Editorial

Marea prăduială

Puciurile PSD-iste din administrație și instituții centrale și locale se desfășoară în voie. Atât doar au și așteptat: să dispună de patru ani de prăduială.
Publicitate

Dacă până acum mai puteam crede în oarecare bune intenții afișate, de-acum lucrurile sunt clare: în România, scopul oricărei guvernări este prăduirea banului public. Desigur, nu se poate prădui tot, nu se poate face tabula rasa, ca în glorioasa epocă interbelică. Mai trebuie făcută și „treabă": nu poți palma chiar toți banii alocați modernizării unui drum din Teleorman, trebuie să pui ceva asfalt, pe care însă tot tu îl vei cârpi, pe bani frumoși, la anul și în veacul vecilor.

Dar intenția acestui editorial nu este de a vorbi încă o dată despre continua și cinica prăduire pe care o practică vajnicii politicieni ai României. Subiectul fierbinte al zilei este legat de acțiunile acoliților lor, persoane cu funcții de vârf în structurile de apărare, ordine publică și informații ale statului, precum și ale celor din administrația locală. Dornici să-și apropie aceste persoane, care aparțin categoriilor care gestionează banul public, precum și categoriilor care-i pot da în vileag pe cei care abuzează de banul public, guvernanții au recurs la tot felul de șiretlicuri legislative, ajungând să transforme aceste categorii sociale, menite a fi cei mai fideli slujitori ai interesului public, în simple marionete ahtiate după bani nemeritați.

Așa s-a ajuns ca în sărăcuța Românie a anului 2017, țară care luptă din greu să se îndepărteze fără echivoc de poziția de cea mai săracă țară a Comunității Europene, să existe 200.000 de oameni care au pensii speciale mai grase decât salariile pe care le-au primit atunci când erau activi, turtind fotoliile directoriale din birourile luxoase, întemeiate pe banii acestui stat sărac. O primă anomalie, dar cea mai gravă și insultătoare anomalie, este valoarea acestei pensii coborâte din vis: un fost magistrat militar (născut pe pace, trăit pe pace, dormit în bună pace...) are o pensie de 33.500 RON!? El, doar el, care a trăit pe vătrai întreaga sa viață, are o pensie cât 30 de români care, prin munca lor productivă, i-au asigurat pensia acestui funcționar, care poate că acum mai „face un ban" ocupându-se de arhivări la diverse firme și instituții (de, ocupația sa de bază, nu-i așa...!?).

Suntem acum confruntați cu o adevărată hemoragie de cadre de la cele mai înalte eșaloane ale apărării și internelor. Zeci de generali și chestori (echivalentul funcției de general), din cele mai importante poziții ale sistemelor respective, se calcă pe picioare în goana lor disperată de-a evita eventualele efecte „defavorabile" ale schimbării sistemului de acordare a pensiilor speciale. În doar 4 zile, 700 de funcționari de rang mediu și înalt de la interne și-au depus dosarele de pensionare, fără să le pese că pensiile la care ei râvnesc sunt sinecuri cinice pe care politicienii corupți le plătesc pentru a se bucura de veșnica protecție în fața brațului, oricum șovăitor, al legii.

Aceștia sunt generalii și chestorii noștri?! Ei sunt cei care ar trebui să dea piept cu orice inamic sau invadator al țării, s-o apere chiar cu prețul sacrificiului suprem? Ei sunt cei care ar trebui să acționeze neobosit, principial și hotărât pentru apărarea și aplicarea legilor țării? Nici vorbă! Ei se comportă precum hoții cei mai necugetați: înșfacă cât mai mult pot și o iau la goană, ascunzându-se în gaură de șarpe. Unde, vezi bine, nu stau prea mult, fiindcă revin în trombă pentru a fi unși în tot felul de demnități, încă și mai bănoase decât cele care le-au adus pensii de vis...

Așa, aproape pe nesimțite, între 2010 și 2017 numărul pensiilor speciale a crescut de la 8.000 la 200.000. Povara bugetului asigurărilor sociale a crescut corespunzător: cele 5,4 miliarde RON pe care le absorb cele 200.000 de sinecuri pompoase reprezintă o treime din deficitul curent al fondului național de pensii, deficit care va exploda pur și simplu în anii care vin.

Iar marea prăduire nu se oprește aici. Cu blagoslovirea guvernării PSD, s-a dat liber la prăduire și în administrația locală. Legea salarizării unitare, impusă de PSD și intrată în vigoare de la 1 iulie, a dat mână liberă șefilor administrației locale în stabilirea salariilor angajaților din primării și consilii județene. Conform articolului 11 din lege, salariile sunt stabilite de către cei care le plătesc... adică cei care taie și spânzură la nivelul comunei, orașului, municipiului sau județului respectiv. Anomaliile au apărut imediat: primarii au ajuns să aibă salarii de 12.000 - 13.000 RON pe lună, secretarii 11.000 RON pe lună, iar foarte importanții șoferi (care prin Teleorman sunt patroni „la purtător" ai celor mai importante firme...) câștigă și ei 3.000 RON! Dacă la aceste aberații salariale mai adăugăm faptul că sporurile, care de care mai fanteziste, ajung și ele la 30 la sută din salariul de bază, să nu ne mirăm că bugete de salarizare din administrația locală ajung în multe situații să se dubleze! Situație care nu-i deranjează nicidecum pe aleșii locali care, pe lângă sifonarea banilor publici prin cele mai sofisticate metode, dispun acum de calea directă, legală și inatacabilă, a salariilor demăsurate.
De ce nu zice nimic opoziția? Pentru ce tac ei precum porcul în păpușoiul cel dulce? E simplu! Într-un fel, sunt și ei beneficiari; dacă PSD iese înfrânt și șubrezit, eventual chiar anticipat, din marea sesiune de prăduială, opoziția se va instala cu pompă la conducere în următorul ciclu electoral. Dacă le reușește și sistemul pus la cale de PSD funcționează, iar sărmana țară va putea îndura, gemând, mărita povară fiscală, atunci singura grijă a actualei opoziții va fi să se cocoațe la putere, pentru a beneficia timp de 4 ani de fructele gustoasei livezi PSD-iste.

Oricum va fi și oricine va fi la putere, marea prăduială va continua netulburată.

 

Publicitate

Taguri

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.