Educaţie

Peste 1700 de liceeni, înscrişi la concursurile ce înlocuiesc admiterea la UBB

Peste 1.700 de liceeni s-au înscris deja la concursul care poate înlocui admiterea, programat pentru sâmbătă, 1 aprilie 2017, ora 09.00, la Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității Babeș-Bolyai.

Concursul constă în susţinerea unei probe scrise la matematică sau informatică, la alegerea candidatului, probă ce poate fi susţinută în limba română sau limba maghiară.

Conform regulamentului concursului, primii 6 clasați vor primi în mod automat nota 10, fiecare dintre concurenți având posibilitatea de a folosi nota pe care o primește la concurs ca alternativă la examenul de admitere la Facultatea de Matematică și Informatică a UBB.

Tot sâmbătă, 1 aprilie 2017, elevii claselor a XI-a și a XII-a vor avea posiblitatea de a participa la concursuri care pot înlocui examenul de admitere la Facultatea de Fizică, Facultatea de Business și Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul UBB.

Conform tradiției, UBB organizează concursuri care pot înlocui examenul de admitere la Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică, Facultatea de Biologie şi Geologie, Facultatea de Știința și Ingineria Mediului, Facultatea de Teatru și Televiziune, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării.

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.