PNL sesizează la CCR transformarea Editurii Didactice şi Pedagogice în societate pe acţiuni

PNL sesizează la CCR transformarea Editurii Didactice şi Pedagogice în societate pe acţiuni

PNL a atacat, marţi, la Curtea Constituţională, proiectul de lege pentru aprobarea OUG 76/2017 prin care Editura Didactică şi Pedagogică devine societate pe acţiuni şi care instituie monopol pe producţia de manuale şcolare din România.

”Am depus astăzi la Curtea Constituţională o sesizare de neconstituţionalitate pe legea care aprobă Ordonanţa 76/2017 prin care Editura Didactică şi Pedagogică devine societate pe acţiuni şi instituie în acest mod un monopol pe producţia de manuale şcolare din România. Astfel, celei mai neperformante edituri care în condiţiile economiei de piaţă îi revenea doar 4% din piaţa manualelor primeşte pe mână toată producţia de carte şcolară din România şi, conform spuselor doamnei director, va avea şi are deja pregătite 4,2 milioane de manuale pentru tipărit. Este un volum imens, ei care spuneau că nu au capacitate să facă acest lucru. Ne îndoim şi de calitatea manualelor pe care ei sunt în stare să le producă în acest moment”, a declarat deputatul liberal Florica Cherecheş.

La rândul său, deputatul PNL Gabriel Andronache a prezentat elemente din legea pentru aprobarea OUG 76/2017 pe care PNL le consideră neconstituţionale, apreciind că se încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la concurenţa loială şi libertate economică.

”Onor Guvernului atunci când a adoptat această Ordonanţă de Urgenţă a dorit să mascheze instituirea acestui monopol prin schimbarea situaţiei juridice a Editurii Didactice şi Pedagogice din regie autonomă în societate comercială, introducând în această reglementare un articol, respectiv art. 4 prin care spune că numai această editură va avea dreptul să editeze manuale. Faptul că au mascat prin această OUG o modificare a legii educaţiei naţionale rezultă din modul în care ea este redactată. (...) Este greşit să schimbi situaţia juridică a Editurii Didactice şi Pedagogice care este în coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale prin OUG care are valoare de lege. Ceea ce trebuiau să facă, dacă doreau să aplice chestiunea aceasta şi să nu aibă alte scopuri ascunse, era să adopte o hotărâre de Guvern. A a duce o normă care este din categoria hotărârilor de Guvern în materie de lege este o încălcare a dispoziţiilor legale, implicit a Constituţiei, respectiv a art. 1, alineatul 5", a declarat Andronache.

Loading...
Comenteaza