Victorie a la Pyrrhus

Victorie a la Pyrrhus
În urmă cu două milenii și jumătate, pe teritoriul Albaniei de azi, se afla statul grecesc Epir, având în fruntea sa pe regele Pyrrhus. Mânat de ambiții fără seamă, acest rege s-a visat stăpân al Mediteranei.

Orașul grecesc Tarentum, situat pe talpa cizmei italice, l-a chemat pe Pyrrhus în ajutor în lupta împotriva Romei, aflată în plină expansiune. Cu o frumoasă armată, organizată în luptă după modelul celebrei falange macedonene, cu 20 de impunători elefanți de luptă, el înfrânge trufașa, dar bătăioasa armată romană, în două bătălii succesive. Felicitat de aliații săi italici pentru trudita victorie, Pyrrhus răspunde: „Încă o victorie ca aceasta și vom fi cu totul nimiciți". Relatat de Plutarh în „Viețile paralele", acest episod a dat naștere cunoscutei sintagme care etichetează o victorie păguboasă: „victorie à la Pyrhhus".

PSD tocmai sărbătorește o astfel de victorie. O victorie fără glorie, fiindcă nu este un titlu de mândrie să schimbi, atunci când toate frâiele puterii se află în mâinile tale, doi prim-miniștri în timp de un. Știind că toate peripețiile prin care a trecut viața politică românească sunt provocate de temerile și ambițiile unui singur om, care se dorește jupân peste țară, cu un trecut curat ca lacrima. Dar singura deosebire între Pyrrhus de Epir și Pyrrhus de Teleorman este aceea că personajul autohton poartă mustață...

În rest, megalomania lor este la fel. Cu resturile armatei sale, Pyrrhus cel din vechime s-a dus în Sicilia, de unde i-a alungat pe cartaginezi, în așteptarea unei reveniri triumfale în coasta Romei. El se vedea deja dând coroane (de Sicilia și de Roma) fiilor săi. Pyrrhus de Teleorman s-a văzut, după triumfala victorie din alegerile parlamentare din noiembrie 2016, purtând nestingherit și glorios coroana de jupân absolut al României (eventual, cu o coroniță discretă și de bun gust pentru urmașul personal...). Atâta doar că oștenii lui l-au trădat. Primul a fost spadasinul Grindeanu, care, cu toate fentele și finețurile sale, a fost doborât de mânia jupânului nemulțumit că nemiloasa justiție îi suflă în ceafă. Al doilea a fost elefantul Tudose, al cărui singur păcat poate să fi fost acela că a consumat prea mult fân din tainul jupânului, în loc de a-i umple hambarele.

Sătul de atâta nesupunere, Pyrrhus de Teleorman a hotărât să schimbe orientarea în promovarea feldmareșalilor: a pus în suprema funcție de execuție pe tanti Viorica de la popota ofițerilor. Tanti Viorica a avut până acum un traseu profesional fără pată: ca mai toți politicienii auto-inventați din România, a pornit de jos, de la curățatul cartofilor și căratul apei. După care a avut diverse funcții administrative mărunte, în filiala din Videle a popotei de partid. S-a achitat de sarcini fără reproș și a contribuit chiar personal la pușculița partidului, cu contribuții generoase, economisite sârguincios din modestul său salariu de slujbaș la stat.

Investiția a dat roade, iar șefii popotei de partid nu au uitat-o. Din 2009 reprezintă țara la Bruxelles, unde epatează cu cunoștințele ei solide de limba engleză și de geografie (extinzând dintr-un cuvânt Uniunea Europeană până în Pakistan...). De fapt, a reprezentat mai degrabă partidul tătuc, fiindcă în aparițiile ei publice a apărat cu cerbicie modificările pe care acest partid le dorea efectuate, cu maximă grabă, la legile justiției. Într-un cuvânt, ea s-a afirmat ca un oștean de nădejde din armata lui Pyrrhus de Teleorman.

Care nici măcar nu-și dă seama ce fel de dezastru îl așteaptă. În visele sale megalomane de dominație fără crâcnit asupra țării, singurul lucru care îl interesează este ca generalii săi să se comporte precum răcanii neinstruiți, docili până la tâmpeală, și care să defileze cuminți pe ritmurile izvorâte din tobele jupânului. După doi generali cu probleme de disciplină (au defilat pe ritmuri proprii), Pyrrhus de Teleorman pare să-și fi găsit un comandant de oști docil și supus în persoana lui tanti Viorica de la popotă. După un an de lupte intestine purtate cu poalele în cap, ar părea că acum s-a găsit prim-ministrul perfect, cel care va asigura pacea universală și funcționarea desăvârșită a complicatei mașinării economico-sociale a României.

Dar tocmai cu acest personaj ar putea PSD să înregistreze o victorie à la Pyrrhus. Dacă e pace în armată asta nu însemană că bătăliile sunt dinainte câștigate; chiar dimpotrivă. PSD se încăpățânează să guverneze cu tot felul de sicofanți și tălâmbi politici, care atunci când nu fac grave greșeli de limbaj fac grave greșeli de logică. Dar ei sunt buni! Buni fiindcă, respectând străvechiul adagiu comunist, „ei partidului îi sunt ostași". Principalul criteriu de elecție este obediența slugarnică nu față de principiile luminate ale partidului, nu față de programul de guvernare, ci față de conducerea partidului, în frunte cu mult-iubitul Pyrrhus.

Mulți dintre cei care urmăresc evoluțiile politice naționale s-au întrebat, unii cu năduf: „Cum se face că președintele Iohannis a acceptat dintr-o suflare propunerea PSD? În definitiv, în afară de concitadinii din Videle, care român se bucură de o astfel de nominalizare?" Ei nu au înțeles că președintele, care are alte opțiuni decât cele PSD-iste, și-a râs în barbă văzând o astfel de nominalizare fantezistă, care poate să îngroape definitiv încrederea națiunii în capacitatea marelui partid de a conduce competent România.

Dragnea și PSD au obținut victorii împotriva propriilor primi-miniștri... Victorii à la Pyrrhus, fiindcă romanii și cartaginezii nici nu au trebuit măcar să-și scoată oștirile din cazarmă.

Loading...
Comenteaza