Editorial

„Statul paralel” din SUA îl cam deranjează pe alesul Trump. Așteptăm replica bosumflată a Congresului și schimbarea legilor justiției. Sau nu?

Impresionante sunt "lecțiile" justiției americane și întreg desfășurătorul cercetării penale conduse de procurorul federal Robert Mueller, un respectat "om al sistemului", numit chiar de președintele Trump pentru a investiga acuzațiile privind eventualele înțelegeri oculte ale echipei sale electorale cu reprezentanți ai Federației Ruse, în cursul anului electoral 2016.

 

 

Puncte cheie:

  • Una din marile virtuți ale democrației americane este că a reușit să creeze, în ultimii două sute de ani, instituții puternice, stabile, care își fac treaba independent și profesionist și servesc interesul public indiferent de rezultatul alegerilor, acestea din urmă având doar rolul de a desemna deținătorii temporari ai demnităților politice și de a indica marile direcții strategice pe care le vor lua politicile publice americane, desigur în limitele date de Constituție și de tradiția culturală și administrativă robustă a unui stat de drept, în care nimeni nu este mai presus de lege (iar asta nu e doar o vorbă pe hârtie, ci o realitate non-negociabilă a tuturor legislaturilor);
  • Michael Flynn, fost consilier de securitate națională al președintelui Trump (cel mai important post al administrației americane, prin definiție omul nr. 1 de lângă șeful executivului), și-a recunoscut vinovăția de a fi mințit FBI în legătură cu contactele avute în 2016 cu reprezentanți ai Rusiei, fiind al patrulea membru al echipei electorale a lui Donald Trump acuzat în cadrul anchetei desfășurate de procurorul federal Robert Mueller (72 de ani), numit chiar de Trump (!) pentru a investiga acuzațiile de cârdășie ale echipei electorale Trump cu Rusia. Ceilalți membri ai echipei, deja acuzați (unii și-au recunoscut între timp vinovăția, acceptând să colaboreze cu procurorii) sunt Paul Manafort, fost șef al campaniei electorale a lui Trump, Rick Gates și George Papadopoulos, fost consilier de politică externă;
  • Acest comentariu nu intenționează să afirme că Trump este vinovat sau nu de cârdășie cu Rusia, pentru că justiția americană nu dispune (încă) de dovezi irefutabile ale implicării personale a actualului președinte Donald Trump, chiar dacă informațiile de ultimă oră, bazate pe declarațiile lui Flynn, par să indice că operațiunile de contactare ale diplomaților ruși ar fi fost făcute la indicația ginerelui președintelui, tânărul Jared Kushner. Articolul de față nu se dorește așadar o critică la adresa președintelui Trump. La ora la care scriu articolul nu avem o reacție a președintelui, vizibil incomodat tot anul acesta de acuzațiile tot mai insistente aduse pe tema relațiilor cu Rusia. Mai important, cred, ar fi să privim cu admirație și respect spre justiția americană, spre oamenii care își fac neclintiți datoria în acele poziții, și spre modul în care se raportează clasa politică americană (Congresul) la o cercetare penală care urcă pas cu pas spre alesul Donald Trump. Vor ieși oare cu o declarație bosumflată despre "statul paralel, care încalcă prezumția de nevinovăție și drepturile cetățenilor"? Vor schimba oare legile justiției, pentru a anula sau reduce independența justiției?

 

*

 

Impresionante sunt "lecțiile" justiției americane și întreg desfășurătorul cercetării penale conduse de procurorul federal Robert Mueller, un respectat "om al sistemului", numit chiar de președintele Trump pentru a investiga acuzațiile privind eventualele înțelegeri oculte ale echipei sale electorale cu reprezentanți ai Federației Ruse, în cursul anului electoral 2016. Și republicanii, și democrații au fost total de acord cu numirea sa în funcție.

Mueller, acum în vârstă de 72 de ani, a acceptat să-și pună în joc întregul prestigiu al numelui și carierei sale îndelungate în serviciul public american, acumulat ca ofițer de marină în Războiul din Vietnam, apoi procuror mulți ani, apoi director al FBI, iar acum procuror federal însărcinat cu rolul de conducător al dificilei investigații cu conotații politice, doar pentru a face lumină în scandalul imens care marchează primul an al președinției lui Donald Trump. Este ultima mare misiune a unui om care a servit cu onoare interesul public american, aproape o jumătate de secol, ajuns acum la ultimul act al carierei sale. Putem presupune că nimeni nu îi spune acestui om la ce rezultate ar fi bine să ajungă și că nu se gândește, ca sărmanii noștri de la Curtea Constituțională, la pensioara lui specială.

Așa cum vedem, lucrurile merg înainte. Ancheta își urmează cursul ei, impasibilă la mesajele iritate de pe Twitter ale președintelui Trump, al cărui prim an a fost umbrit de scandalul interminabil al contactelor pre-electorale cu Rusia. Nu știm acum unde va duce această investigație. Dacă e să formulez totuși un pronostic, cu riscul de a mă înșela, cred că Trump își va continua mandatul la Casa Albă, dar nu pentru că nu ar mai apărea lucruri noi despre discuțiile echipei sale cu reprezentanții Rusiei, ci tot pentru că justiția, la un moment dat, va stabili care au fost limitele acestor discuții și dacă a fost vorba sau nu de trădare. Este posibil să se încheie cu câteva condamnări, de nivel mai jos, de exemplu pentru declarații mincinoase în fața autorităților, de exemplu a FBI (Cum? Avem și noi demnitarul nostru acuzat de declarații mincinoase și e bine mersi în funcție?). Dar nu rezultatele anchetei lui Mueller și consecințele lor politice mă interesează acum, în acest articol. Ci atitudinea Justiției față de politic și mai ales a politicului față de Justiție.

Esențial este modul în care politica (guvernul și Congresul) și societatea americană se raportează la actul de justiție și la statul de drept. Până la această oră, nu am văzut semnale consistente, demne de a fi luate în seamă, că i s-ar cere demisia procurorului federal Robert Mueller. Nu am găsit nicăieri invocat conceptul "Statului paralel", care s-ar opune voinței exprimate la vot de cetățenii americani. Nu se victimizează nimeni, nu se lamentează nimeni din majoritatea republicană din Congres. Nu am văzut intenția Departamentului pentru Justiție sau a majorității republicane din Congres de a schimba legile justiției, pentru a slăbi independența procurorilor, de exemplu.

Am văzut de-a lungul anilor, inclusiv în perioada în care am activat ca diplomat în Canada, nenumărate demisii (noi aici le zicem „de onoare", o prostie balcanică tipică elitelor care nu au cultura statului de drept, demisia e demisie și punct) ale unor demnitari din țările occidentale, asupra cărora planau doar acuzații ori suspiciuni (nicidecum condamnări definitive) cu privire la încălcarea unor legi sau a unor exigențe morale asociate cu demnitățile publice. Plecau și gata, nu era o dramă, o isterie. Ulterior, dacă erau găsiți nevinovați, puteau reveni în politică.

Nici nu se punea problema să se ajungă la procesul efectiv sau la o condamnare definitivă. Faptul că era cercetat de parchet era suficient ca să plece din funcție. Ne amintim, la nivel înalt, demisia președintelui Germaniei de acum câțiva ani, Christian Wulff, cercetat de procuri că ar fi obținut (nu el, ci soția sa, și nu ca președinte, ci ca ministru de land, cu ani în urmă) un credit cu dobândă preferențială de la o bancă privată, pentru a-și construi o casă. A demisionat, și nu s-a bătut cu cărămida în piept că e o demisie de onoare. A demisionat pentru că nu mai putea reprezenta corespunzător Germania în acele condiții, nici pe plan intern, nici pe plan internațional. Justiția l-a găsit apoi nevinovat. Dar nu a fost o dramă, viața omului a decurs mai departe foarte bine și fără politică, după ce s-a întors la ale lui (era de meserie bancher).

La noi, toate Rovanele, toți Călinii și toți acuzații de către OLAF/Uniunea Europeană sau de către justiția națională, pentru declarații mincinoase în fața justiției sau pentru pagube de zeci de milioane de euro din bani publici, se lamentează că nu se respectă prezumția de nevinovăție și au grijă să se protejeze reciproc în Parlament, pentru a nu ajunge în fața instanței. De demisie nici nu poate fi vorba, pentru că, nu-i așa?, sunt victimele unei uneltiri a Statului Paralel.

M-am întrebat deseori de unde pornește această disperare de a rămâne în funcții de conducere, specifică elitelor noastre guvernamentale și parlamentare, liderilor noștri politici. De ce în alte părți demnitarii pot renunța la funcții atât de ușor, la primele acuzații ale presei sau, nici nu mai vorbim, de la începutul unei cercetări penale (investigații), fără să mai aștepte sentința judecătorilor, și de ce la noi nu ar pleca nici cu condamnări definitive.

Cred că e mai simplu decât credeam. Acolo, politica nu e un mijloc de îmbogățire, de a te realiza ca om, sunt foarte mulți oameni care trăiesc bine și fără politică, de cele mai multe ori mult mai bine și mai liniștiți fără politică decât într-o funcție publică, unde au restricții de tot felul, plus presiunea presei și a opiniei publice. Mulți dintre aceștia câștigă mult mai mulți bani în afara politicii decât într-o funcție guvernamentală, pentru că erau buni și au confirmat în profesiile lor, în țări precum Statele Unite, Germania, Marea Britanie, Franța sau Canada: erau deci generali făcuți pe merit (nu ca săracul Găbiță al nostru, marele plagiator cu stele, pe care nu l-aș compara profesional cu Michael Flynn, citiți-i acestuia din urmă biografia pre-Trump!), avocați și profesori universitari consacrați, bancheri și manageri de succes. La noi, fără funcția de partid și de stat, liderii de astăzi ar fi rămas în praful, bălăriile și sărăcia lucie din Teleorman, fiind niște nulități absolute. Politica este la noi, din păcate, o "soluție" de viață bună, nu un exercițiu onorabil, plin de restricții legislative și de exigențe morale în serviciul public, atunci când ai dovedit tot ce se putea dovedi în cariera profesională. Dar, desigur, veți spune că lucrurile sunt legate, că în acele țări un profesor sau un chirurg nu își duce viața de la un salariu la altul. Ca detaliu, venitul anual al unui chirurg bun în Statele Unite este cam de 7-8 ori mai mare decât al unui congressman/șef de departament guvernamental și se gândește de zece ori dacă îi rentează să intre în politică și să facă sacrificiile pe care le cere demnitatea publică, trăind mai puțin confortabil decât în viața lui privată anterioară.

La noi, acești lideri sunt nimeni, niște zerouri barate, fără funcția din Parlament sau din Guvern. Fără meserie, fără realizări, fără posibilitatea de a-și asigura privilegiile și afacerile pe care și le-au asigurat prin influență politică, fără salvarea întregii familii de la un trai modest.

Uitați-vă la legătura lor cu școala și-i veți găsi, conform surselor publice, pe președinții camerelor parlamentului drept doi repetenți pe la Politehnică. Ieri repetenți, astăzi penali. Toată bunăstarea lor a depins și depinde de supraviețuirea în politică, la vârful puterii. Priviți cum arată, de pildă, dezolarea din Teleorman și veți înțelege ușor de ce au ales unii să facă politică în viață și de ce nu s-ar cam duce înapoi, la profesia lor de bază.

În fine, întorcându-ne la tema noastră, voi încheia spunând simplu - de aceea iubim America. Pentru acest sens profund al justiției, al statului de drept, al căutării până la capăt a adevărului, chiar și la ani distanță, când la noi de obicei se spune: acum ce mai contează? Hai să trecem și pe asta, lasă că merge și așa...

Nu, acolo nu merge niciodată „și așa", acolo se va găsi întotdeauna un Robert Mueller de neoprit, un șerif căruia șefii din minister să nu-i dea telefon să spună să-l lase în pace pe respectivul că-i din partea lui șefu' de la județeana de partid sau de la guvern, niște ziariști care nu fac compromisul cu puterea, și mai ales o societate care susține adevărul și justiția, chiar și atunci când acestea par să incomodeze majoritățile democratic alese. Pentru că, așa cum am mai spus într-un articol din vară, referindu-mă atunci la schimbarea legilor justiției în Polonia, de către partidul majoritar din Parlament, „nicio majoritate nu poate face orice dorește".

 

 


http://www.contributors.ro/editorial/nicio-majoritate-nu-poate-face-orice-cazul-poloniei/

 

 

Publicitate

Comentarii

statul paralel este real

thumb down thumb up
luni, 4 decembrie 2017, 09:44
de Clau

Si comunisti si-au construit imperiul cu ajutorul justitiei a procurorilor si judecatorilor la fel fac si copii lor neomarxisti si in SUA si in Romania si-au construit un sistem intangibil de unde lovesc cind si cum doresc pentru realizarea planului lor maret "Internationala Comunista"resapat in globalizare.
raspunde

corectare

thumb down thumb up
luni, 4 decembrie 2017, 09:48
de clau

'copiii ' scuze
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.