Editorial
Satisfacţiile noastre, domeniile lor
de Ziua de Cluj, 16 ianuarie 2008, 22:06
M-a întrebat ce satisfacţii îmi aduce meseria de jurnalist şi ce-mi place, cel mai mult, la meseria de jurnalist. Prima impresie a fost că materialul său e o pierdere de timp… Apoi mi-am dat seama că a trecut ceva vreme de când nu m-am mai gândit la treaba asta şi că nici nu e foarte uşor să-mi răspund, având în vedere evenimentele neplăcute de pe piaţa media, locală şi centrală, care ne-au cam bulversat în ultimele zile.
Şi nu intru eu din nou în detalii legat de ce s-a întâmplat, a făcut-o,
într-o manieră excelentă, senior-editorul nostru, Tavi Hoandră. După el e greu
să mai adaugi ceva. Pe mine mă contrariază altceva. Şi anume, că am ajuns să
depistez în meseria de jurnalist mai multe lucruri enervante decât
satisfăcătoare, că vorbim cu mai multă lejeritate despre ceea ce nu ne place
decât despre ce ne mulţumeşte…
Păi ce satisfacţie poate să aibă şi cât de util se poate simţi un
ziarist cu vreo 7-10 ani vechime în presă când mai marele unei instituţii de
interes public, indiferent de gravitatea subiectului pentru care este contactat,
refuză constant să răspundă la telefon. Cui să se plângă ziaristul că până şi
subordonaţii din aceste instituţii, uneori chiar cei angajaţi pe partea de
comunicare, îşi creează propriile regulamente şi propria clientelă, sfidând
profesionalismul.
Pe cine să învinovăţească
jurnalistul că patronul la care este angajat nu este în măsură să-i acorde nici
măcar echivalentul de salariu lunar pe care îl încasează un funcţionar public. Cum
ar trebui să se apere ziaristul atunci când, fără voia sa, ajunge să fie aruncat
în tot soiul de dispute politice murdare - pentru că, trebuie să ştiţi cum se
poartă la noi: dacă nu te faci “frate” cu Boc, imediat eşti acuzat că îl
preferi pe Nicoară.
Şi viceversa e valabilă, iar asta
pentru că la aleşii noştri nu există obiectivitate şi nici cale de mijloc, fie
eşti cu gaşca, fie împotriva ei şi punct. De ce nu renunţă ziaristul şi cum
să-mi justific eu meseria pentru emisiunea colegului de la TVR? într-un singur
fel. De vină este consecvenţa şi curiozitatea.
Cred că ne-am obişnuit din cale afară să urmărim, cam ca la “Discovery”,
cum, odată ajunşi la putere, politicienii cresc şi se îmbogăţesc, îşi împart
domenii, dezvoltă afaceri bucurându-se de bunurile statului ca feudalii de
moşiile lor.
E extrem de interesant de urmărit, iar când deprinzi mecanismul e chiar
imposibil să nu mai vrei să vezi şi peste patru ani dacă cei care preiau
puterea vor fi în stare să obţină performanţele predecesorilor lor. Aşa trece
timpul nostru. Patru ani şi apoi alţi patru ani, alte obiceiuri, noi caractere,
tot aşa, mereu de la început…
Se întâmplă ca unii dintre noi să capituleaze (apucând chiar calea
politicienilor urmăriţi îndeaproape), dar asta e deja o altă discuţie. Important
este că din meseria noastră rămânem şi noi cu satisfacţii, aşa cum se întâmplă
în oricare altă meserie. Informaţie şi Experienţă.
Mai exact, e vorba de o
experienţă construită pe o altă experienţă, cea a administratorilor,
directorilor, preşedinţilor, primarilor şi a oricărui fel de şef sau lider de
instituţie - toţi politizaţi până în măduva oaselor - de a-şi burduşi elegant
conturile.