Slugoii

Slugoii

Atunci când comandantul de oști Dragnea a uns-o prim-ministru pe „tanti Viorica de la popotă”, am atras atenția că victoria sa asupra ridatului Tudose este o victorie înșelătoare, a la Pyrhus. Nu au trecut decât trei luni și a sosit scadența fatală.

Domnitorii țărilor românești, cei valahi cu precădere, au o îndelungată experiență în umblatul cu jalba în proțap pe la Înaltele Porți (nu neapărat otomane…). Desigur, nu prea aveau de ales, fiindcă sărmanele țărișoare se aflau periculos de aproape de imensele teritorii supuse Semilunii.

Ele nu se aflau sub ocupație continuă fiindcă domnitorii se angajau să colecteze cuminți tributul, haraciul și peșcheșul, în bani sau natură (inclusiv ființe omenești), care luau pe urmă calea mult bătută a Stambulului.

Așa cum bogăția Țărilor Române lua calea visteriilor sultanului, toate deciziile politice importante se luau în cancelariile sultanului. Iar domnitorii români se supuneau sfioși, căci altfel erau degrabă maziliți, strangulați de călăul sultanului, iar în locul lor era instalată o nouă marionetă pofticioasă la jefuirea puținilor bani rămași prin țară (orice asemănare cu situația curentă este pur întâmplătoare…).

Cu multă tristețe, trebuie să constatăm că obiceiurile domnitorilor români nu s-au schimbat, ei căutându-și legitimitate și sprijin tot pe la Înaltele Porți ale politicii mondiale. Acum ei nu mai sunt domnitori, sunt demnitari; nu mai poartă caftan și giubea, ci „haine nemțești”, la care au învățat să asorteze cămăși și cravate. Nu mai călătoresc cu rădvanul tras de 4 cai, ci cu merțanu’  propulsat de 300 de cai.

Marele lor avantaj? Nu mai trebuie să strângă dări și oboluri pentru imperiile stăpânitoare, așa că banul țării este cu totul la dispoziția lor, spre spornică prăduire. Discursul lor, câteodată înfumurat, este mai mereu naționalist: „Înalta Poartă s-a mutat la Bruxelles”, „străinii ne jefuiesc și se folosesc de noi”, „nu avem nevoie să ne dea nimeni lecții”…

Da, îi demonizăm pe străini (guverne străine, corporații internaționale, bănci internaționale, organisme financiare și legale internaționale), dar cei care s-au cocoțat la frâiele puterii au mai multă nevoie de acești străini decât oricare dintre noi.

Fiindcă un politican precum Liviu Dragnea, care în visele sale de mărire se vede jupânul întregii țări, este condamnat într-un prim proces, după care urmează alte procese, mult mai grele, în care sorții săi de scăpare sunt până la genunchiul broaștei. Lupta sa înverșunată de modificare în folosul clicii sale de șnapani a legilor țării, și de înlocuire a legendarei șefe a DNA cu un slugoi politic, care să-i curețe izmeana pătată, nu a dat până acum sorți de izbândă.

Disperarea lui Dragnea e mare, și parcă zilele sunt mult prea scurte în febra așteptării sale. Așa că el a pornit în căutarea unor aliați dinafară. După ce misiunea sa incognito de strecurare printre chelnerii care-l serveau la masă pe Donald Trump a eșuat în mod lamentabil, el se încăpățânează să se apropie sfios de lumina „marelui licurici”.

Este singura posibilitate de aliere cu cineva care poate influența deciziile politice din România. Rusia? Horribile dictu! Uniunea Europeană? Dragnea știe că eticheta sa defavorizantă este prea tare lipită pentru ca cineva de acolo să-l privescă măcar cu interes, chiar dacă s-ar amesteca printre chelneri. Mai mult chiar, UE a anunțat că niciuna dintre țările europene nu-și va muta ambasada la Ierusalim (acum înțelegeți unde bat…). La rândul lor, marile cancelarii europene l-au ostracizat demult pe vajnicul nostru teleormănean.

Singura opțiune rămâne SUA. Și aici Dragnea face cea mai gravă greșeală a carierei sale de politician: dornic să fie aliatul SUA, el devine slugoiul lor. În condițiile în care nici un stat european nu și-a manifestat disponibilitatea de a-și muta ambasada în Ierusalim, contribuind astfel la o escaladare imprevizibilă a conflictului din Orientul Mijlociu, cine să găsește să spargă gheața? România!

Și nu prin glasuri autorizate (între care primul, și de neocolit, este glasul președintelui), ci prin colțul gurii primului ministru, care dădea din colț în colț încercând să justifice pompoasa vizită pe care se pregătea să o efectueze în Israel împreună cu șeful ei de partid, și eroul ei, Liviu Dragnea.

Vizită în cursul căreia ei nu numai că au arătat o revoltătoare slugărnicie față de interesele americane, dar au și pus în pericol roadele a decenii de activitate diplomatică echilibrată și inteligentă, prin care România s-a afirmat mereu ca un factor pozitiv de echilibru între Israel și țările arabe.

De atitudinea lui Tanti Viorica nici nu trebuie să ne mirăm; ea a fost pusă în funcție nu fiindcă este o persoană „neconflictuală” (dixit Dragnea), ci fiindcă este astfel în relația cu șefii ei de partid și mai ales cu „el lider maximo”. După doi primi-miniștri PSD-iști care au îndrăznit să gândească și să vorbească, fiind prin urmare maziliți după bunele obiceiuri otomane, Dragnea părea că și-a găsit în sfârșit slugoiul perfect, gata să i se supună fără crâcnire.

Poate că de-abia acum înțelege Dragnea ce deserviciu a făcut sieși, și „cauzei” sale, instalând în fruntea guvernului un personaj care nu face treabă nici cât apa sfințită. Lăsând la o parte deserviciul de imagine pe care îl face țării un astfel de personaj agramat, care nu poate citi corect un an de pe hârtie, prin astfel de decizii politice pripite și arbitrare, care servesc interese străine ‒ străine de interesele fundamentale ale țării și ale comunității din care ea face parte, se aduce o gravă atingere funcționării României ca jucător pe scena politică mondială.

Asta se întâmplă atunci când treburile serioase sunt lăsate pe mâna slugoilor.

Loading...
Etichete
Comenteaza