Editorial

Miracolul chinez

Cu cinci ani în urmă, cu ocazia primei călătorii în China, am primit asigurări: „Nici o grijă, multă lume vorbește engleză în China”. Foarte repede am constatat că realitatea este mult diferită.

Desigur, la intrarea multor restaurante cu ștaif, erai primit de o șleahtă simpatică de fătuțe, îmbrăcate în splendide costume naționale, care repetau la foc automat: „Hello!", „Welcome!". Dacă, însă, încercai să afli unde este toaleta, înțelegeai imediat care sunt dificultățile de comunicare cu o civilizație extraterestră (plus că, în 2012, mai puteai încerca să identifici toaleta după miros... lucru absolut imposibil în progresistul an 2017!).

Cultura chineză are o abordare foarte diferită a comunicării între indivizi; limbajul lor curent este alcătuit din vreo 400 de silabe care, în funcție de intonație și poziție în propoziție, au semnificații complet diferite. În consecință, grosul atenției este orientat spre perceperea nuanțelor din limbaj. Gesturile sunt foarte reținute și rare, ceea ce face ca orice încercare de-a ta de a comunica cu ei prin „semne" să aibă drept singur rezultat ridicări stingherite din umeri sau hohote batjocoritoare de râs (atunci când gesturile care vor să sugereze nevoia de toaletă sunt prea explicite...).

Oricum, în 2012, mai era întreținută iluzia despre chinezi care „vorbesc engleza". La recepțiile din hoteluri mai întâlneai tinerei care știau spune: „Let me call my manager" („Stați să-l chem pe șefu"). Desigur, trebuia să ai răbdare cu 2-3 rânduri de „șefi" până să apară minunea care o rupea un pic pe engleză; dar, în 10-15 minute, problema ta putea fi rezolvată sau măcar înțeleasă.

Poate baiul vine de acolo că recenta mea călătorie în China s-a desfășurat în provincia sudică Yunnan... Am fost cazat în hoteluri a căror frumusețe sau lux îți taie respirația, dar în niciunul dintre aceste hoteluri nu am mai găsit măcar un „manager" care să cunoască trei vorbe în engleză. În schimb, hotelurile erau ticsite cu grupuri gălăgioase de chinezi, care nu aveau nicio problemă să sporovăie cu personalul și care erau pe deplin la largul lor cu micul dejun alcătuit din legume, lapte de soia, găluște și tot felul de supe cu tăiței. Problema era a noastră, a occidentalilor, care ne uscam de dorul unui cârnat sau a unui coltuc de cașcaval.

Și atunci am înțeles! Pe chinezi nu i-a lovit deloc dezinteresul față de vizitatorii de pe alte continente. Doar că ei sunt din ce în ce mai ocupați cu hoardele de vizitatori „locali" (sosiți, totuși, cu avionul, poate și de la 3000 de km depărtare). Acești vizitatori băștinași sunt beneficiarii uluitorului boom economic al Chinei, care înseamnă 800 de milioane de angajați cu forme în regulă, care câștigă în medie 10.000 de dolari SUA pe an. Ia să facem un calcul: cât înseamnă aceasta?

Păi, țineți-vă bine: 8.000 de miliarde de dolari SUA, de 42 de ori întregul PIB al României. Aceștia sunt banii pe care cetățenii chinezi, în mare majoritate citadini, îi au la dispoziție pentru locuință, hrană, întreținere, nevoi familiale... distracție și călătorii!

Dacă statul, din partea sa de bogăție, face lucrări de infrastructură care taie pur si simplu respirația (aeroporturi, poduri, autostrăzi, căi ferate de mare viteză, centrale energetice ultramoderne), cetățeanul trebuie să-și cheltuiască cumva banii care cresc precum aluatul la căldură. Doar în ultimii 10 ani salariile medii au crescut în China de 3 ori, iar estimările arată că din 1956 creșterea comparabilă este de 128 de ori!

Rata șomajului în China concurează campioana Singapore, fiind an de an în jur de 4%. Transportul aerian are o rată anuală de creștere de 14%, China fiind cel mai important cumpărător de aeronave. Și de autoturisme (ați auzit de Volkswagen Lagotan, Lavida, Saggitar? Sunt mărci de top, special create pentru piața chineză!). Și cea mai mare piață imobiliară a planetei, cu prețuri la apartamente care ar face să pălească de invidie toți dezvoltatorii imobiliari români.

Sumele colosale câștigate de harnicii chinezi trebuie cumva absorbite. Și rafinații lor conducători au înțeles că turismul poate fi o cale importantă în această direcție. După ce, decenii la rând, chinezii au fost sechestrați în provincia lor, având nevoie de pașaport pentru a călătorii dincolo de „granițe", acum vizitarea locurilor importante ale acestei multi-milenare culturi a devenit un fel de obligație patriotică.

Așa cum orice musulman trebuie să meargă, măcar o dată în viață, la Mecca, cred că fiecare chinez își dorește să viziteze Orașul Interzis, Marele zid, Mormintele dinastiei Ming, războinicii de teracotă din Xian, grotele budiste din Longmen, mănăstirea Shaolin sau Muntele Wudang.

Sau, pentru a ne a apropia de zona recent vizitată de mine, minunatele orașe Lijiang și Dali, strălucitor refăcute după recentele cutremure, precum și exoticul Tibet, cu capitală la Deqen (pe care subtila propagandă turistică încearcă să-l promoveze sub numele de Shangri-La...). Ca să nu uităm de uluitoarele fenomene carstice din Yunnan (Pădurea de piatră, Grota „9 tărâmuri"), atât de frumoase și atât de bine puse în valoare, încât e imposibil să nu-ți rămână la inimă.

Ca urmare, avioanele zboară prin aeroporturi ca albinele la stup, iar hotelurile gem de numărul turiștilor nerăbdători să-și cunoască glorioasa țară. Mii de autocare se înșiruie pe șosele. Miracolul chinez duduie din plin.

Publicitate

Taguri

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.