Editorial

Moartea lui Fram

O întreagă planetă s-a întristat urmărind filmulețul în care un urs polar doar piele și os se prăbușește în moarte lângă un coș de gunoi în care nu a găsit nimic de mâncare.
Publicitate
 

Ursul polar (Ursus maritimus) a intrat în mentalul colectiv românesc prin emoționantul roman „Fram, ursul polar," publicat în 1931 de către Cezar Petrescu. Ca în orice poveste romantică antropomorfizantă, Fram este un urs mai special. Pui fiind, este capturat de un marinar de pe nava „Fram", navă a legendarului explorator polar Fridtjof Nansen, după care a urmat o „carieră" în circ. După o tentativă complet nereușită de adaptare la viața sălbatică a pustiului de gheață, Fram revine în lumea oamenilor.

Dincolo de valoarea artistică și de impactul emoțional, romanul lui Cezar Petrescu a contribuit la popularizarea acestei specii de carnivor, excepțională prin înfățișare și prin perfecta adaptare la un mediu de o extremă ostilitate. Se pare însă că, în mod aparent paradoxal, tocmai această specializare împinsă la extrem a devenit acum un element major de pericol pentru ursul polar. Carnivor impunător, instalat în vârful piramidei trofice polare, ursul polar a funcționat timp de milenii prin vânarea pe banchizele imense de gheață a focilor care ieșeau la suprafață pentru a respira.

În ultimii 60 de ani, însă, suprafața arctică acoperită cu gheață s-a diminuat la jumătate, iar fenomenul este în plină escaladare. Se apreciază că în preajma anului 2050 va mai rămâne doar 20% din banchiza arctică, ceea ce înseamnă că arealul de hrănire, deci de viață, al ursului polar va scădea considerabil. Până una-alta, știrile rele se adună în mod accelerat: o cercetare întreprinsă de U.S. Geological Survey arată că nevoile de energie ale unui urs matur sunt cu 60% mai mari decât se credea până acum, chiar și în perioade de inactivitate. Din cauza topirii și dispariției ghețurilor, urșii polari sunt nevoiți să străbată înot distanțe din ce în ce mai lungi: o ursoaică urmărită prin GPS a parcurs, în nouă zile, 685 de kilometri! Timp în care a pierdut 22% din masa corporală, dar și pe propriul pui care o însoțea la începutul călătoriei.

Topirea accelerată a ghețurilor la cei doi poli nu este decât cel mai vizibil simptom al omniprezentului fenomen de încălzire globală. În această iarnă, estul SUA a fost paralizat de căderi uriașe de zăpadă și de friguri aiuritoare. Claponul moțat care face acolo pe președintele și-a umflat penele pe Twitter: „Aveți acum dovada că încălzirea globală este o invenție". Noi, în schimb, am avut o iarnă nepotrivit de caldă; plimbați-vă pe lângă Someș și veți vedea cohorte de rațe sălbatice, care mai nou iernează acolo unde cu decenii în urmă părea de neconceput. Pe net abundă fotografii cu cârduri de lebede pe lacul nemțean Bâtca Doamnei. În locurile unde, nu cu mulți ani în urmă, regula era albul gheții, acum nu mai întâlnim decât albul penelor de lebădă.

Manifestările climatice extreme nu sunt decât un semn că fenomenul încălzirii globale este în plină desfășurare. De aproape două decenii, fiecare an care trece stabilește noi recorduri ale îngrijorătoarei competiții „cel mai cald an din istorie". Toate formele de viață, inclusiv trufașul om, sunt afectate în feluri dintre cele mai insidioase. Ursul polar nu mai are unde vâna foci, și dacă nu se poate „reinventa" ca modalitate de hrănire, din specie periclitată va ajunge specie pe cale de dispariție. Zburătoarele vor putea alege dintre mai multe variante de iernare, dar vor fi nevoite să-și modifice ciclurile de cuibărire, de împerechere și de migrație, cu efecte încă greu de anticipat.

Și omul va fi afectat. Și nu la modul ilar, cum ar fi necazul unor eschimoși care nu vor mai găsi gheață nici cât să-și prepare un whisky decent. Peste o pătrime din populația umană a planetei locuiește în zone litorale, care vor fi grav afectate de creșterea nivelului apelor ca urmare a topirii ghețurilor polare. Modelul Olandei va deveni obligatoriu în multe locuri de pe planetă - dar e greu de crezut că până și harnica și ingenioasa Olandă va putea face față creșterii apelor cu câțiva metri... Dispariția sub ape a multor zone litorale, deșertificarea multor zone continentale (știați că în România, în sudul Olteniei, dunele de nisip se extind pe tăcute...?!), secarea unor râuri și a multor zone umede,

accentuarea schimbărilor climatice extreme (ați remarcat că în România sunt tot mai dese tornadele? ca și inundațiile ivite din senin?) sunt toate evoluții așteptate, dar nu dorite. California se usucă sub lovitura valurilor succesive de secetă, Cape Town va rămâne peste două luni fără strop de apă, canalele în Veneția sunt aproape secate- mai este nevoie de dovezi în acest dosar de spaimă?

În timp ce noi dezbatem, mai mult sau mai puțin steril, problematica încălzirii globale și încercăm să-l convingem pe trufașul „number one" american că această problematică nu este inventată, ursul polar încearcă să facă față unor schimbări pe care nu le înțelege, dar le simte. În aprilie 2017, când a început „primăvara" arctică și ghețurile s-au rărit văzând cu ochii, cercetătorii au echipat opt ursoaice sănătoase cu GPS și camere de luat vederi. După 11 zile, în care au parcurs sute de kilometri în căutarea hranei, doar patru dintre ele au reușit să captureze câte o focă. Toate au pierdut cel puțin 10% din greutate, iar masa corporală a uneia dintre ele s-a văzut redusă la jumătate!

În timp ce astfel de evenimente se produc, omenirea își continuă marșul frenetic de căutare a prosperității. Prosperitate care înseamnă, direct și imediat, intensificarea încălzirii globale. Dar omenirii nu-i pasă de acest inconvenient minor... Poate că mulți dintre noi gândesc că planeta poate să ne poarte pe mai departe prin Univers și să ne slujească umilă, ca până acum, și că ea poate să-și continue această misiune și fără ursul polar, și fără gorila de munte, și fără rinocerul negru, și fără leopardul zăpezilor, și fără condorul californian, și fără balena albastră. În lumina unei astfel de viziuni cinice, moartea lui Fram devine un eveniment marginal, lipsit de importanță.

Dar v-ați gândit vreodată că planeta ar putea să-și continue bine existența, poate chiar mai bine, fără trufașa și distrugătoarea infecție microbiană numită om?

 

 

Publicitate

Taguri

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.