Editorial

Ungaria, pământ românesc...

Exaltaţii care au încercat să atragă atenţia opiniei publice internaţionale printr-un "flash-mob" pot fi luaţi în considerare cam la fel de mult ca şi cei care le răspund deocamdată doar în comentarii postate pe internet cu "hitul de sfârşit de chef cu bere la pet", "Ungaria, pământ românesc!". Afirmaţii fără acoperire, şi unele, şi altele. Personaje încălzite, fie de transpiraţia pătrunsă istoric în carnea de sub şaua unor cai, fie de mămăliga explodată aproape ancestral lângă un bot de brânză şi o coajă de ceapă de apă... Glumiţe proaste, glumiţe care dacă nu ar fi făcute în spaţiul public, cel puţin de către unii, nu ar merita nici măcar menţionate într-o discuţie de cafenea, darămite într-un ziar de importanţa ZIUA de CLUJ sau Gândul. Probabil ar fi meritat să mă aplec mult mai mult la acest început de text către "Procesiunea" impresionantă condusă de către Mitropolitul Andrei ieri seară pe străzile bătrânei cetăţi a Clujului, cu ocazia Sfintei Sărbători a Rusaliilor, şi nu către aberaţiile unor personaje încălzite de focul nestins al unei istorii, că vrem sau nu, COMUNE!

Să trecem în sfârşit la lucruri serioase şi să ne întrebăm împreună spre ce tip de regionalizare se îndreaptă România şi mai ales ce tip de regionalizare i se potriveşte României. Una realizată de la şi prin intermediul colectivităţilor locale? O descentralizare regională? O regionalizare politică sau autonomie regională?... adică aşa-numitul regionalism instituţional.

O regionalizare strict administrativă sau un regionalism prin intermediul unor eventuale autorităţi federale? Spre ce model se va orienta România? Din ce tradiţii se va inspira? Din tradiţia germană, la fel ca Olanda, Austria sau Germania? Din tradiţia anglo-saxonă, unde nu se recunoaşte noţiunea de stat ca persoană juridică, la fel ca Marea Britanie? Din tradiţia scandinavă, la fel ca Suedia sau Finlanda? Sau din tradiţia napoleniană, la fel ca Franţa, Italia, Spania sau Grecia?

Va opta România să folosească drept model Polonia, cea care a reuşit cea mai "proaspătă" şi extrem de complexă regionalizare administrativă, începând cu 1999, înfiinţând 16 regiuni-voievodate (la o populaţie de puţin peste 38 de milioane de cetăţeni), 373 de districte şi 2.489 de comune. Interesant este că în modelul polonez s-a optat pentru ca regiunile-voievodate să aibă personalitate juridică, faţă de România, unde cele 8 regiuni-mega-judeţe propuse de către Cotroceni şi Palatul Victoria nu au personalitate juridică! Sincer, mă îndoiesc profund că cineva a studiat cu adevărat şi a documentat cu seriozitate modalitatea de reîmpărţire teritorial-administrativă a României. După şocul produs de descoperirea colegilor mei de la ZIUA de CLUJ, că numele Regiunii de Nord-Vest enunţat, Crişana, a fost foarte probabil generat de către Wikipedia, şi nu de un studiu istorico-geografico-sociologic, dacă nu chiar şi psihologic, mă pot aştepta la orice... Inclusiv că numele, numărul şi împărţirea viitoarelor regiuni să fi fost generate de un zeu şi o diva. Bachus şi Elena, cu siguranţă nu din Troia, dar poate din Pleşcoi...

Sigur că ar trebui văzut în ce măsură şi în ce formă am putea să ne folosim de exemple europene cu tradiţie. În Italia avem 20 de regiuni, sub care se găsesc 50 de provincii, 2-3 în fiecare regiune, şi comune. În Franţa avem 26 de regiuni, din care 22 metropolitane, departamente, arondismente şi comune în număr de 38.686! Situaţia Franţei este, însă, una specială privind titulatura de "comună", chiar şi Parisul fiind o "comună"! Cele mai populate "3 comune" fiind Paris, Lyon şi Marseille. În Germania avem 16 landuri cu suprafaţă mare şi 3 landuri tip oraş, Berlin, Hamburg şi Bremen, într-o ţară de 83 de milioane de locuitori. În Austria avem 9 landuri-state federale cu "Landtag" propriu, şi 2.301 comune, totul la o ţară de 8,2 milioane de locuitori! În Belgia, alt stat federal al Uniunii Europene, avem 10 provincii şi 600 de districte administrative de tip comună la 10,3 milioane de locuitori/cetăţeni. În Spania, un stat UE unde supremaţia autonomiei regionale este reală, există 17 regiuni, din care 15 continentale şi 2 insulare, fiecare dintre cele 17 fiind împărţite de la una la 8 provincii.

Dar ce ar trebui să facă autorităţile regionale nou constituite? Câtă putere li se dă acestora? Administrarea reţelei de transporturi cu interes regional, organizarea şi conducerea tuturor serviciilor publice de interes regional, adoptarea unor strategii şi programe de dezvoltare regională, administrarea patrimoniului regiunii, stabilirea impozitelor şi taxelor regionale, protecţia mediului, a faunei, florei, parcurilor şi rezervaţiilor naturale, precum şi alte competenţe delegate de către Puterea centrală. Toate acestea fac parte din "fişa postului" pentru o autoritate regională în Europa, toate acestea se bazează pe un buget propriu constituit din veniturile provenite exclusiv din zona respectivă, la care se adaugă redistribuirea unei părţi din bugetul central în cazul unor regiuni sărace, cum ar fi, spre exemplu, cele din sudul Italiei, faţă de cele din nord... şi exemplele pot continua. Este pregătit oare Centrul de pe Dâmboviţa să renunţe la toate acestea sau pur şi simplu discutăm acum de regionalizare administrativă pentru a nu mai discuta de corupţia din Portul Constanţa, de care se pare că nu era străin fratele prezidenţial, sau de faptul că, OFICIAL, România a fost respinsă, amânată pentru integrarea în 2011 în spaţiul Schengen?

Sau poate pur şi simplu "Stafia lui Cuza" bântuie prin Palatul Cotroceni şi îl forţează pe Traian Băsescu să intre totuşi cu ceva în istorie, altceva decât încercarea de "reînfiinţare a statului poliţienesc". Sper totuşi ca stafia să fie cea a lui Alexandru Ioan Cuza, şi nu cea a lui A.C. Cuza, unul dintre ideologii mişcării de extremă dreaptă din România interbelică... Aviz amatorilor din jurul Cotroceniului... Cât despre titlul acestui editorial, merită tot atâta atenţie ca şi afirmaţia... "Ţinutul Secuilor nu este România"!

Ultima ora

Ce fac prietenii tai pe ziuadecj.ro