Editorial

Ocolirea faptelor

Dacă miza unei societăți este mai mult decât viețuirea oricum, atunci ocolirea faptelor, desconsiderarea metodelor și încălcarea logicii elementare, atât de copioase în România de astăzi, ar trebui să pună pe gânduri. Ele afectează evident sănătatea societății și-i împiedică performanțele.
Publicitate

Să privim realitatea în față. Azi, observând ocolirea faptelor.

Cunoștințele de istorie întrețin, cum știm, cultura și inspiră decizii. Mai ales acolo unde se perpetuează tradiții, iar științele sociale nu conving. Ce fel de redări ale istoriei găsim, însă, pe rafturi?

Nu s-a elaborat nici până azi istoria propriu-zisă a ultimului secol din viața țării. Sunt controverse - extremismele anilor treizeci, crimele vremii, poziția țării în războiul mondial, deznodământul acestuia, comunizarea postbelică, înlăturarea ceaușismului, ceea ce a urmat - dar ele se dezleagă foiletonistic sau cu evaluări de ocazie. Nici una nu se lămurește până la capăt, documentat fără reproș, și se reia.

Cercetările de referință se dau din afară. În mod exact, vin dinspre istorici, de pildă, Andreas Hillgruber, Jean Ancel, Robert Levy, Antonia Rados, care au stăruit în arhive. Sintezele indigene de istorie națională aruncate recent pe piață conțin susțineri pe care până și arhivele publicate de curând le contrazic. În schimb, chiar dacă oameni stăruitori dau monografii solide, cu documentate fără rest (de pildă, Ladislau Gyemant et all, Conscripția fiscală a Transilvaniei, Editura Enciclopedică, București, 2009-2016, 5 volume; Alexandru Buican, Brâncuși. O biografie, Artemis, București, 2006), atenția se abate spre scrieri mediocre. Persoane fără calificare izbutesc să impună interpretări intenabile ale istoriei europene. Cum este, spre exemplu, cea a „războiului social internațional", a lui Ernst Nolte. Ele caută să țină cititorii la distanță de scrierea răspunzătoare de fapte, cultivată de, să zicem, Martin Broszat sau Hans Mommsen sau Eberhardt Jaekel sau Eric Hobsbawn sau Thomas Laqueur sau Robert Wistrich sau Nial Ferguson, dintre istoricii care dau formă conștiinței de astăzi.

Acum, arheologii sapă prea puțin, iar istoricii se ocupă insuficient de arhive. Este destul să constați perplexitatea unora la punerea în joc a unor documente din arhivele Wehrmacht-ului, relative la ceea ce s-a petrecut la Iași în 1941, care infirmă imaginea istoriografiei indigene. Sau să observi luarea la rost, de către unii istorici, a unor istoriografii rivale, cu argumentul apriori și pueril că acelea vor fi greșite, oricât s-ar osteni cu arhivele.

Spus mai direct, se face în exces „istorie provincială" - provincială prin concepția lacunară despre istorie, ca realitate și ca știință, și prin nivelul slab al investigării arhivelor. David Prodan a denunțat onorurile de mucava și a preferat să părăsească învățământul superior pentru a epuiza arhivele în tematica emancipării naționale. Ștefan Pascu s-a lansat în argumentații care l-au dus la o istorie ce ținea de angajamentul său față de țară, așa cum l-a înțeles, dar a stat în arhive. Ei au reprezentat o „istorie patriotică", poate cu asincronii de metodologie, dar cu reconstituiri ce nu pot fi ocolite. Acum, se vorbește mieros despre istorie, dar cei datori să o lămurească nu au izbutit să dea vreo scriere temeinic înfiptă în datele arhivelor și în afara propagandei curente!
Neexplorându-se arhivele și lipsind cunoașterea riguroasă (adică economică, sociologică, antropologică, în primul rând) a societății, istoria se scrie în feluri chestionabile. Unii o scriu liricoid, asumând fapte ciupite de ici colo într-o litanie cu accente mai degrabă poetice. Un romancier contemporan era pe bună dreptate intrigat că un istoric spunea, nu de mult, că Eminescu ar fi mai bun medievist decât Nicolae Iorga. Ca și cum poetul ar mai avea nevoie de asemenea comparație!

Iar dacă, totuși, refuză „istoria liricoidă", unii îmbrățișează „istoria comercială", pentru a fi în pas cu relativismul, luat greșit drept semn al sincronizării. Mai sunt și alți istorici care nu agreează „istoria liricoidă", dar ajung numai la o „istorie controlată de corectitudinea politică (political correctness)". Mai cu seamă deceniilor postbelice le este aplicată o asemenea istorie, care nu face decât să înlocuiască activismul de partid de acum trei-șapte decenii cu un activismul neoliberal. Din nefericire, rămâne distanță până la „istoria istorie", scrisă cu grija documentării complete și din perspectiva cetățeanului care este fiecare!

Disconfortul adevărului este atestat și de alte situații. Mulți au adus probe (vezi, de pildă, Gabriel Andreescu, Cărturari, opoziție și documente. Manipularea Arhivei Securității, Polirom, Iași, 2013) care au arătat cum se manipulează dosare și se ajunge la falsificări când este vorba de relațiile cu serviciile secrete ale vechiului regim. Nici nu se putea altfel, în joc fiind nu cunoașterea situațiilor, cu cercetători pregătiți, ci preocuparea de scoatere din viața publică a unor concurenți, ignorându-se distincția făcută de un respectat istoric german între componente existențiale, optici politice, chestiuni de drept civil și probleme de drept penal. Sau, ca un exemplu, într-o carte publicată recent în străinătate, un autor renumit arată cum a surprins, cu ochii proprii, ruperea și înlocuirea actelor din arhive din România pentru a se ocoli adevărul. Mai mult, într-o instituție majoră de azi s-au angajat persoane cu sarcina de a modifica actele de arhivă, încât șefilor lipsiți de merite să le poată fi atribuite realizări. Funcționarul nazist și arhivarul de partid, ce-și serveau gata de orice falsificare, stăpânii, revin pe nesimțite cu noile slugi.

Veleitari cu pretenții de intelectuali publici distribuie erori grosolane de atribuire. După ce crearea economiei politice i-au atribuit-o lui Marx, aceștia pun neoliberalismul în seama lui John Dewey, iar "corectitudinea politică" o leagă de "Școala de la Frankfurt"! Ca și cum nu David Hume a creat acea disciplină modernă, nu Milton Friedman este la originea actualului neoliberalism, nu celebra școală a opus constant incisiva ei "gândire critică" oricărui conformism și nu Karl Popper este revendicat de noii "corecți"! Ca și cum doctrinele și autorii se lasă amestecați ca pietrele!
Dar nu numai scrierea istoriei este îndoielnică. În asumări oficiale se derapează continuu. Bunăoară, se susține că lupta anticorupție, așa cum s-a dus din 2005 încoace, ar fi un succes, când faptele arată contrarul - că nu numai "mica", dar și "marea" corupție s-au extins, încât până și alegerile au fost măsluite. Apoi, se spune că în exterior se stă bine, trecând peste faptul că pozele nu țin loc de cooperări, și nici amabilitățile de dezvoltare internă și că, prin lipsa de idei a decidenților și politica externă de excursii România de azi este pusă la urmă. Nu mai vorbim de desemnările unipersonale de șefi în justiție, de cooperările lor cu serviciile secrete, de malformări de dosare și sentințe, de vizibile lacune de pregătire la vârfuri, care înstrăinează justiția de adevăr și dreptate.

Dacă și-ar aduna spusele în culegeri, mulți s-ar îngrozi. Un ziarist îmi spunea zilele trecute că regretă ce a scris altădată în campanii de denigrare. I-am mărturisit că nu știu ce a scris și că falsul se demască până la urmă. Mi-era evident că acesta a fost victima cel puțin a confuziei dintre fapte și vorbe aruncate și, desigur, a disprețului pentru adevăr.

De multe ori, exigențele profesiilor și rolurilor slăbesc sub argumentul că „istoricul este bun dacă este de al nostru", că "politicianul este bun dacă ne reprezintă". Patriotismul este, firește o valoare, dar nu oferă dispense în fața exigențelor. Nimeni nu câștigă durabil lucrând în disprețul faptelor sau ocolindu-le. Oricare le-ar fi istețimea descurcării în funcții și roluri, "diștepții", cum ar spune Constantin Brâncuși, nu produc decât lucru slab, „camelotă" în cuvintele sale, care se dezminte de la sine. E drept, târziu, cu costuri!

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.