Editorial

Omagiu “expiraţilor” Cristoiu, Roşca, Băcanu, Nistorescu, C.T.P.

 Ziarul prezidenţial a realizat chiar un amplu material în care se constata cu mare bucurie că marii jurnalişti ai României au dispărut de la conducerea ziarelor, dar şi cu o mare tristeţe că aceştia continuă, totuşi, să fie lideri de opinie. Pot să înţeleg faptul ca anumiţi tineri ai “generaţiei aşteptate” din presă să fie geniali şi să considere lipsit de valoare şi “expirat” tot ce doresc.

Dar, din păcate, între tinerii din presă nimeni nu a remarcat vreun geniu. Nu e nimic nou. Bucuria acestora nu este decât o altă “filă” dintr-un “proiect” mai vechi al unui grup destul de mic de oameni simpatici, dar care nu au excelat în vieţile lor prin mai nimic, “proiect” cunoscut ca “denigrarea generaţiei expirate”.

în toată lumea (y compris Europa de Est!) nici o ţară nu a avut pe agendă compromiterea publică a unor valori având ca bază vârsta acestora. Nici la noi nu am văzut ca acest “proiect”, cu toate că a fost susţinut de un cotidian, să fi avut succes. A reuşit, poate, doar să pună în situaţii ciudate oameni de bună calitate. Exemplul d-lui Neagu Djuvara, un destin extraordinar, care a ajuns să vorbească de “expirarea” altora, la “juna” vârstă de 90 de ani, e relevant.

Acelaşi “proiect” ne vorbea şi despre “expiraţii” Teoctist, Eugen Simion, Ion Gheorghe şi alţi oameni păstraţi la capitolul pozitiv de istoria culturală a ţării, personalităţi despre care, dacă avem o umbră de bun simţ, nu putem să nu luăm în calcul faptul că au în România imens mai mulţi admiratori decât cei care îi denigrează azi.

Tot aşa se întâmplă azi cu marii jurnalişti pomeniţi mai sus, cărora întreaga lume de bun simţ (cititoare de presă adevărată, “quality”), dacă nu o face acum, o să le regrete în curând lipsa din fruntea ziarelor. Cine sunt, totuşi, contestatarii?

Majoritatea zgomotoasă sunt tineri care vorbesc, deşi nu ştiu ce a fost comunismul, care au scris, în general mai mult decât au citit, care nu şi-au asumat nici un risc decât acela de a-şi schimba job-ul ca pe chiloţi, pentru zece Euro în plus la salariu, şi care îşi joacă agramat rolul propriei vieţi: cel de procuror de presă.

Nu ştiu, asemeni regretatului Octavian Paler, cine dă dreptul unei mâini de tineri exaltaţi să confunde, printre bâlbâieli şi transpiraţie, propriile listele de valori cu lista “de drept” a valorilor dintr-un domeniu. Ideea de a face şi manipula astfel de liste aminteşte izbitor de anii ‘50, când nume ale culturii “vechi”, “reacţionare” erau terfelite în gazetele partidului unic.

Azi, după aceleaşi comandamente, valori ale jurnalismului românesc sunt puse la zidul infamiei în ziarele şi televiziunile prezidenţiale. A apus epoca “omului ziar”, spun, frecându-şi mâinile de fericire, tinerii jurnalişti-procurori fără talent, care au sărit de la statutul de “calfă” la cel de “maistru” ca peste o baltă. “E un proces de maturizare”, spun alţii, care se consideră “vectori de imagine”.

Poate că e aşa. Dar eu cred că prin depersonalizarea ziarelor şi tabloidizarea lor, rolul formativ al acestora va fi, sub conducerea “generaţiei aşteptate”, egal cu zero, iar sistemele de “vectori fără nume”, bâlbâindu-se pe ecranele televizoarelor, nu vor putea substitui talentele. Iar oamenii cu siguranţă că or să caute întotdeauna talentul şi opinia care conţine valoare. 

Ultima ora

Ce fac prietenii tai pe ziuadecj.ro