News alert "Războiul" pe locurile bugetate continuă. UBB, scrisoare deschisă către Ministrul Educaţiei: "Domnule Ministru, de ce nu spuneți cinstit?"

"Războiul" pe locurile bugetate continuă. UBB, scrisoare deschisă către Ministrul Educaţiei: "Domnule Ministru, de ce nu spuneți cinstit?"

Conducerea UBB şi-a exprimat nemulţumirea faţă de tăierea celor 277 de locuri bugetate pentru anul universitar 2018-2019, iar studenţii universităţii clujene sunt în grevă japoneză, însă Ministerul Educaţiei nu pare să rezolve problema. O scrisoare deschisă a fost trimisă către ministrul educației, Valentin Popa.

Conducerea Universității Babeș-Bolyai este în continuare nemulțumită de poziția Ministerului Educației Naționale față de marile universități tradiționale din România, precum și de răspunsul oferit de ministrul Valentin Popa la solicitările formulate de universități. Inițiatorii documentului se declară revoltați de reducerea numărului locurilor bugetate alocate pentru anul universitar 2018-2019, precizând că datele la care s-a apelat pentru a justifica această decizie nu sunt cele reale.

“Am urmărit cu atenție conferința dumneavoastră de presă, așteptând răspunsurile la probleme ridicate de Universitatea Babeș-Bolyai în Scrisoarea Deschisă către Guvernul României. În ciuda intenției dumneavoastră de clarificare, din păcate, nu ați fost susținut adecvat de echipa dumneavoastră de colaboratori/consilieri, răspunsurile bazându-se pe sofisme și/sau pe date eronate/învechite”, se arată într-un document redactat miercuri, 18 aprilie 2018, de reprezentanții UBB și adresat ministrului Educației Naționale.

Potrivit reprezentanților UBB, explicațiile oferite de ministru Educației Naționale pentru a justifica reducerea numărului locurilor bugetate nu oferă o abordare reală a situației existente în mediul universitar.

“Domnule Ministru, de ce nu spuneți cinstit că documentele pe care le invocați în legătură cu creșterea prea mare a numărului de absolvenți în cazul științelor socio-umane – spre exemplu, documentul Băncii Mondiale – adaugă imediat că acest lucru se datorează universităților private, universitățile tradiționale din marile centre universitare neexagerând în acest sens și fiind tocmai zonele în care aceste studii sunt de calitate”, se arată în același document.

Mai jos, scrisoare deschisă către ministrul educației, Valentin Popa.

Domnule Ministru,

Am urmărit cu atenție conferința dumneavoastră de presă, așteptând răspunsurile la probleme ridicate de Universitatea Babeș-Bolyai în Scrisoarea deschisă către Guvernul României. În ciuda intenției dumneavoastră de clarificare, din păcate, nu ați fost susținut adecvat de echipa dumneavoastră de colaboratori/consilieri, răspunsurile bazându-se pe sofisme și/sau pe date eronate/învechite. Iată, punct cu punct, sofismele și datele eronate/învechite despre care vorbim.

Ne spuneți că alocarea locurilor bugetate trebuie să se bazeze pe domenii prioritare și pe incluziune socială. Așa este. Dar prin modul în care ați luat deciziile de repartizare a locurilor bugetate ratăm tocmai implementarea corectă a acestor măsuri importante. Toți suntem conștienți de necesitatea unei politici de distribuire a locurilor care să fie concordantă cu nevoile țării (domenii prioritare/incluziune) și care să ne integreze în demersurile europene (pentru a fi mai competitivi academic și economic). Noi am propus, acceptăm și susținem o astfel de politică. Dar, în logica învățământului centrat pe student,:

În ceea ce privește incluziunea socială, oare tinerii din zona rurală nu ar avea o șansă mai mare dacă ar studia în marile centre universitare? Nu le-ar crește astfel șansa la emancipare socială și la un dinamism mai mare pe piața europeană a muncii?

În ceea ce privește domeniile prioritare, putem avea o altă discuție despre rigoarea demersului de stabilire a lor. La acest moment spunem doar că multe din studiile invocate de dumneavoastră sunt deja vechi de peste 5 ani, iar unele se bazează pe date valabile acum mai bine de 10 ani! Mai mult decât atât, chiar dacă le-am considera ca fiind prestabilite analizei de față, unele domenii prioritare numite de dumneavoastră în conferința de presă ca neavând suficienți absolvenți nu corespund cu analizele din documentele invocate. Domnule Ministru, de ce nu spuneți cinstit că documentele pe care le invocați în legătură cu creșterea prea mare a numărului de absolvenți în cazul științelor socio-umane – spre exemplu, documentul Băncii Mondiale – adaugă imediat că acest lucru se datorează universităților private, universitățile tradiționale din marile centre universitare neexagerând în acest sens și fiind tocmai zonele în care aceste studii sunt de calitate. În plus, dacă chiar vă păsa de domeniile prioritare, nu era corect să le identificați în fiecare universitate și să le acordați locuri în plus? După chiar spusele dumneavoastră, Guvernul României a oferit în acest an mai mult cu 1 201 locuri la licență față de anul trecut. De ce nu le-ați distribuit pe acestea direct domeniilor prioritare? Faptul că invocați domeniile prioritare pentru a crește per global locurile la unele universități și a le reduce per global la altele – fără a diferenția între licență/master/doctorat – este un pseudoargument. De asemenea, legătura domeniilor prioritare este directă mai ales la nivel licență. Dar atunci, de ce ați redus locurile la nivel master și doctorat, intervenționismul pe care l-ați impus la nivel licență urmând să aibă efect la nivel master/doctorat peste câțiva ani, eventual? Credeți că domeniile prioritare naționale vor fi servite mai eficient de universitățile locale/regionale, unora crescându-le nu doar numărul de locuri la licență, ci și la master și doctorat? Și oare nu era bine să creșteți numărul de locuri la licență în universitățile locale/regionale prin implicarea autorităților locale și a mediului de afaceri local?
Ați afirmat că distribuirea este una obiectivă. Care sunt criteriile și cum au fost acestea incluse în formula de calcul pentru a rezulta exact locurile alocate?

Ne spuneți că 91% dintre toate lucrările de cercetare au fost în domeniile ingineriei, științelor exacte, matematicii și tehnologiei informației, iar 9% în științele naturale, umaniste, științele sociale și politice, economice, juridice, teologie, arhitectură și artă (unde spuneți că cheltuim mai mult de jumătate din buget!). Domnule Ministru, noi luăm datele în serios și nu ne jucăm cu cifrele și informațiile în acest context important, doar de dragul retoricii (9% din contribuție versus peste 50% din buget!) și pentru a asmuți domeniile unele față de altele. În primul rând, datele nu se referă la „toate lucrările din cercetare”, capitole/cărți relevante nefiind luate în considerare, adică tocmai zona de contribuție a științelor socio-umane, în schimb conferințele (un număr prea mare de conferințe locale!) sunt considerate reprezentative pentru inginerie. Dacă înțelegeți că în științele naturale intră biologia, fizica, chimia etc., mai rămâneți la acest procent de 9%? Nu vreți să avem o unitate de măsură corectă, nu una inventată care justifică post factum distribuirea partizană a locurilor bugetate? Unitatea de măsură corectă ar putea să fie specifică (specificul) fiecărui domeniu sau criteriul fundamental considerat în majoritatea rankingurilor internaționale ale universităților, și anume publicațiile de tip articol. Și ca să nu pară că rămânem aici doar în logica unei interpretări subiective (a dumneavoastră) versus o altă interpretare subiectivă (a noastră), putem invoca în mod obiectiv marile rankinguri de referință ale universităților:

Times Higher Education (aprilie 2018):
În domeniul Arte/Științe umaniste, România apare doar prin UBB, pe locurile 301-400.
În domeniul Științelor vieții, România apare doar prin UBB (401-500) și UB (401-500).
România nu apare în celelalte domenii generale.
QS (aprilie 2018)
În domeniul Arte/Științe umaniste, România apare doar prin UBB (359) și UB (401-450).
În domeniul Științe sociale, România apare doar prin UBB (401-500) și UB (451-500).
În domeniul Inginerie/Tehnologie, România apare doar prin UB și UPB, pe locurile 451-500.
În domeniul științelor naturale, România apare doar prin UB (401-450) și UPB (451-500)
România nu apare în celelalte domenii generale.

În plus, în majoritatea altor clasamente internaționale importante, în zonele științelor exacte/matematicii o să găsiți tot UBB și UB (adică acelea pe care le-ați penalizat), iar în inginerii, alături de universitățile de profil din marile centre universitare, o să găsiți din nou UBB și UB (adică tot acelea pe care le-ați penalizat).
Așadar, Domnule Ministru, banii investiți în științele socio-umane din universitățile tradiționale din marile centre academice dau roade pentru țară, iar cei investiți în inginerie/tehnologie dau roade, alături de universitățile de profil din marile centre academice, și prin universitățile tradiționale!

Menționați și universitățile europene. Este bine că vă preocupă acest aspect și conștientizați rolul universităților tradiționale din marile centre academice în acest demers. Mai mult, este admirabil că doriți să le susțineți financiar în acest demers. Dar atunci, de ce le tăiați locurile de la master/doctorat, tocmai zona de competitivitate a acestor universități, zonă care le face atractive pentru aceste rețele europene? Dacă spuneți că le vreți acolo și că le veți susține financiar, de ce luați decizii care nu le duc acolo și care le afectează financiar?

Domnule Ministru, noi sperăm că veți lua în serios argumentele noastre, dar, dacă nu se fac corecțiile necesare, noi vă spunem colegial că ne menținem angajamentul de a reacționa, așa cum a fost acesta exprimat în Scrisoarea deschisă către Guvernul României.

Prorectorul cu finanţarea al UBB, Dan Lazăr, a declarat că impactul financiar asupra universităţii clujene al tăierii celor 277 de locuri – 29 la licenţă, 200 la masterat şi 48 la doctorat – la admiterea în anul universitar 2018 - 2019 se ridică la 8,2 milioane de lei.

Repartizarea actuală a locurilor pentru studiile universitare este una preliminară, cea definitivă urmând a avea loc în toamnă, după ce vor fi distribuite locurile menţinute în rezervă, a declarat  ministrul educaţiei naţionale, Valentin Popa.

El a precizat că repartizarea locurilor pe universităţi nu a fost făcută pe criterii politice. Comisia pentru învăţământ din Camera Deputaţilor a decis însă, marţi, audierea ministrului Educaţiei, Valentin Popa, pe tema deciziei privind reducerea numărului de locuri bugetate pentru programele de licenţă, masterat şi doctorat la opt universităţi.

VEZI ŞI Universitatea Babeș-Bolyai, taxată pentru criticile aduse guvernelor PSD. Primeşte mai puţini bani de la Ministerul Educației

 

Loading...
Comenteaza