Educaţie

Se modifică condiţiile de acordare a burselor pentru elevii premiaţi la olimpiadele internaţionale

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, un proiect de lege de modificare şi completare a Legii 235/2010 care prevede acordarea burselor de merit olimpic internaţional elevilor care obţineau premiile I, II şi III la olimpiadele şcolare internaţionale.
Publicitate

Guvernul modifică unele condiţii de acordare a burselor de merit olimpic internaţional pentru elevii premiaţi la olimpiadele şcolare internaţionale, astfel încât de aceste burse să beneficieze şi elevii care obţin menţiuni, indiferent de disciplina de învăţământ.

Cuantumul lunar al bursei de merit acordate pentru obţinerea unei menţiuni la olimpiadele şcolare internaţionale a fost stabilit la un nivel echivalent cu 25% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată la data acordării bursei, se arată într-un comunicat al guvernului, scrie Mediafax.

De asemenea, cuantumul lunar al burselor de merit olimpic international pentru elevii care obţin premiile I, II şi II la olimpiadele şcolare internaţionale va fi raportat la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată la data acordării bursei.

Astfel, elevii care obţin locul I la o olimpiadă şcolară internaţională vor primi o bursă de merit olimpic internaţional în cuantum lunar echivalent cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată la data acordării bursei. Pentru elevii care obţin locul al II-lea, cuantumul lunar al bursei de merit olimpic internaţional reprezintă echivalentul a 75% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată la data acordării bursei, iar pentru locul al III-lea, cuantumul lunar al bursei de merit olimpic internaţional reprezintă echivalentul a 50% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată la data acordării bursei.

 

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.