News alert Ioan Aurel Pop rămâne şi rector al UBB

Ioan Aurel Pop rămâne şi rector al UBB

Ioan Aurel Pop va exercita în paralele funcțiile de rector al UBB și președinte al Academiei Române, a convenit Senatul universităţii clujene.

Senatorii au decis astfel alinierea Cartei Universității Babeș-Bolyai la legislația națională privind regimul incompatibilităților, votul exprimat marţi, 24 aprilie 2018, stabilind faptul că nu exista incompatibilitate între funcţia de rector şi funcţiile de reprezentare academică, ştiinţifică şi culturală obţinute prin vot direct, nu prin numire din partea legislativului sau a executivului. La vot au fost prezenți 81 dintre cei 102 senatori ai universității, iar 76 au votat pentru exercitatrea în paralele a celor două funcţii.

Ioan-Aurel Pop ocupă funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai din luna martie 2012, iar în luna aprilie a anului 2018 a fost ales și în funcția de președinte al Academiei Române.

Loading...
Comenteaza