Editorial

România mică

În aceste vremuri tulburi, când unii își mai hrănesc orgoliile din mitica imagine a României Mari, nu vedem încă un adevăr care în curând va să doară: România este din ce în ce mai mică.
Publicitate

Nu vă speriați, teritoriul României nu se micșorează, ci tocmai dimpotrivă. Apele Dunării depun an de an aluviuni care extind teritoriul românesc tot mai adânc în trupul Mării tutelare. România este din ce în ce mai mică fiindcă se diminuează ca zăpada la soare exact acel element care dă consistență, importanță, greutate, strălucire și prestigiu unei țări: populația sa. Populația României, privită prin prisma numărului de rezidenți efectivi, este în dramatică scădere, două fiind cauzele care generează acest îngrijorător fenomen: scăderea demografică netă și emigrația masivă.

Anul 2016 a marcat un trist record pentru România: cel mai mic număr de născuți vii de după 1876 (sic! Dar atunci populația României nu depășea 5 milioane de persoane) și cea mai mare scădere a populației înregistrată vreodată. Populația României atinsese apogeul în 1992, când recensămintele arătau un număr de 22,7 milioane de locuitori. De atunci, populația „oficială" a scăzut fără încetare, ajungând la 19,9 milioane... dar fără a avea o statistică relevantă despre numărul de români care nu află de multă vreme în țară, și nici nu vor reveni vreodată...

Aici e buba: începând cu anul 2000, și cu precădere după aderarea la Uniunea Europeană, numărul românilor care locuiesc și muncesc în străinătate a crescut în medie cu 7,3% pe an. Atât de amplu este acest fenomen, încât statisticile ONU plasează România pe locul doi în lume, după Siria (care, lovită de cruntul război civil, are o creștere a diasporei de 13% pe an), într-un ciudat clasament al destrămării ființei naționale. Iar dacă vorbim despre migrația economică, adică acea migrație generată de căutarea unor surse mai consistente de venit, atunci România este (suntem și noi , în sfârșit, primii în lume la ceva!) campioană mondială. Un clasament al rușinii, totuși, fiindcă România nu este nici pe departe zonă de război și conflict interetnic sau confesional, cum ar fi Afganistan, Yemen, Somalia, Libia, sau zonă de foamete și sărăcie, cum ar fi Mali, Niger, Ciad. În consecință, în condițiile liberalizării deplasării în UE, românii au devenit campioni mondiali ai oportunismului, pornind într-o bejenie masivă, care amintește de vremurile de colonizare a Americilor.

Vorbind despre locul nașterii, Lucian Blaga spunea: „Rădăcinile care te leagă de-un anume pământ te leagă, indirect, ce-i drept, dar inevitabil, și de un anume meridian ceresc." Nimeni nu ar fi putut s-o spună mai bine. Cei care își părăsesc țara nu se mută doar pe un alt meridian pământesc; fără să-și dea măcar seama (doar au alte lucruri, mult mai importante, de care să se ocupe...), ei au schimbat și meridianul ceresc care trece prin inima lor. Ce să vorbim despre meridianul cultural asociat celor două, și care poate fi extrem de diferit? Desigur, atrași de prosperitatea respectivelor meleaguri, românii nu se dau în lături de la a-și părăsi meridianele de referință, și să se instaleze pe acele meridiane, cu precădere europene, care fac viața mai strălucitoare și portofelele mai grase. Tot statisticile ONU estimează că numărul românilor instalați pe alte meridiane este în jur de 3,4 milioane, ceea ce reprezintă 17% din totalul populației rămase în țară (spre comparație, în cazul Poloniei, și ea furnizoare masivă de migranți economici, această proporție este de 11%).

Trebuie să înțelegem că o astfel de situație diminuează drastic șansele de viitor ale României: cei 3,4 milioane de expatriați apți de muncă trimit anual acasă 7 miliarde de euro. Mult, frumos, veți spune. Dar calculele făcute de Direcția de statistică din sânul Băncii Naționale a României ne arată că în anul 2014 Produsul Intern Brut al României ar fi putut fi cu 50 de miliarde de euro mai mare dacă expatriații ar fi fost în țară, participând la circuitul productiv normal al economiei naționale în activități similare cu cele în care sunt angajați în străinătate. Dacă ar fi vorba despre iubirea de țară, și de asumarea unei misiuni față de aceasta, dar și față de propriile familii, ei ar fi făcut poate mai bine să rămână pe aceste meleaguri, contribuind la efortul global al națiunii pe drumul spre prosperitate.

În plus, știm foarte bine la ce servește o bună parte din cele 7 miliarde care vin spre țară: case pompoase, cu turnulețe, acoperișuri în culori stridente, termopane și multe balustrade din inox, mașini „prestigioase" la mâna a doua, neapărat germane (doar una din zece înmatriculări privește un vehicul nou, doar 3% din autoturismele României au o vechime sub 2 ani). Nu tu depozite bancare, nu tu pornire de afaceri, ci tot felul de „investiții", care nu vor genera venituri, ci doar cheltuieli, pe care la un moment dat nu le vor mai putea suporta. Românii nu au înțeles încă distincția limpede dintre cheltuială și investiție. Este simplu: dacă construiești o casă mare, mai ales dacă e mai mare decât ai nevoie, vei avea în continuare cheltuieli nenumărate; dacă ridici un atelier în care să produci ceva ce știi face, sau ai învățat „afară", vei avea venituri și profit. Și de-abia atunci vei crește, și tu și ai tăi veți avea un viitor.

Să amintim și una dintre cauzele „interne" ale prăbușirii demografice a țării noastre. Natalitatea este dezastruoasă (natalitatea de 1,32 copii/femeie fertilă duce la dispariția completă a poporului român în maxim două secole!). Iar natalitatea noastră nu dă nici un semn de redresare: femeile fertile plecate în străinătate contribuie la creșterea demografică a respectivelor națiuni (lucru pe care, desigur, mămicile expatriate și-l doresc intens, pentru a asigura o „șansă mai bună" pentru copiii lor), iar cele rămase în țară, de la cusătorese până la cadrele superioare, trăind mirajul consumului fără limite, sunt preocupate mai ales de activitățile aducătoare de bani. Așa se face că tot mai multe românce încep să se gândească la urmași doar după vârsta de 35 de ani, atunci când fertilitatea lor este în scădere accelerată, iar profiturile clinicilor de fertilitate sunt în creștere accelerată. Dacă la toate astea adăugăm munca la birou în exces, stresul cotidian în exces, ingurgitarea de chimicale în exces, iradierea cu tot felul de aparate în exces, pierderea în exces a nopților cu 164 programe de televizor și cele 164 de miliarde de informații de pe net... avem tabloul îngrijorător al unei națiuni, și a unui continent, și chiar al unei civilizații, aflate în pericol apropiat de declin, de scufundare, de pierire chiar.

Dar să nu aruncăm atât de departe buzduganul îngrijorării. Să ne gândim bine doar la atât: câtă vreme visul oricărui român, fie el școlit sau nu, nu este decât acela de a „merge afară", în căutarea egoistă a binelui personal, România va fi mai mică, și tot mai mică...

Publicitate

Taguri

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.