioşii incurabili” care populează din oficiu jurnalismul românesc, care nu arată în nici un fel altfel decât însăşi societatea românească. Culmea tupeului unora dintre aceste personaje care astăzi se intitulează “apărători ai Roşiei Montane” este dat tocmai de faptul că mulţi dintre ei nu au vizitat niciodată Roşia Montană sau Apusenii, dar astăzi li se pare trendy să susţină ceva fără a asculta cealaltă parte.

Ca să nu mai vorbim că mulţi dintre aceştia degenerează în exprimările lor spre zona anticapitalistă dominată de un marxism greţos. Şi, în fine, cea de-a treia categorie a contestatarilor este cea cu adevărat înfiorătoare. Ea este populată de personaje cu serioase probleme de caracter, care au ales să reacţioneze sau să-şi pună la bătaie influenţa pe diferite vehicule media, deşi ei înşişi au fost de-a lungul timpului pasageri de lux pentru diferite companii în colţuri mai mult sau mai puţin apropiate ale lumii. Dacă primele două categorii pot fi înţelese, acceptate şi aşteptate în dialog, această cea de-a treia categorie este, pur şi simplu, mizerabilă. Din ea fac parte ca portstindard domnul Cornel Nistorescu – un jurnalist pe care l-am apreciat atunci când scria editoriale zilnice la Evenimentul Zilei sau atunci când, de unul singur, dar înconjurat de o excelentă echipă de jurnalişti tineri, a ales să se ia la bătaie cu Adrian Năstase şi camarila sa. Vremuri demult apuse, din păcate pentru domnia sa.

Dacă domnul Nistorescu ar mai avea puţină decenţă şi respect pentru cei care l-au citit şi apreciat odată, ar publica lista tuturor deplasărilor sponsorizate de care domnia sa a beneficiat în cei 20 de ani ca jurnalist independent. Nu cred însă că o va face. La fel cum nu cred că un domn ardelean de aceeaşi factură cu George Copos sau alţi fii siniştri ai Ardealului, eşuat din zona managementului unei companii multinaţionale prestigioase în zona managementului de presă sponsorizată de un miliardar excentric, Dinu Patriciu, va explica cititorilor trustului său relaţia din ianuarie până în mai 2010 cu Gold Corporation, respectiv cu Newmont Canada. Din păcate, trebuie să recunosc că spusele unui personaj deloc simpatic mie, pe numele lui Ion Cristoiu – care şi-a pus amprenta indiscutabil asupra presei româneşti postdecembriste - sunt mai actuale decât oricând.

Domnul Cristoiu atrăgea atenţia asupra apariţiei în zona presei a unor cârnăţari veritabili care vor încerca mult mai devreme decât mai târziu să influenţeze din zona managementului şi politicile editoriale ale diverşilor vectori media pe care îi manageriază sau chiar patronează. Domnul Peter Imre, prietenul domnului Patriciu, încearcă să ne convingă că spusele domnului Cristoiu sunt mai actuale decât oricând. Mai sunt şi alte personaje care ar merita să fie puţin trezite prin scăldatul în cerneală, dar textul e scurt şi scârba profundă... Sigur că e extrem de simplu să ataci nişte oameni, colegi de breaslă, în absenţă sau beneficiind de faptul că aceştia sunt incomodaţi în reacţiile lor pe de-o parte de fusul orar, iar pe de altă parte de imposibilitatea intrării în direct pentru contrareacţii. Ar merita spus totuşi că un trust, chiar dacă nu a fost prezent acolo, a ales să nu reacţioneze în nici un fel şi să aştepte întoarcerea în ţară a colegilor săi. Trustul Intact, prin Antena 1, Antena 2, Antena 3, Jurnalul Naţional şi Săptămâna Financiară, a ales doar să privească de la distanţă “războiul”, deşi cel puţin cinci dintre jurnaliştii plecaţi făceau parte din conducerile editoriale şi manageriale sau erau vedete ale unui trust de presă concurent.

Cu siguranţă se va scrie încă mult pe marginea deplasării celor 15 jurnalişti în Noua Zeelandă, dar, ca observaţie personală, pot spune doar că inclusiv cei care au încercat să împroaşte cu noroi nu au făcut altceva decât să pună pe agenda publică, indirect şi în mod cert fără dorinţă, un subiect care mai devreme sau mai târziu trebuia să intre în dezbaterea publică la nivel naţional. Acum sigur că momentul ales, din punctul meu de vedere, a creat o mai mică presiune pe scatoalca lui Băsescu la adresa avocatului Chitic sau pe imbecilitatea depunerii declaraţiilor fiscale de către cei plătiţi pe drepturi de autor. Asta e. Până la urmă e important că se dezbate. În încheierea primului meu text (vor urma şi altele) despre deplasarea în New Zealand aş vrea să spun doar că oricărui jurnalist din România îi doresc să stea timp de opt zile alături de oameni de la care nu doar că ai ce învăţa, dar pot fi socotite repere prin bagajul cultural, inteligenţă reală, spirit critic, informaţii de sertar, umor şi indiscutabil înclinaţii de “bonviveurs” desăvârşiţi.

Vă doresc tuturor să aveţi ocazia să-i însoţiţi într-un periplu pe Emil Hurezeanu, Ioan T. Morar, Robert Turcescu, Mihai Tatulici, Doru Buşcu, Sorin Freciu, Dragoş Nedelcu, Vlad Macovei, Adrian Bucur, Livia Dilă, Roxana Voloşeniuc sau Floriana Jucan. Fiecare din aceşti oameni vine cu bagajul său cultural excepţional, cu experienţele sale, respectiv cu stilul de viaţă cultivat. A fost o experienţă să stai între oameni al căror umor este indiscutabil un derivat al inteligenţei.

(Despre Amsterdam, Kuala Lumpur, Auckland şi Waihi în episoadele viitoare.)


Loading...
Comenteaza