Editorial

Reţeta murdară a corupţiei

România este țara europeană care cheltuie cel mai puțin pentru sănătatea cetățenilor săi. Cu toate acestea, în sistemul său de sănătate înflorește o înfiorătoare și mizerabilă corupție.
Publicitate

Să ne amintim cazul Hexi Pharma. Un patron de societate producătoare de substanțe dezinfectante destinate mediilor spitalicești devine un furnizor de seamă al unui sistem ale cărui favoruri le-a cumpărat cu șpăgi grase și foloase necuvenite care insultă imaginația. În schimb, în condițiile în care trei sferturi din veniturile firmei proveneau de la bugetul statului, prin generoasele achiziții făcute de managerii de spitale corupți până-n măduva oaselor, produsele erau ineficiente și drastic diluate. Ancheta criminalistică a intrat într-un con de umbră, întrucât principalul suspect (și urmărit făptuitor) a decedat în mod tragic, percutând cu autoturismul personal un arbore absolut imparțial.

Un alt caz revoltător vizează spitalul Malaxa din București, unde managerul Secureanu a confundat visteria spitalului cu pușculița personală. Și nu numai că s-a înconjurat de o întreagă camarilă alcătuită din rude, amante, prieteni, „prieteni" (nu este o repetare!), trepăduși și îndatorați, dar sunt și destule indicii că o parte însemnată din banii publici jefuiți se îndreptau către decidenții politici care îl susțineau pe acest monstru de tupeu nelimitat și ignoranță agresivă. Profitând de această nelimitată susținere, Secureanu a îndreptat banii spitalului unde el era doar manager spre tot felul de cheltuieli care mai de care mai fanteziste și mai disproporționate, inclusiv călătorii fanteziste cu amanta lui, și cumpărarea de distincții internaționale menite să-i consfințească „valoarea".

Ultimul, și cel mai grav, dintre cazuri îl vizează pe însuși președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Marian Burcea, capul unei adevărate rețele de influență și ilegalități, care a sustras aproximativ trei milioane de euro din visteria statului, prin decontarea unor prestații fictive de îngrijiri la domiciliu, fapt care - zice-se - a înfulecat prin minciună și abuz 80 la sută din resursele alocate acestui gen de prestație para-medicală. Înscăunat în urmă cu mai puțin de şase luni, pare-se și cu ajutor de la nivel înalt (fiind unul dintre apropiații lui Liviu Dragnea), el a fost arestat pentru 30 de zile, împreună cu 13 dintre acoliții săi din CNAS și Casa de Asigurări București.
Și astfel facem un bilanț al ororii, care ne arată că în ultimii ani alți trei șefi ai CNAS - Lucian Duță, Vasile Ciurchea și Irinel Popescu - au intrat în vizorul DNA pentru diverse infracțiuni de luare de mită și abuz în serviciu. Acest bilanț al rușinii ne arată că, numai în ultimii doi ani, s-au înregistrat la nivel de țară (în zdrobitoare majoritate în București, cu precădere la cele mai înalte niveluri - Ministerul Sănătății, CNAS) 41 de cazuri de corupție. În zece din aceste cazuri sunt sentințe definitive de condamnare, iar în restul cazurilor sunt procese pe rol, în diverse stadii.

O întrebare de bun simț se impune: știind apetența mediului politic pentru sifonarea banului public și văzând câte cazuri au fost date în vileag recent, câți hoți neprinși populează comatosul sistem de sănătate al României? Nu vorbim aici despre încărcatul și stufosul sistem de achiziții publice, unde fiecare face după cum îl taie capul, singurul criteriu (bine ascuns) fiind maximizarea șpăgii, prin declararea drept câștigători a celor „care este", prin manipularea grosolană a criteriilor de licitație și a camioanelor de documentații cerute de la solicitanți.

În țările care au depășit faza dezvoltării sălbatice și speculative a capitalului, lucrurile au intrat într-un făgaș de normalitate. În Belgia, de pildă, Ministerul Economiei are un departament specializat în atestarea agenților economici care doresc să obțină contracte cu statul. Camionul de hârțoage îl prezinți doar o dată ministerului care emite o atestare din care rezultă foarte clar care este domeniul și mărimea lucrărilor pe care le poți întreprinde. După care, de fiecare dată când te prezinți să licitezi pentru o lucrare finanțată din banii publici, nu mai ai de prezentat decât o foaie de hârtie... Simplu ca bună ziua!

România este tărâmul birocrației în floare. Iar unde este birocrație este și corupție, mai ales dacă respectivul birocrat este numit acolo prin decizie politică, având ca prim punct pe decalogul profesional adunarea de bani pentru visteria partidului care l-a cocoțat în respectiva funcție. Dovezile se înghesuie pe ecrane: influenta teleormăneancă Rodica Nassar (noroc că Liviu Dragnea a preluat frâiele puterii, altfel nu aflam ce de oameni valoroși a dat Teleormanul!), acuzată că a primit șpagă de la Hexi Pharma, a fost numită secretar de stat în Ministerul Sănătății. Acolo îi și este locul, fiindcă ea știe foarte bine ce are de făcut...

Sub astfel de triste auspicii, ne mai mirăm că sărmanii bolnavi mor pe tărgi, plimbați între spitale care nu mai știu cum să-și cârpească bugetele sărăcăcioase, iar sărmanii care supraviețuiesc sunt nevoiți să aducă de acasă până și cele mai banale medicamente? Să ne mai mirăm că în România postdecembristă nu s-a ridicat de către stat nici măcar un singur spital, excepție făcând spitalele și clinicile private, care prosperă tocmai din cauza sărăciei și a neputinței sistemului de stat? Ne mai mirăm că medicii cu experiență, dar și debutanții în domeniu, precum și cadrele medii se orientează în masă spre alte tărâmuri, unde se trăiește după alte reguli, între care șpaga, mita, favorul și „atenția" nu se regăsesc?

Situația din sistemul de sănătate nu este decât cel mai vizibil reflex al unui sistem corupt, abuziv și clientelar, care se hrănește tocmai din sărăcie și confuzie. Până ce acest sistem nu va fi măturat, românii vor continua să bolească cu îngrijiri precare în spitale învechite.

Publicitate

Taguri

Comentarii

Aceasi poveste

thumb down thumb up
joi, 7 septembrie 2017, 11:50
de Cucu

Drajii mei ardeleni, ma tot cutremur de naivitatea voastra Voi n-ti citit in ziare -asteptam provincia- n-ati realizat ca sunteti doar aia care trebuie sa duca gaina, porcul , tuica de sarbatori prin parcari de ministere ? Ne crucim ca se fura ca-n codru- defapt rectific , nu mai avem nici codru . Boala asta e veche, vine de lafanarioti e de sorginte asiatica cu miros de bazar si jeg . Sa o luam pe scurtatura, hai sa ne numimHOTZLAND,,,
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.