Editorial

Un (alt) caz de mutilare

Acum aproape un an, un alt ziar local din Cluj, aparţinând aceluiaşi trust cu ziarul lui C.T.P., şi-a închis ediţia tipărită, apărând doar pe Internet.

Trecând peste regretele pe care le are orice jurnalist, coleg cu cei care şi-au pierdut locul de muncă – mai mici sau mai mari, după felul în care fiecare ziarist poate să înţeleagă fair-play-ul unei concurenţe, se pot trage (măcar) două concluzii.

Unu: este destul de clar, cel puţin pentru cei care vor şi au capacitatea să privească înlăuntrul lucrurilor, că trusturile media ne-româneşti, (în primul caz) sau cele cu patronat românesc şi străin, (în cel de-al doilea), dar care se conduc cu sfinţenie după reţete “de import”, au demonstrat că nu ştiu şi înţeleg aproape nimic despre ţara în care şi-au propus să dezvolte afaceri de presă. 

Ar fi de prisos să mai vorbim, în acest context, despre cunoaşterea istoriei presei din România sau alte “rafinamente” de acest gen. Un lucru pare clar. Trusturile şi “reţetele” de presă străine nu ţin seama de nimic, în afară de câştigul cât mai grabnic, cu orice preţ. Iar dacă am fost atenţi - şi am fost, trăgând şi atunci un semnal de alarmă -, primul pas înaintea închiderii celor două ediţii ale ziarelor clujene despre care vorbim, a fost tabloidizarea.

 Sau, mă rog, “rebranding”-ul, cum spuneau “specialiştii”… Nu ştiu cât de mult a contat profilul omului la care ajunge, în sfârşit, “marfa”, cum nu ştiu nici cât a contat “formaţia” jurnaliştilor care, neavând încotro, au trebuit să-şi schimbe din mers stilul de a scrie. Cert e că aceste “experienţe”, după cum se vede, cel puţin în Ardeal au fost eşuate. Şi nu din cauza jurnaliştilor sau a şefilor de pe plan local, ci exclusiv din cauza “reţetelor” care refuză cu încăpăţânare să se plieze într-o Transilvanie şi într-un Cluj care, spre deosebire de alte zone ale ţării, (mai) are, încă, o altă încărcătură culturală.

Doi: “mutilarea” presei scrise (dar şi a televiziunii) prin tabloidizare, ca singur mijloc al producerii rapide de profit va duce, pe termen lung, la diminuarea până la ştergere completă a rolului formativ al presei. Cultivarea derizoriului vulgar în detrimentul “spiritului analitic” nu va face din consumatorul român de presă un cetăţean în accepţiunea europeană şi modernă a termenului.

M-am întrebat de ce, după lovitura de stat din 1989, se puteau vedea imense cozi la chioşcurile de ziare şi nu pot accepta ca explicaţie doar faptul că acest popor a trăit în întuneric aproape cincizeci de ani de comunism. Probabil că un alt motiv era şi faptul că lumea avea ce să citească în ziarele de atunci. Erau multe de spus în primii ani de libertate şi sunt convins că mai sunt multe de spus – la modul serios, “quality” - şi azi.

Şi sunt convins că cei mai mulţi dintre jurnaliştii clujeni şi ardeleni au capacitatea şi îşi doresc să scrie la acest mod. în ultimul timp mă uit mai des pe blog-urile jurnaliştilor şi constat cu bucurie că scrisul lor este al unor oameni talentaţi care scriu acolo despre subiectele lor în alt fel decât la ziarele la care lucrează.

 Am citit reportaje de calitate scrise pe blog-uri de jurnalişti care la propriile ziare scriu doar materiale cu mize mici. Şi sunt sigur că nu e vina lor. Tot la fel, sunt sigur că dacă mutilarea după reţetă (care cel puţin în cazul Ardealului se potriveşte ca nuca în perete) a presei va continua fără ca nimeni să ţină seama de spiritul locului şi al oamenilor trăitori aici, nu va fi în nici un caz benefic. Fiindcă, orice s-ar spune, presa serioasă este una din construcţiile intelectuale fără de care o societate modernă, de tipul celei din Ardeal, nu poate exista.

Ultima ora

Ce fac prietenii tai pe ziuadecj.ro