Educaţie

REZULTATE SIMULARE EVALUARE 2017. Clujul, locul doi naţional

La simularea Evaluării Naţionale pentru elevii claselor a VIII-a , peste 81.000 de elevi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, ceea ce reprezintă 51,47% dintre elevii prezenţi, faţă de 30,58%, procent înregistrat în 2016, arată Ministerul Educaţiei Naţionale.
Publicitate

Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat rezultatele înregistrate la simularea probelor scrise din cadrul Evaluării Naţionale pentru elevii claselor a VIII-a (EN VIII) şi a examenului de Bacalaureat, desfăşurată în perioada 13-17 martie.

Astfel, la simularea evaluării naţionale pentru elevii claselor a VIII-a, 81.262 de elevi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, ceea ce reprezintă 51,47% dintre elevii prezenţi, procent superior celui înregistrat anul trecut, de 30,58%.

Pe tranşe de medii, s-a înregistrat următoarea situaţie statistică: 21.890 de medii între 5 şi 5,99, 20.352 de medii între 6 şi 6,99, 17.452 de medii între 7 şi 7,99, 14.982 de medii între 8 şi 8,99, 6.572 de medii între 9 şi 9,99, respectiv 14 medii de 10.Procente semnificative (peste 60%) ale mediilor mai mari sau egale cu 5 s-au consemnat în judeţele Brăila (60,9%), Cluj (62,5%) şi în Capitală (69,8%).

În ceea ce priveşte disciplinele de examen, procentul notelor mai mari sau egale cu 5 a fost de 65,8% la Limba şi literatura română, în creştere faţă de anul trecut - 60,54%, respectiv de 40% la Matematică, de asemenea, peste cel din 2016, când s-a situat la 32,60%. La proba de Limba şi literatura maternă, 75,2% din elevii prezenţi au primit note peste 5, procent în uşoară scădere comparativ cu anul anterior - 76,69%.

Totodată, ratele de participare pe discipline au fost: 93,18% (162.249 de elevi dintr-un total de 174.118 elevi de clasa a VIII-a) la Limba şi literatura română, 92,92% (9.668 de elevi) la Limba şi literatura maternă şi 92,78% (161.555 de elevi) la Matematică. Trei elevi au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă.

În urma simulării naţionale a examenului de Bacalaureat, datele statistice transmise de inspectoatele şcolare judeţene relevă că ponderea elevilor de clasa a XII-a cu medii care le asigură promovarea (6 şi peste 6) este de 38,23% (43.978 de elevi din 115.022 de elevi prezenţi). Rezultatul este aproape la acelaşi nivel cu cel din anul trecut (38,39%.)

La clasa a XI-a, rata de promovare este de 29,85% în creştere cu aproape 4 procente, comparativ cu 2016, când s-a situat la valoarea de 25,76%. Mai exact, dintre cei 121.003 elevi participanţi la simulare, 36.125 de elevi au obţinut medii peste 6.

Pe tranşe de medii, situaţia cumulată (clasa a XI-a şi clasa a XII-a) arată astfel: 29.496 de elevi au obţinut medii între 6 şi 6,99, 27.633 de elevi - medii între 7 şi 7,99, 17.577 de elevi - medii între 8 şi 8,99 şi 5.366 de elevi - medii între 9 şi 9,99. 31 de elevi au obţinut media 10. 15.023 de medii au fost cuprinse între 5 şi 5.99, însă conform metodologiei de desfăşurare a Bacalaureatului, nota minimă pentru fiecare disciplină în parte este 5, iar media finală a notelor la toate disciplinele, necesară pentru promovarea examenului, este minimum 6.

Pe probe, situaţia cumulată (clasa a XI-a şi a XII-a) a notelor mai mari sau egale cu 5 este următoarea: 59,4% la proba E)a) - Limba şi literatura română, 74,1% la proba E)b) - Limba maternă şi 52,1% la proba obligatorie a profilului E)c) - Matematică sau Istorie, La proba la alegere a profilului E)d), susţinută doar de elevii clasei a XII-a, rata notelor peste 5 a fost de 60,4%. În raport cu anul 2016 se constată o scădere, în medie, cu 5%.

În 6 judeţe, rata de promovare la clasa a XII-a a fost de peste 45%: Sibiu (47,9%), Cluj (46,9%), Brăila (46,5%), Alba (46,3%), Iaşi (46,1%) şi Galaţi (45,5%).

Procente de promovare sub 25% s-au înregistrat în judeţele Giurgiu (24,5) şi Ilfov (18,9). În ceea ce priveşte rezultatele elevilor de clasa a XI-a, procente de promovare de peste 35% s-au înregistrat în judeţele Iaşi (35,3), Galaţi (35,8), Suceava (36,6) şi Cluj (41,8). Sub pragul de 20% figurează judeţele Giurgiu (16,6%), Ilfov (17,9%) şi Călăraşi (19,1%).

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.