Clujul găzduieşte prima ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Limba Franceză. Cine reprezintă România

Clujul găzduieşte prima ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Limba Franceză. Cine reprezintă România
36 de elevi din şase țări europene vor participa între 7 şi 10 mai la prima ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Limba Franceză, organizată la Cluj-Napoca.

Concurenţii sunt elevi din clasele a XI-a şi a XII-a din Albania, Armenia, Bulgaria, Macedonia, Republica Moldova și România. Fiecare țară va participa cu un lot de şase candidați, trei elevi de la şcoli cu predare în regim normal și alţi trei de la instituţii de învăţământ cu predare în regim bilingv, care vor susţine o probă scrisă individuală şi una pe echipe.

Din lotul național al României face parte şi clujeanca Pop V. P. Marie Kristine, elevă în clasa a XI-a la Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu".

Festivitatea de deschidere va avea loc în sala Aula Magna a Universității Babeș-Bolyai în 7 mai de la ora 18:30, iar premierea elevilor va avea loc în data de 10 mai, tot de la 10:00, în sala Auditorium Maximum a Casei Universitarilor.

Loading...
Comenteaza