Editorial

Profilarea externă

Când este vorba de politica externă, care este mai puțin verificabilă direct, mulți devin foarte vocali. Faptul nu este nou. Și azi Caragiale ne-ar putea spune multe în această privință.
Publicitate

Dar nu aici este necazul, ci în faptul că cei care pretind stăpânirea domeniului nu semnează ceea ce susțin. Se poate bănui că nu o fac pentru a-și putea modifica, la nevoie, opinia. Grija adaptării are trecere mai mare decât răspunderea pentru opțiuni. Numai că nu se poate construi durabil cu un asemenea conformism.

Există însă ceva ce-i privește pe toți cetățenii: evaluarea politicii externe. Manipulările curente induc impresia că cei care răspund de aceasta ar fi în regulă. Apoi, se distribuie deducția arhicunoscută: "băieții noștri sunt buni, căci uite ce isteț formulează și cum îi privesc alții!". Se trăiește cu acest sofism mediatizat sârguincios de tot felul de avocați ai unor activiști sau ai altora.

Poate că cei care fac politica externă sunt buni, poate nu. Nici nu are importanță evaluarea în acești termeni. Rezultatele sunt însă testul edificator, iar acestea sunt eminamente slabe. Iată câteva exemple.

Politica externă a României nu a putut valorifica economic parteneriatul strategic cu SUA, încât investițiile americane au rămas mici. Aceeași politică externă a exploatat puțin în beneficiul țării intrarea în Uniunea Europeană. Relația cu Germania lasă mereu de dorit ca seriozitate și productivitate. Raportarea la Franța depășește greu bagatelizarea. Folosirea relației cu China este imaginea ineficienței însăși, cu un partener generos în oferte. Nu s-a profitat de extinderea comerțului internațional în multe regiuni ale lumii. S-au tensionat inutil raporturile cu alte țări.

Evoluția Moldovei este proba eșecului unei întregi abordări. În locul urmăririi interesului național, s-a mizat pe himere confecționate pentru dispute interne.

Peste toate, România este copleșită astăzi de rateuri, de pierderi și de confuzie, este ocolită de marile autostrăzi, conducte și dezvoltări continentale și are o prezență diminuată. Sunt acestea performanțe?

Politica externă ar trebui să anticipeze. S-a semnalat, mai ales în 2012, că s-a intrat în schimbarea lumii formate în anii nouăzeci, ceea ce pretinde celor care răspund clarviziune. Am afirmat-o atunci, la rândul meu, iar declarațiile scrise sunt mărturie. Alte țări, cu aceleași afilieri, s-au lansat în a gândi lumea în care s-a intrat, iar acum încep să culeagă roadele. În același timp, la noi s-a pendulat între servilism și iritare. Politica externă de excursii a înlocuit mai nou voluntarismul fanfaron al ultimei decade - dar niciuna dintre formule nu a adus vreun beneficiu țării. În loc de profil propriu, România a ajuns să facă relații după ce alții le-au exploatat demult.
Din nefericire, se fac declarații iresponsabile în numele unei țări pe care amatorismul a sărăcit-o, declarații prin care sărăcia va spori. Rămâne și acum valabilă atenționarea de la un moment dat din partea președintelui Franței - reprezentanții României nu folosesc ocazia de a tăcea când nu s-au pregătit serios să spună ceva.

Desigur, politica internă condiționează politica externă. Fără reforme cerute de cetățeni și investiții masive, nu pot fi performanțe solide. Dacă nu se oprește degradarea democrației, nu se revine la tripartiția puterilor în stat, iar dreptul rămâne și rău formulat și instrumentat pentru răfuieli politice, șansele în exterior se reduc. Semnal recent este, între altele, faptul că și în Statele Unite (vezi raportul Fighting Corruption with Con Tricks: Romania's Assault on the Rule of Law, elaborat la „Henry Jackson Society", 2016) responsabilii au început să-și dea seama de justiția comandată politic de pe aceste meleaguri și să o stigmatizeze răspicat.

România este marcată mai departe de false puneri de probleme. În locul atașării la mari familii politice, liberalii actuali se ocupă ca nu cumva unii oameni să aibă drepturi și să fie liberi, creștin-democrații se epuizează în lupte mărunte, social-democrația abia a început să revină la valorile ei. Este o obsesie la noi să fii „cât mai la dreapta", dar din Europa nici o dreaptă nu creditează actuala dreaptă carpatică, văduvită de personalități și cu idei tocite. Toți cetățenii vor justiție independentă, dar unii, care nu au ce propune, aspiră la carieră revendicând monopolul justiției și împiedicând astfel încă o dată normalizarea. Lupta anticorupție este purtată atât de diletant încât, în loc să asaneze țara, o fac de evitat. Clișee de mult clasate în alte locuri se preferă analizei pricepute și inițiativelor.

Dar, mai mult decât trecutul, ceea ce vine trebuie să pună pe gânduri. Este tot mai limpede că nu mai este posibilă politică externă aducătoare de beneficii fără profilare. Rațiunile sunt multe.
Bunăoară, România riscă marginalizarea în continuare fără o clară cotitură în serviciul folosirii cu rezultate a parteneriatelor și înscrierii inovative în noul context internațional. Europa unită sau se reorganizează, sau desface, iar aici țara noastră ar putea aduce acum o contribuție demnă de respect asumându-și un punct de vedere. S-a intrat într-o geometrie variabilă a supraputerilor, în care fiecare țară câștigă, dacă își valorifică interesul propriu în mod chibzuit. Chiar Statele Unite ale Americii, din care a plecat politica globalizării, propun o corectură a acesteia și denunță energic răsuflata "corectitudine politică (political correctness)" în numele revenirii la demnitatea umană și la naturalețea gândirii.

Nu vârsta sau culoarea politică a actorilor contează în profilarea politicii externe a României, cum se perorează fără noimă, ci valoarea lor culturală și civică. Tehnicalitățile diplomației, la care mulți reduc calibrul profesional, sunt importante, dar acum este nevoie vitală de mult mai mult - de oameni calificați, cu viziune și selectați după merite. O reformă de modernizare ar fi cazul să pătrundă și în rețelele înțepenite de decenii ale reprezentării externe și să le aerisească.
Ceea ce a speriat de fiecare dată regizorii domeniului - concursurile oneste pentru ocuparea posturilor - vor trebui făcute lege. La noi se crede că „diplomatul" este cel abil să smulgă ceva, să obțină șmecherește ceva de la cineva. Ce a ieșit din asemenea „diplomați"? În alte țări, diplomatul este de obicei o persoană cultivată, de bună ținută logică și morală, care dispune de cunoștințele care îi permit să-și promoveze comunitatea. Desigur, au avut loc degradări ale profesiei de diplomat și la alții. Dar de ce să se stea mereu pe partea slabă a lucrurilor? În definitiv, România are alte nevoi, încât analogia nu salvează. Este nevoie de oameni capabili să conceapă acțiuni într-o lume schimbată și să traducă ceea ce gândesc în inițiative responsabile. Fără acestea, nu iese mare lucru, iar bilanțul anilor ce vin nu va fi diferit de cel actual.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.