Educaţie

ADMITERE LICEU 2016. Absolvenţii de clasa a VIII-a află la ce licee au intrat, în urma repartizării compiuterizate

Marţi, 19 iulie 2016, are loc repartizarea computerizată la liceele de stat a absolvenţilor de clasa a VIII-a.
Publicitate

În intervalul 21-29 iulie, elevii îşi pot depune dosarele de înscriere la şcolile la care au fost repartizaţi.

La data de 20 iulie vor fi afişate listele cu locurile neocupate la liceele din judeţ.

75% din media de admitere la liceu este media generală de la Evaluarea Naţională şi 25% este media generală a absolvire a claselor V-VIII.

Ministerul Educaţiei a anunţat că rata de promovare a examenului de la Evaluarea Naţională a fost de 75,1%, 111.598 candidaţi având medii mai mari sau egale cu 5, în timp ce 253 elevi au obţinut media 10, datele furnizate fiind cele rezultate în urma soluţionării contestaţiilor.

„Situaţia statistică generală relevă că 111.510 candidaţi (75%) au obţinut medii peste 5, în vreme ce 37.137 (25%) de candidaţi au obţinut medii sub 5. Un număr de 241 de candidaţi au obţinut media generală 10 (cei mai mulţi, în judeţul Iaşi - 23). Pe tranşe de medii, cele mai multe - 13.533 - sunt cuprinse în intervalul 8 şi 8,49", potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Educaţiei.

De asemenea, potrivit datelor ministerului „rata de participare a fost de 96,7%: 148.647 de candidaţi prezenţi, dintr-un total de 153.673 înscrişi".

În total, 16 elevi au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă.

"Distribuţia pe judeţe a mediilor peste 5 în partea sa superioară arată astfel: Brăila (89,2%), Cluj (88,9%), Municipiul Bucureşti (87,2%), Prahova (85,9%) şi Galaţi (81,9%). Rate scăzute de medii peste 5 se înregistrează în judeţele Giurgiu (55,1%), Teleorman (60%), Mehedinţi şi Călăraşi, ambele cu 64,9%!, se mai arată în sursa citată.

În ceea ce priveşte distribuţia notelor pe probe, „la proba de Limba şi literatură română, 122.403 candidaţi (82,3%) au primit note peste 5, iar 1.213 de candidaţi, nota 10. La Matematică, 100.050 de candidaţi au avut note peste 5, iar lucrările a 2.556 de candidaţi au fost notate cu 10".

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.