Studenții, inclusiv cei peste 26 de ani, pot călători gratis cu trenul

Studenții, inclusiv cei peste 26 de ani, pot călători gratis cu trenul

Gratis cu trenul. Studenții de peste 26 de ani pot circula din nou gratuit cu trenul.

Senatul României, la inițiativa Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), a adoptat amendamentul privind propunerea legislativă L 450/2017, amendament care vizează studenții care depășesc vârsta de 26 de ani și nu aveau gratuitate la transportul feroviar intern. Astfel, toți studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, din învățământul superior din România, indiferent de vârstă, pot călători gratuit cu trenul.

Aceasta a fost transmisă Administrației Prezidențiale și a fost promulgată la finalul săptămânii trecute.

În următoarea perioadă, ANOSR va insista pentru a fi urgentat procesul de distribuire al legitimațiilor de transport studenților de peste 26 de ani, solicitând universităților să pună în aplicare noile prevederi ale legii, în așa fel încât aceștia să-și exercite un drept care le-a fost luat. Astfel, aceștia vor putea circula în curând gratuit!

Loading...
Comenteaza