Paris, l’amour de ma mère

Paris, l’amour de ma mère
Parisul - oraşul luminilor, oraşul legendă, oraşul magic, lumea de vis. Oraşul culturii, al artelor, al literaturii, al rafinamentului intelectual, vestimentar şi culinar - haute couture şi haute cuisine. Esenţa amorului. Oraşul îndrăgostiţilor. Aşa ni s-a întipărit Parisul.

L-am interiorizat ca pe o lecţie preţioasă, îl cunoaştem înainte de a-l vedea, îl iubim înainte de a-l cunoaşte. Avem convingeri de neclintit. Orice aluzie critică e aproape o blasfemie. Parisul apare peste tot. În lucrări ale unor mari pictori, în cărţi excepţionale, în mai toate albumele de istorie a modei. De la “Casablanca” şi memorabila replică “We’ll always have Paris!” la “Ultimul tangou la Paris” şi “Sex and the City”, orice idilă cinematografică de notorietate exploatează şi cultivă în acelaşi timp Parisul. E atât de mediatizat, de vehiculat, încât e aproape imposibil să spui ceva despre el fără să fie un clişeu.

Prima întâlnire cu Parisul ne-a provocat, mie şi soţului meu, o mare emoţie, accentuată de influenţa mamelor noastre, amândouă francofile, absolvente de filologie, secţie franceză, îndrăgostite deopotrivă de Paris. Trebuie să spun de la început că nu sunt genul turistului fanatic. De fiecare dată când merg într-un loc nou, dacă mă simt bine, plec de la premisa că mă voi întoarce. Prin urmare, nu trebuie să bifez toate punctele de atracţie. Deviza “a vedea tot ce este de văzut, nu se ştie dacă mai ajungem” şi graficele de vizitare mă crispează. Cum să procedezi cu un loc pe care crezi că n-ai să îl revezi, deşi ţi-ai dori?! Trebuie să-l consumi din prima, pe nerăsuflate, sfârşind ziua epuizat şi confuz, fără să reţii ce ai văzut şi ce ai simţit. Cum să vezi Luvrul într-o singură zi, când sunt lucrări care, fiecare în parte, merită mult mai mult decât atât? Cum să te bucuri de frumuseţea şi energia lor, să te încarci cu ele, când de-abia dacă le prinzi cu coada ochiului?

Aşadar, ne doream nespus să vedem Parisul, dar în special să-i simţim atmosfera, să fim învăluiţi, fermecaţi. Ca prinţesa la bal, ne-am dus să fim seduşi. Şi, într-adevăr, Parisul e plin de lumini, arhitectura e splendidă, e fascinant, Pont Alexander III, de departe favoritul meu, e grandios, strălucitor şi toate lucrările importante pe care le aştepţi sunt acolo, mai impresionante decât îţi poţi închipui. Ce nu am găsit însă a fost atmosfera imaginată, visată, practic, cu ochii deschişi. Am văzut, am simţit un oraş mai degrabă rece, stresat şi arogant, agresiv şi murdar. Parizieni exasperaţi de turiştii pe care îi dispreţuiesc făţiş. O metropolă care îşi taxează sfidător şi ostentativ oaspeţii pentru orice fleac atins de magicul aer parizian. Tratamentul de acest tip îi potenţează forţa de atracţie, incitând ca o mişcare abilă într-un joc al seducţiei. Turiştii (în cea mai mare parte) îl acceptă cu un entuziasm frenetic, atribuind un “je ne sais quoi” oricărui kitsch - parizian să fie, sunt impresionaţi de aroganţa localnicilor şi încearcă umil să le intre în graţii, să fie acceptaţi.

Aerul boem, poezia, muzica, veselia, exuberanţa, feminitatea, eleganţa, distincţia lipsesc ori au o prezenţă mult mai discretă decât în alte capitale europene, mai puţin elogiate. Nu mă aşteptam neapărat să aterizez într-un muzical cu Edith Piaf, dar nici la bistrouri cu zgomot infernal de tacâmuri în coliziune şi atmosferă de cantină. Am fost surprinsă că singurul artist stradal zărit în primele patru zile la Paris cânta, de fapt, “Zaraza” şi “Ioane, Ioane”. Nu speram la un Toulouse-Lautrec la fiecare colţ de stradă, dar nici ca Montmartre să fie un soi de târg de la Negreni mai branduit, cu pseudopictori, care s-ar fi putut oricând reprofila ca agenţi de vânzări (“Portret pentru doamna! O amintire din Paris, numai 50 de euro! Două la 60!”).

Agitaţia, turismul agresiv, pragmatismul feroce apărut poate ca o reacţie firească la foamea turiştilor, exploatarea pregnant comercială a artei, a frumosului, mercantilismul care răzbate din toţi porii i-au luat Parisului respiraţia şi i-au diluat farmecul până la disoluţie. Astfel încât astăzi Parisul este un muzeu fantastic. Dar un oraş nefericit.

Sunt conştientă de riscul pe care mi l-am asumat vorbind astfel despre Paris. Spun riscul pentru că, cel mai probabil, voi fi într-o minoritate inconfortabilă, dacă e să iau în calcul pasiunile pe care le naşte Parisul şi, prin urmare, patosul cu care voi fi contrazisă. Dar poate chiar asta sper şi am nevoie de un motiv pentru a-mi mai da o şansă în privinţa Parisului. Aşadar, vă invit la meditaţie. Etes-vous amoureux de Paris?

Ioana Romana LAURENŢIU

Ioana Romana Laurenţiu este partener la casa de avocatură Laurenţiu, Laurenţiu şi Asociaţii

Loading...
Etichete
Comenteaza