Educaţie

Bac 2017, sesiunea de toamnă. Subiectele la limba şi literatura română

Mii de absolvenţi de liceu şi-au încercat din nou şansa de a promova examenul de bacalaureat, susţinând, luni, proba scrisă la limba şi literatura română. Examenul a avut câte trei subiecte, fiecare a câte 30 de puncte, plus 10 puncte din oficiu.
Publicitate

La profilul real, candidaţii au avut de răspuns la nouă cerinţe pe marginea unei poezii scrise de Ion Pillat, la al doilea subiect au avut de scris un text argumentativ despre importanţa toleranţei într-o prietenie, iar la ultima partea, care este şi cea mai dificilă, au primit de redactat un eseu despre tema şi viziunea despre lume fie în romanul „Ion", de Liviu Rebreanu, sau în „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război", a lui Camil Petrescu.

Absolvenţii care au terminat profilul uman au primit tot poezie la prima parte, un text argumentativ despre importanţa cunoaşterii limbilor străine, la a doua parte, iar la eseul de la partea a treia au avut de ales între „Baltagul", de Ioan Slavici, şi „Enigma Otiliei", de George Călinescu.

Conform datelor centralizate de către Ministerul Educaţiei, 39.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru susţinerea examenului de bacalaureat, sesiunea august-septembrie.

Potrivit calendarului publicat de Ministerul Educaţiei, absolvenţii de liceu urmează să susţină, miercuri, 23 august, proba obligatorie de profil, adică, matematică sau istorie, urmată, pe 24 august, de proba la alegere, în funcţie de profil şi specializare.

Pe 25 august are loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, iar pe 28 august va fi evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B. Pe 29-30 august, este programată evaluarea competenţelor digitale - proba D, urmând ca pe 30-31 august, vor fi evaluate competenţele lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională - proba C.

Afişarea primelor rezultate va avea loc în 1 septembrie, până la ora 16:00. La nivelul judeţului Cluj, s-au înscris candidaţi 952 de candidaţi, dintre care 158 la Turda, 655 în Cluj-Napoca şi 139 la Dej. Pentru buna desfăşurare a examenului, au fost organizate patru centre de examen: Colegiul Tehnic Turda, Colegiul Tehnic de Comunicaţii Augustin Maior Cluj-Napoca, Liceul Tehnologic Constantin Brâncuşi Dej, Liceul Teoretic Onisifor Ghibu Cluj-Napoca.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.