Educaţie

Şcolile doctorale vor fi evaluate

Ministerul Educației va demara în această toamnă evaluarea școlilor doctorale.
  • foto: agerpres.ro

    foto: agerpres.ro

Publicitate

"Pentru a construi într-o Românie de mâine este necesară o întoarcere către sine a reprezentanților mediului academic. Trebuie să ne curățăm universitățile de practici care ne umbresc instituțiile și sunt pete pe reputația întregii societăți academice, practici de ani lovesc acum în credibilitatea noastră, iar aceia dintre noi care sunt tot mai mulți în spațiul internațional știu ce înseamnă pierderea reputației.

Avem datoria de a duce acțiunile noastre până la capăt", a detaliat ministrul Mircea Dumitru. Potrivit agerpres.ro, ministrul a declarat că primele universităţi care vor intra în procesul de evaluare sunt cele care au dovedit că "furtul intelectual nu este un accident":

"În această toamnă vom demara evaluarea școlilor doctorale, iar primele școli doctorale care vor fi evaluate sunt acelea care vulnerabilizează sistemul academic românesc prin faptul că au arătat deja lumii că furtul intelectual nu este un accident. Voi solicita ca și universitatea în care predau să fie evaluată printre primele."

Referindu-se la faptul că ministerul a fost criticat pentru intransigenţa impusă în cercetarea științifică în domeniul doctoratelor, Mircea Dumitru a transmis "tuturor acelora care, de bună credință fiind, s-au întrebat dacă a spune adevărul în legătură cu titlurile academice obținute în mod incorect din punct de vedere al deontologiei cercetării nu trădează o slăbiciune a instituțiilor.

Convingerea mea puternică este aceea că a recunoaște propriile slăbiciuni și greșeli acolo unde ele pot fi dovedite, nu este câtuși de puțin semn de slăbiciune, ci, dimpotrivă, un semn de tărie. Aceasta este o atitudine morală și nu politică sau juridică".

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.