Educaţie

Consultare publică: Introducerea unei probe sportive obligatorii la BAC

Introducerea unei probe sportive obligatorii la BAC şi creşterea numărului de ore de sport în fiecare ciclu de învăţământ constituie temele unei consultări publice la nivel naţional organizate, luni, de secretarul Comisiei pentru Învăţământ a Camerei, deputatul PSD Mihaela Huncă.
Publicitate

Huncă organizează această consultare publică la nivel naţional, în calitate de iniţiator, asupra propunerii legislative privind „creşterea numărului de ore de educaţie fizică şi sport în fiecare ciclu de învăţământ şi introducerea probei practice de evaluare a competenţelor motrice ca disciplină obligatorie a examenului de bacalaureat, în vederea dezvoltării sportului de masă", se menţionează într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, în noua abordare legislativă se prevede majorarea timpului alocat activităţilor sportive la nivelul învăţământului preuniversitar şi universitar, precum şi diversificarea acestora pentru toţi copiii şi tinerii din România care urmează o formă de învăţământ.

Iniţiativa legislativă are în vedere promovarea unei strategii pentru dezvoltarea sportului de masă şi pentru a determina tinerii să se implice în activităţi sportive, se arată în comunicatul citat, unde se menţionează, de asemenea, şi faptul că majorarea numărului de ore de sport la toate nivelurile de învăţământ din România va contribui la creşterea bazei de selecţie pentru sportul de performanţă.

La consultări sunt invitaţi sportivi de performanţă, membrii Comitetului Executiv al COSR, preşedinţi ai federaţiilor sportive naţionale, reprezentanţi ai organizaţiilor de părinţi şi elevi, ai asociaţiilor şi fundaţiilor care promovează activităţile sportive, profesori universitari şi specialişti în diferite ramuri sportive, conducerile Ministerului Educaţiei Naţionale, Ministerului Tineretului şi Sportului, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Apărării şi reprezentanţi ai societăţii civile.

Evenimentul este organizat, potrivit sursei citate, cu sprijinul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi va avea loc luni, 23 octombrie 2017, începând cu ora 17.00, în Amfiteatrul din sediul central al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

 

Publicitate

Taguri

Comentarii

una caldă alta rece

thumb down thumb up
sâmbătă, 21 octombrie 2017, 12:32
de titiacs

De acord cu orele de sport. Eu aș pune o oră zilnic ! Dar probă de bac e cam aiurea. Să ratezi un loc la universitate pentru că nu ai detentă 35 cm. parcă nu merită. Dar asta se intîmplă cînd vrei prea multe de la o simplă inițiativă. Precum personajul lui Caragiale, eu cu cine votez ? Că sunt pentru mai multe ore de sport, dar împotriva probei la Bac. ( dacă se dă notă) Dacă se dă calificativ ca la limba rusă, atunci ce rost are să transpiri...!?
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.