Educaţie

Studenţii vor bursă şi în vacanţă. Cu ce argumente vin

Reprezentanţii studenţilor cer parlamentarilor ca bursele de merit sau cele sociale să fie oferite pe tot parcursul anului, inclusiv în vacanţa de vară având în vedere că un an universitar este cât unul calendaristic, iar studenţii au activităţi şi pe timpul verii.
Publicitate

"În conformitate cu art. 136, alin. (1), „anul universitar începe, de regulă, în prima zi lucrătoare a lunii octombrie, include două semestre şi se finalizează la 30 septembrie din anul calendaristic următor". Prin urmare, indiferent de structura pe care universităţile decid să o implementeze, un an universitar echivalează practic cu un an calendaristic, conform legiuitorului, astfel fondul pentru burse şi protecţie socială a studenţilor să se acorde pentru întreaga durată a unui an universitar (12 luni). Având în vedere faptul că statutul de student este unul permanent în perioada anilor de studiu, fără întreruperi, cu drepturile şi obligaţiile subsecvente, considerăm că şi fondul de burse trebuie să fie constituit şi alocat pentru întreaga perioadă a anului universitar (12 luni)", se arată în solicitarea Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), relatează Mediafax.

Studenţii ar trebui încurajaţi să participe la activităţi în afara cursurilor, pe toată durata anului calendaristic, sunt de părere cei din ANOSR. În vacanţa de vară, de exemplu, mulţi studenţi participă la diverse activităţi extracurriculare.

"Indiferent de tipul de bursă acordat studenţilor, acest sprijin ar trebui acordat pe toată durata anului universitar, întrucât cheltuielile curente ale acestora există şi în perioada în care nu se desfăşoară activităţi didactice propriu-zise. Spre exemplu, în cazul burselor care se acordă pentru ajutor social, este lesne de presupus faptul că situaţia materială, şi nu numai, a studentului nu se modifică în decursul câtorva săptămâni în care acesta nu participă la cursuri efectiv, acesta confruntând-se cu probleme similare de subzistenţă şi în săptămânile care sunt dedicate pentru activităţi recreaţionale şi extra-curriculare, bursele obţinute în timpul semestrului reprezentând un drept până la finalizarea acestuia, respectiv a anului universitar, după caz", este explicat în comunicatil de presă.

La începutul acestui an, Guvernul a decis să majoreze bursele cu aproximativ 142% faţă de anul precedent.

Publicitate

Comentarii

nu e prost cine cere :)

thumb down thumb up
miercuri, 8 martie 2017, 13:24
de adi

....
raspunde

burse ptr.studenti 12 luni/an

thumb down thumb up
miercuri, 8 martie 2017, 14:02
de Investor si furnizor de taxe si impozite

Mai flacailor, voi stiti cum se finanteaza studentii in economiile dezvoltate si bogate ?MUNCA !!!!!! MUnca le ofera ,pe linga bani, un castig excelent EXPERIENTA ! Din 10 candidati la angajare,preferatiiii sunt cei care pot dovedi ca au facut ceva (bine inteles util) si nu au frecat miaua .
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.