Ţara urmaşilor noştri

Ţara urmaşilor noştri
Într-o impresionantă demonstrație de patriotism, Ștefan cel Mare, portretizat de Delavrancea, exclamă: „Moldova nu este a mea, nu este a voastră, este a urmașilor noștri, a urmașilor urmașilor noștri, în veacul vecilor!".

Grija pentru generațiile care ne urmează nu a fost însă o constantă în vârtejurile însângerate care ne-au tulburat istoria. Hoardele cuceritoare, care jefuiau totul în cale, precum lăcustele nesătule, exploratorii care s-au făcut stăpâni peste țări și continente erau cu toții mânați nu de preocuparea pentru viitor, ci de poftele cupide și nestăvilite ale prezentului.

În zilele prezente, cei puternici, ca urmare a jafurilor trecute, continuă prăduirea, dar cu mijloace mult mai sofisticate, care respectă aparențele de moralitate și echitate. Și prea puțini au ajuns la acel nivel de conștiință care să le permită să respecte un generos slogan promovat de mișcările ecologiste: „Planeta nu am moștenit-o de la înaintași, ci am împrumutat-o de la urmașii noștri".

Acest comportament de lăcuste nesătule pare să-i caracterizeze și pe guvernanții noștri de acum. Și-au făurit averi care de care mai opulente, sifonând bugetul sărăcăcios al națiunii, prin inginerii financiare care sfidează nu numai logica, dar și cel mai elementar bun simț.

Prin samavolnicie, s-au făcut stăpâni peste hălci întregi din avuția națiunii. Atunci când au fost prinși cu mâța în sac, au tras sfori prin care efectele abuzurilor lor erau suportate tot din banul public. Au mințit copios, nu numai în campaniile electorale înșelătoare și manipulatoare, ci și în fața opiniei publice, în fața mass-media, precum și în fața organelor de cercetare și a instanțelor.

În urmă cu un an, cei mai înverșunați dintre ei au dat lovitura: urnele i-au desemnat drept câștigători pe cei care avea în rândurile lor cea mai înfloritoare colecție de indivizi certați cu legea. Evoluția ulterioară a evenimentelor ne-a dovedit că sforăitorul lor program de guvernare nu a fost decât o înșiruire de gogorițe pe post de iele, cu care ei au câștigat doar voturi, nicidecum stimă și respect din partea alegătorilor.

Imediat după cocoțarea la putere, promisiunile au fost uitate, iar adevăratele intenții au fost date în vileag: continuarea jafului sistematic în domeniile lor de baroni umflați în pene și siluirea fragilei noastre justiții până acolo încât să devină neputincioasă în fața furtului și abuzului.

În februarie, au încercat să-și atingă ignobilele țeluri printr-o stângace ordonanță de urgență a guvernului slugarnic. Reacția națiunii și a Președinției le-a oprit acțiunea, dar nu și intențiile... în aceste zile ei nu mai lucrează la adăpostul întunericului, ci la adăpostul complicatului mecanism de funcționare a Parlamentului.

În comiții și comitete, ei lucrează cu râvnă, precum păianjenii cei perfizi, la o adevărată țesătură de modificări ale legii, care să răspundă nevoii lor nu de a lega justiția la ochi, ci de a o orbi definitiv. Pentru a face scăpat un personaj tare în nume, dar slab în moralitate politică, se ajunge la dezincriminarea mărturiei mincinoase (cu alte cuvinte, să putem minți liniștiți nu numai în campaniile electorale, ci și în instanțele de judecată).

La fel, pentru ca nu cumva DNA sau DIICOT să poată strânge indicii și dovezi legate de persoanele suspectate de matrapazlâcuri, acestea trebuie anunțate, oficial, la începutul oricărei acțiuni care-i vizează, că au calitatea de suspect. Cu alte cuvinte: „ A fost demarată o acțiune împotriva domniei voastre. Vă rugăm să distrugeți toate dovezile, să intimidați toți posibilii martori și să angajați de urgență cei mai pricepuți avocați!"

Această națiune are nevoie disperată de o reformă morală, pe care guvernanții par a fi hotărâți s-o facă imposibilă. Ce fel de țară vor ei să construiască? O țară în care actul de justiție s-a transformat într-o mascaradă menită să-i scoată pe ei, mereu, cu obrazul curat? O țară care va continua să-i privească pe marii tâlhari ca pe niște eroi, numai fiindcă au reușit să se îmbogățească pe căi samavolnice?

O țară care refuză deschiderea, limpede, spre lume, spre ceea ce aceasta poate să-i ofere? O țară în care abuzul și disprețul față de lege, față de elementarele norme de bun simț devin o dureroasă normă de comportament?

O țară măcinată de neputință și de incompetență, care nu este capabilă să investească în infrastructura (atât de necesară) și astfel nu poate investi nici  măcar în propriul viitor, lăsat pe veci în sfera inițiativei personale? (În 2017 nu a fost, și nici nu va fi, inaugurat niciun centimetru de drum important. Probabil că au mers mult mai bine asfaltările pe drumurile sătești din Teleorman...)

România crește din punct de vedere economic, este chiar un fel de campioană în domeniu. Dar meritul nu este nicidecum al guvernanților, ci al națiunii care se luptă pentru o viață mai bună, mai prosperă. România este o țară care se modernizează în ritm rapid. Dar meritul nu este nicidecum al guvernanților, ci al națiunii care simte mersul lucrurilor, în această lume atât de complexă și de schimbătoare, și încearcă să țină pasul.

Dacă ar fi după ei, guvernanții s-ar strădui să țină națiunea în neagră ignoranță și slugarnică supunere, făcând ca jaful, abuzul și corupția să devină adevărate norme „morale". O astfel de țară, pe veci săracă - coruptă și deconectată de la liniile moderne de progres - doresc guvernanții să lase urmașilor noștri? În goana lor disperată după privilegii și avantaje, ei nu-și dau seama că până și beizadelele  lor personale vor avea de suferit...

Loading...
Comenteaza