Editorial

O, tempora! O, mores!

Noblesse oblige? Indubitabil. Dar mai există nobleţe? Discutabil. Astăzi, rafinamentul, curtoazia, graţia, tactul, protocolul sunt desuete, amintiri din Belle Époque şi perioada interbelică.
Publicitate

Duc cu gândul la elite, iar elitele nu ne plac. Ne complexează, ne subminează părerea bună despre noi şi spulberă iluzia egalităţii. Politeţea e pe cale de dispariţie. I se reproşează că îngreunează apropierea, impunând distanţă. Alteori, i se opune în discursuri demagogice nevoia de autenticitate, de sinceritate. Sinceritatea este însă de multe ori doar masca mitocăniei. Cel care îi spune altuia că arată rău, obosit, că e gras, că e sfrijit nu îşi imaginează că interlocutorul a fost privat îndelung de oglindă şi prin proba de francheţe îi face un favor răsturnător de destin. În faţa stânjenelii victimei, agresorul se dă însă lovit şi invocă afectat sinceritatea, ca pilon esenţial al relaţiei interumane: “Ce-ai fi vrut? Să mint? Să mă prefac?” A spune verde în faţă, a spune lucrurilor pe nume e uneori doar o tehnică perversă de descărcare a frustrărilor prin umilirea celuilalt.

Toleranţa, indispensabilă într-o lume civilizată şi, în special, într-o lume creştină, e rară. Nu admitem diferenţa de opinie. Nu iertăm greşeala. Oricât de măruntă ar fi ea. Nu trecem nimic cu vederea, nu rămâne nimic nesancţionat. Judecăm tăios, executăm rapid, cu dexterităţi de călău. Desigur, totul în numele dreptăţii şi în scop educativ. A greşit, să plătească. În plus, i-am dat o lecţie, să se înveţe minte. Fireşte, beneficiarul pildei este chiar inculpatul, care va şti data viitoare să nu repete imprudenţa. În puţinele ocazii când toleranţa există, e fie o formă de aroganţă (nu mă cobor la nivelul celuilalt, sunt mai presus de un astfel de comportament), fie, la polul opus, expresia servilismului sau a lipsei de personalitate.

Eleganţa e demodată. Eleganţa vestimentară este percepută ca exagerată şi demonstrativă (too much). Eleganţa discursului, ca preţiozitate. Eleganţa manierelor, ca ostentativă şi stranie, expresia unui conservatorism neavenit.
Stilul e adesea confundat cu brandul. Bunul-gust nu mai are niciun rol când marca e sonoră. Limbajul “relaxat”, neatent sau grosolan e popular şi face rating. Televiziunile s-au OTV-izat, tabloidizat. Avem “show-uri păcătoase” pentru ca “La naiba, să PoveŞtim!”, “În puii mei”. Indecenţa e proba dezinvolturii, a eliberării de inhibiţii. Modestia e pentru fraieri, în timp ce fudulia e tehnică de marketing personal. Tupeul se confundă cu personalitatea.
Sfidarea etichetei devine titlu de glorie. La o serie de evenimente culturale, în pofida ţinutei acestora, potenţate de arhitectura splendidă a locului de desfăşurare, şi în ciuda excelenţei protagoniştilor, vedetele momentului - trendsetterii, îşi fac apariţia în ţinute ultracasual, etalând ostentativ blugi, mai mult sau mai puţin uzaţi, şi tricouri ponosite. Copleşiţi de sentimentul importanţei lor, căzuţi în superbie, autosuficienţi şi blazaţi, ei sunt prea cool, prea şmecheri, prea posh, pentru a respecta eticheta. Sunt deasupra ei. Regulile nu li se aplică. Desigur, oficial, non-ţinuta se vrea un manifest împotriva snobismului, o expresie a nonconformismului şi boemiei care nu dă doi bani pe valorile materiale, pe haine şi accesorii. Eleganţa nu e însă fiţă. Eleganţa autentică vine dintr-o interioritate fortificată, bine mobilată, şi stă în cuvânt, în gest şi în alură. Eleganţa nu este atributul snobului, ea fiindu-i acestuia de-a dreptul inaccesibilă. Incapacitatea însă de a distinge între rafinament şi snobism trădează semidoctul, iar dispreţul faţă de orice protocol şi parada luptei contra snobismului sunt ele însele o formă de snobism.

Probabil că a vorbi despre nobleţe în toiul crizei, în vremuri disperate poate atrage imediat sancţiunea “ţara arde şi baba se piaptănă”. Dar, pierderea eleganţei şi a curtoaziei, scăparea de sub control a vanităţii, a trufiei, exacerbarea amorului propriu şi dezlănţuirea instinctelor, eliminarea barierelor de orice fel duc finalmente la o agresivitate atât de toxică, încât aerul devine aproape irespirabil. Şi toată puterea noastră de luptă se epuizează în infinite bătălii mărunte şi vane cu cei care de fapt ar trebui să ne fie aliaţi, cu care acum, poate mai mult ca oricând, ar trebui să fim solidari, ca victime ale aceloraşi demoni, dinăuntrul şi din afara noastră.

Ioana Romana LAURENŢIU


Ioana Romana Laurenţiu este partener la casa de avocatură Laurenţiu, Laurenţiu şi Asociaţii

Publicitate

Taguri

Comentarii

superb!

thumb down thumb up
sâmbătă, 6 noiembrie 2010, 05:22
de andrei

...mai ales titlul...
raspunde

parere

thumb down thumb up
sâmbătă, 6 noiembrie 2010, 07:16
de Ioan

foarte frumos articol!foarte adevarat si foarte necesar,mai ales in ziua de azi!
raspunde

Uau!

thumb down thumb up
sâmbătă, 6 noiembrie 2010, 12:45
de Andra

Felicitari inca o data!!! Fabulos! E cazul ca cineva sa spuna lucrurilor pe nume si cel mai important, sa se faca ascultat! Titlul este mai mult decat potrivit, e genial!!!
raspunde

....

thumb down thumb up
sâmbătă, 6 noiembrie 2010, 14:45
de Gand

Putini sunt cei care intr-adevar constata (cu tristete) ca societatea in care traim s-a transformat treptat intr-un focar de infectie.Si mai putini sunt cei care fac ceva in sensul asta,chit ca nu au siguranta succesului-cel putin asezi capul pe perna cu sufletul impacat pentru ca incerci in fiecare zi sa schimbi ceva.De ce sa plecam capul pentru ca sabia nu il va taia,mai bine deschidem gura si spunem lucruri care in mod normal ar trebui sa ne rusineze.De ce sa vorbim despre cate si ce carti am citit,despre romanul care ne-a impresionat pana in maduva oaselor,despre tratatul care ne-a facut sa privim altfel lucrurile si din care am invatat cu mare placere,despre biografia pe care am devorat-o pana la ultima propozitie,cand e mai usor sa strigam in gura mare ce masina ne-au luat parintii si cu cate persoane ne-am culcat.E atat de simplu sa ne punem masti de oameni duri si sobri,e atat de greu sa zambim cald si sa strangem in brate sincer. Da!Realitatea este dura si toti avem senzatia ca noi nu facem parte din aceasta categoria dizgratioasa,insa odata ce am acceptat sa intram in hora putem afirma ca suntem exact la fel.De ce sa as schimba eu ceva cand sunt doar un om mititiel si unul nu poate face nimic?!Mai bine ma complac si accept lucrurile asa cum sunt.Amabilitatea mea nu o sa o impart cu nimeni,pentru ca voi fi luat de prost!Prost ramai drag om gandind asta!
raspunde

Excelent articol!

thumb down thumb up
duminică, 7 noiembrie 2010, 12:59
de Matei

Mala tempora currunt
raspunde

mda...

thumb down thumb up
duminică, 7 noiembrie 2010, 13:05
de obi

in urma cu doua sau trei saptamani eram dezamagit de un articol pe care la-ti publicat. De data aceasta, am ramas fara cuvinte, placut impresionat. Postez doar pntru a ma alatura celor care va felicita, si pentru a va ura cat mai multe articole de genul acesta! Felicitari!
raspunde

Adevarat

thumb down thumb up
duminică, 7 noiembrie 2010, 19:10
de Mihai

Va felicit si eu. Exceptional! Felicitari Ziua, aveti editorialisti de talia Dilemei!
raspunde

E rara, dar exista

thumb down thumb up
duminică, 7 noiembrie 2010, 19:55
de Ovidiu

Acest text e cea mai buna dovada. Profund, ţintit. Stil cosmopolit, plin de savoare.Va jucati cu cuvintele cu o placere evidenta pentru cititor. Un text de o eleganta desavarsita.
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.