Educaţie

Student clujean cu imaginaţie. Şi-a prezentat lucrarea de licenţă pe ritm de rap VIDEO

Un tânăr student la UBB şi-a prezentat lucrarea de licenţă în versuri şi pe muzică rap. Imaginile filmate fac senzaţie pe internet.
  • Mihai Cristian Gavril, aka GIEMSI

    Mihai Cristian Gavril, aka GIEMSI

Publicitate

"Sprijinim iniţiativele originale ale studenţilor nostri, chiar şi în timpul susţinerii lucrărilor de licenţă. Frumoase versuri, Mihai - Giemsi (coord. prof. Marinela Gheres)", au scris pe Facebook reprezentanţii Departamentului de Marketing din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai.

În imagini apare Mihai Cristian Gavril, care îşi prezintă lucrarea de diplomă în versuri:

„Bună ziua, astăzi vom face ceva mai diferit,
Nu-i genul de prezentare cu care v-aţi obişnuit,
Vorbim de marketing şi branding personal,
dar nu oricum, ci în domeniul musical.
Am ales tema datorită înclinaţiei spre artă,
Prin tot ce fac vreau să pun ţara pe hartă", spune studentul în prezentarea lucrării de licenţă.

Deloc surprinzător, Mihai are şi o carieră artistică, de care s-a ocupat în paralel cu studenţia. Sub numele de scenă GIEMSI, tânărul originar din Rădăuţi a lansat mai multe melodii hip-hop, pe care le puteţi asculta pe canalul său de YouTube.

"Salut! Sunt GIEMSI. Nu am realizări mărețe, nu sunt vreo vedetă, sunt un om simplu ca și tine, care face și spune ce simte, și care încearcă să îți deschidă ochii până nu e prea târziu!", este descrierea pe care şi-o face tânărul absolvent.

Cel mai vizionat videoclip al artistului aparţine piesei "Ispite pe 4 roţi", care a adunat peste 360.000 de vizualizări pe internet:

Publicitate

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.