Editorial

Noua tentativă a Ucrainei de a sparge blocada Rusiei spre Vest. De ce va eșua și aceasta

Ucraina dă semnale repetate și insistente, la nivel înalt, că este pregătită să reia ofensiva politico-diplomatică pentru aderarea la NATO și Uniunea Europeană.
Publicitate

Puncte cheie:

  • De mai bine de o săptămână, Ucraina dă semnale repetate și insistente, la nivel înalt, că este pregătită să reia ofensiva politico-diplomatică pentru aderarea la NATO și Uniunea Europeană, ceea ce provoacă reacții diferite, nu numai între Rusia și Occident, așa cum era previzibil, dar chiar și în cercurile politice occidentale, în special vest-europene, care par surprinse de noua abordare a Kievului;
  • Dacă numărăm și "revoluția portocalie" a lui Iuscenko și Timosenko din 2004-2005, la care se adaugă Summitul NATO de la București, din aprilie 2008, și, evident, eroicul EuroMaidan din iarna lui 2013-2014, aceasta ar fi a patra încercare a Ucrainei prooccidentale de a sparge definitiv, spre Vest, blocada strategică a Rusiei;
  • Având în vedere evoluțiile recente din politica internațională, avem toate motivele să credem că, în spatele noului optimism al Ucrainei, s-ar afla administrația Trump, care ar „împușca trei iepuri dintr-o lovitură" prin această mișcare spectaculoasă: reinventarea unui Trump contestat pe plan intern, prin politica externă din Europa Centrală și de Est (susținerea Ucrainei ar obține consensul între republicani și democrați), identificarea unei noi monede de schimb în relația tensionată dar și în începutul de negociere cu Putin, și înghesuirea într-o poziție dificilă a nucleului franco-german al Europei de Vest, care se vede pus în situația de a trece de la vorbe (susținerea de principiu a Ucrainei) la fapte (acceptarea Ucrainei ca membru cu drepturi depline), ceea ce nici Merkel, nici Macron nu sunt pregătiți să facă, pentru a nu mai vorbi de Olanda, care a respins prin referendum, anul trecut, până şi ratificarea banalului Acord de Asociere a Ucrainei la Uniunea Europeană;
  • Avansez ipoteza că, deși binevenită și demnă de toată aprecierea noastră, nici această a patra ofensivă pro-occidentală a Ucrainei nu va reuși, neavând susținerea Europei de vest (Germania, Franța, Olanda) nici pentru NATO, nici pentru Uniunea Europeană. Berlinul, Parisul şi Haga nu sunt doar la sfârșitul/începutul unui ciclu electoral național, cu toate sensibilitățile politice care decurg de aici, dar au în prezent o cu totul altă agendă internă și europeană, în care nu sunt interesate de o și mai mare deteriorare a relațiilor cu Rusia, față de cea din prezent.

*

N-am mai scris cam de mult timp despre Ucraina. Sentimentul era că totul e blocat, că nu se mai întâmplă nimic notabil, legat de Kiev, în politica Europei sau în cea a NATO, în afara desfiinţării vizelor turistice şi a unor proiecte tehnice generoase ca idee dar minore ca amploare, care îi animă mai mult pe experți decât opinia publică și au un impact pe măsura investiției.

De pildă, NATO tocmai trece la faza a doua implementării unui program de cyber-security pentru Ucraina, dintr-un fond coordonat de România. Căutând însă detalii despre sume și amplitudinea proiectului, am văzut (și încă sper să mă înșel, să-mi fi scăpat vreun zero sau să fie o greșeală în presa kieveană) că bugetul programului a fost de 1 (un) milion de euro (?!), ceea ce mă face să cred că, probabil, a rămas vreun rest în conturile NATO de la achiziția unui avion de luptă și nu știau ce să facă cu mărunțișul.

 Lunea trecută însă, președintele Porosenko a declarat, după o întâlnire cu secretarul general al NATO, că Ucraina este pregătită să înceapă discuțiile de aderare la Alianță. La câteva zile după acest moment, suprinzător în raport cu amorțeala în care intrase de câțiva ani discuția despre aderarea Ucrainei, Kievul a anunțat că își va coordona acțiunile cu Georgia, pentru integrarea în NATO și Uniunea Europeană.

În paralel, ca ripostă imediată, în estul Ucrainei, liderul separatiștilor ruși a anunțat, ca "ultimă ofertă de pace", un proiect absurd de înlocuire a statului ucrainean cu un alt stat, federal, numit "mica Rusie", având capitala la Donețk. Evident, o prostie propagandistică lipsită de orice fundament, pe care nu o va lua nimeni în considerare, dar care este menită să arate că există „viziuni diferite" la Kiev și Donețk cu privire la viitorul Ucrainei, deci orice este posibil de acum înainte. Practic, Rusia a arătat imediat pisica Ucrainei şi Occidentului.

Conflictul înghețat se poate reaprinde oricând, detonatorul fiind în mâna criminală a Moscovei. Tot coincidența a făcut ca, exact în această perioadă, să se comemoreze trei ani de la catastrofa aviatică din estul Ucrainei, în care separatiștii înarmați cu rachete rusești Buk au doborât un avion de linie malaezian, cu 298 de civili la bord, care venea din Olanda. Nu mai doar sunt presupuneri politice sau jurnalistice, sunt concluzii și date certe, confirmate după doi ani de ancheta temeinică a procuraturii olandeze. Acţiunile Rusiei în Ucraina au fost pur şi simplu criminale. Punct.

Nu avem deocamdată nicio dovadă, dar legând lucrurile între ele am putea deduce că noul optimism al Ucrainei şi anunţul privind dorinţa de aderare la NATO vin ca urmare a reformulării spectaculoase a politicii externe a administraţiei Trump, care trece de la izolaţionismul şi apropierea de Rusia cu care părea, în decembrie-ianuarie, că va defila în acest mandat, la o atitudine pro-activă, normativă, chiar hawkish, dispusă să pună Rusia la punct în câteva dosare restante de pe vremea lui Obama (Ucraina, Siria), adică revenind la discursul de promovare internaţională a democraţiei, libertăţilor şi drepturilor omului şi la tradiţia republicană a preşedinţilor Bush şi Reagan.

Este tot mai limpede ceea ce presupuneam în lunile din urmă, anume că oamenii-cheie din jurul lui Trump (în special secretarul de la Apărare, James Mattis, şi consilierul de securitate naţională, H.R. McMaster) vin cu viziunea clasică a generalilor americani ai deceniilor trecute, formaţi în spiritul doctrinei asertive şi intervenţioniste a Statelor Unite, singura în măsură să asigure prezervarea statului de lider global al Americii.

Cum ne putem da seama dacă ipoteza de mai sus este corectă sau nu? Simplu. Vom vedea dacă, în perioada următoare, Statele Unite îşi vor anunţa sprijinul pentru aderarea Ucrainei la NATO. Eu cred că aşa se va întâmpla. Dacă Washingtonul va face public, explicit, acest lucru, punând gaz pe foc în relaţia cu Rusia dar şi o mică „bombiţă" în relaţia transatlantică cu Europa de vest, devine clar obiectivul SUA de a-şi consolida prezenţa strategică în Europa Centrală şi de Est, sugerată deja prin primirea la Casa Albă a preşedintelui României şi mai ales prin vizita spectaculoasă în Polonia (o Polonie care îşi deteriorează accelerat relaţiile cu UE), vizită combinată cu participarea la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări, care reuneşte 12 state din regiune.

Este foarte posibil ca şi celelalte două ţări de limbă engleză din NATO, Marea Britanie şi Canada, să susţină aderarea Ucrainei la Alianţă, nu numai în baza relaţiei tradiţionale cu Statele Unite, dar şi din motive proprii diferite, Marea Britanie fiind în plin proces de Brexit şi dorind să-şi sporească pârghiile de acţiune în relaţia cu nucleul dur franco-german, iar Canada având o puternică şi influentă comunitate ucraineană, care are un cuvânt de spus la viitoarele alegeri.

Chiar dacă teza implicării Statelor Unite în această campanie politico-diplomatică a Ucrainei, care bate din nou la porţile Vestului, se va confirma, asta nu înseamnă că demersurile Ucrainei vor şi reuşi. În fond, s-ar putea repeta situaţia din 2008, când Bush a propus aliaţilor europeni, la Bucureşti, invitarea Ucrainei în NATO, dar Germania şi Franţa s-au opus. Pentru România şi regiunea noastră, inclusiv pentru Republica Moldova, aderarea Ucrainei la NATO ar fi un mare câştig, din motive pe care este prematur să le discutăm acum.

Şi dacă nu va reuşi admiterea Ucrainei în NATO (căci de Uniunea Europeană nici nu poate fi vorba), manevra va avea impact strategic, politic şi public în Europa. Va apropia şi mai mult Europa Centrală şi de Est de Statele Unite, cu toate consecinţele care decurg de aici, şi va crea o falie şi mai adâncă între Vestul şi Estul Europei.

Practic, cei care se vor opune intrării Ucrainei în Clubul occidental (posibil Germania, Franţa şi Olanda), invocând desigur varii motive, vor fi puşi în situaţia de a se confrunta public cu propriile principii şi valori din politica externă, enunţate formal în ultimii ani. Conflictul din Ucraina s-ar putea reaprinde. Rusia va redeveni o temă fierbinte pe agenda europeană şi euroatlantică, chiar când Germania şi Franţa intenţionează să lanseze, din toamnă, o reformă profundă a Uniunii Europene. Toate acestea arată că jocul de reconfigurare a sistemului relaţiilor internaţionale este departe de a se fi încheiat.       


https://www.kyivpost.com/ukraine-politics/nato-begin-second-stage-cooperation-ukraine-cyber-security.html

http://www.france24.com/en/20170714-ukraine-nato-talks-russia-angry-west-uncertain-relations-tension-poroshenko-putin

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.