Evaluarea Naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a. Prima probă, luni

Evaluarea Naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a. Prima probă, luni

Peste 570.000 de elevi vor susţine, în perioada 7-24 mai, Evaluările Naţionale pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, informează Ministerul Educaţiei. Rezultatele obţinute nu vor fi publice şi nici nu se vor trece în catalog.

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, luni, 7 mai, va avea loc proba scrisă la limba română, în cadrul Evaluării Naţionale pentru clasa a II-a. Testele de citire vor fi susţinute, marţi, pe 8 mai. Proba la matematică este programat pe data de 9 mai, în timp ce testul de limbă română (scris şi citit) pentru elevii din rândul minorităţilor naţionale se va desfăşura pe 10 mai.

Elevii din clasa a IV-a vor susţine Evaluarea Naţională la limba română pe 15 mai, iar testarea la matematică va avea loc a doua zi, pe 16 mai.

De asemenea, pentru elevii din clasa a VI-a, evaluarea competenţelor va începe pe 23 mai cu testul la limbă şi comunicare, iar proba la matematică şi ştiinţele naturii se va desfăşura pe 24 mai, precizează Ministerul Educaţiei.

Conform sursei citate, evaluările se vor susţine în sălile în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod normal. Acestea vor fi adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influenţa pe elevi.

"Testele sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale şi trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate. Durata alocată rezolvării acestora este de 30 de minute pentru fiecare test susţinut de elvii din clasa a II-a, respectiv de 60 de minute pentru probele scrise de elevii clasei a IV-a şi a VI-a. Acestea sunt evaluate în cadrul instituţiei de învăţământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate, în termen de cel mult 7 zile de la data susţinerii ultimei probe", reiese dintr-un comunicat de presă transmis de MEN.


Rezultatele obţinute la aceste evaluări nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Numărul elevilor care vor participa la aceste trei evaluări este de circa 575.000.

Loading...
Comenteaza