Educaţie

CLASA ZERO. Au fost depuse peste 124.000 de cereri

Ministerul Educaţiei anunţă că în primele două săptămâni ale calendarului de înscriere în învăţământul primar 2017 - 2018 au fost depuse 124.054 de cereri, termenul limită fiind 16 martie. A doua etapă a înscrierilor va avea loc în perioada 24-30 martie.
Publicitate

"Dintre acestea, 105.777 de cereri (85,3%) vizează copiii cu vârsta de 6 ani, împliniţi înainte de data de 1 septembrie 2017, iar 18.277 de cereri (14,7%), copiii cu vârsta de 6 ani, împliniţi începând cu data de 1 septembrie 2017.Cererile-tip se pot completa online sau la unitatea de învăţământ în care părintele doreşte înscrierea copilului. Părintele poate solicita, prin bifarea în cererea-tip de înscriere, ca locul la şcoala de circumscripţie să fie rezervat pentru eventualitatea în care copilul nu este înscris la unitatea de învăţământ pentru care părintele a făcut opţiunea, din lipsă de locuri libere. Validarea cererilor-tip completate online se face zilnic, în intervalul orar 8:00 - 18:00 (luni-vineri), respectiv 9:00 - 13.00 (sâmbătă)", anunţă Ministerul Educaţiei printr-un comunicat de presă.

Pe 22 şi 23 martie vor fi afişate, atât în unităţile de învăţământ, cât şi pe site-urile acestora şi ale inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, candidaţii înmatriculaţi, informaţii privind numărul locurilor libere şi lista copiilor neînscrişi după prima etapă.

"Dacă, după prima etapă, copiii nu sunt cuprinşi în nicio unitate de învăţământ, părinţii vor completa o nouă cerere de înscriere, repartizarea urmând să se facă pe locurile rămase disponibile după prima etapă", informează instituţia.

A doua etapă de înscriere va avea loc în perioada 24 -30 martie, urmând ca rezultatele finale să fie afişate în data de 6 aprilie. Între 7 şi 13 aprilie, inspectoratele şcolare judeţene vor soluţiona toate cazurile nerezolvate după finalizarea celei de-a doua etape de înscriere.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.