Topul căminelor studenţeşti din Cluj. Le-am dat stele

Topul căminelor studenţeşti din Cluj. Le-am dat stele
Chiar dacă din ce în ce mai multe cămine studenţeşti din Cluj-Napoca au fost reabilitate de-a lungul anilor, iar o parte din ele s-au construit de numai câţiva ani, există unele discrepanţe privitor la condiţiile în care trăiesc studenţii.

Ziua de Cluj s-a plimbat prin ele, le-a analizat şi a întemeiat un top, oferind stele în funcţie de utilităţile de care dispun, dar şi în funcţie de ceea ce au declarat studenţii care dorm, mânăncă şi învaţă aici.

Economica - 5 stele

Căminele studenţeşti ale Universităţii Babeş-Bolyai se află la două extreme având în dotare unele dintre cele mai luxoase şi bine dotate cămine din Cluj, pe de o parte, însă şi undele dintre cele care lasă cel mai mult de dorit, în complexul Haşdeu. Studenţii care stau în căminele Economica ale UBB-ului se consideră foarte norocoşi, unii din ei spunând că se simt ca la un hotel de lux, mai ales după ce au trecut prin experienţa vieţii în căminele vechi. Cel mai mare avantaj, spun ei, este spaţiul de care se bucură. Stau câte trei, dispun de baie cu duş în fiecare cameră, maşină de spălat şi bucătării complet utilate. Căminele arată bine şi din exterior, au ferestre de termopan şi sunt amplasate aproape de FSEGA, dar şi de Iulius Mall şi Iulius Parc.

Căminele UMF din Observator - 4 stele

Căminele Universităţii Universităţii de Medicină şi Farmacie nu se bucură de atât de mult spaţiu, studenţoo stau câte patru în cameră, dar dispun de utilităţile necesare. Majoritatea se declară mulţumiţi. Singura problemă este menţinerea curăţeniei, un lucru ce ţine de studenţi, şi nu de universitate. 

Căminul Albac UAD - 4 stele

Un cămin mixt în care studenţii dispun de intimitatea de care au nevoie, stau câte unul sau doi, însă nu toţi au baie în propria cameră. Este amplasat într-o zonă liniştită, iar preţurile aici ating 300 lei de persoană pe lună. Căminul poate găzdui doar 65 de studenţi. "Chiar nu am de ce să mă plâng. Lumea când zice de cămine studenţeşti se gândeşte la condiţii mizerabile, dar eu chiar nu am impresia că locuiesc în cămin, ci mai degrabă într-un apartament închiriat", povesteşte o studentă din anul I.

Căminele UMF din Haşdeu - 3 stele

Parerile studenţilor care stau aici sunt împărţite, dar în general nu se plâng. Stau patru persoane într-o încăpere, nu dispun de baie cu duş în fiecare cameră, ci doar pe palier, dar totul este tolerabil. Aceştia plătesc între 110 lei şi 280 lei de persoană pe lună. „Sunt condiţii destul de bune şi e o atmosferă foarte frumoasă, se simte spiritul studenţesc. Din cauză că stăm câte patru în cameră se nasc tot felul de conflicte, dar în rest îmi place", spune o studentă a Facultăţii de Medicină.

Căminele 4, 5 şi 6 din Complexul studenţesc Haşdeu - 2 stele

Atitudinea studenţilor de acolo, atunci când sunt întrebaţi de condiţii, spune tot: strâmbă din nas şi se citeşte în ei un puternic sentiment de resemnare. "Condiţii de cămin, n-avem ce face", este răspunsul lor standard.

Cristina Ungurean, studentă la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării stă în căminul 4 din complexul studenţesc Haşdeu spune că principala problemă este lipsa spaţiului. "Stăm cam înghesuiţi. Asta e de fapt problema, nu neapărat că e mizerie şi e totul la comun, că asta ţine de noi. Camerele sunt clar făcute pentru patru sau chiar trei persoane şi s-au suplimentat locurile pentru că acum vreo doi ani s-au făcut nişte proteste, studenţii au ieşit în stradă şi au cerut să se suplimenteze locurile în cămine. Astfel s-a suplimentat cu încă un pat  pus deasupra. Deci este un pat supraetajat şi trei sunt normale. Problema mai e că avem doar un birou. Anul trecut au mai adus încă un dulap, dar până atunci una din fete trebuia să se înghesuie într-unul din cele patru dulapuri cu o altă fată, ceea ce era destul de dificil", spune Cristina.

Ea, împreună cu studentele din căminul 4, se mai plâng şi de lipsa utilităţilor necesare cum sunt frigiderul sau aragazul. "Avem un oficiu la fiecare etaj, iar în bucătărie anul ăsta au adus mobilier nou. Din păcate, studentele nu prea au grijă să menţină curăţenie. Ce mi se mai pare aiurea e că sunt numai patru ochiuri la aragaz pentru un etaj întreg. Mi s-a întâmplat să nu pot să fac de mâncare fiindcă erau toate fetele pe aragaz. Îa alte cămine, cum sunt cele din observator, ştiu că au la fiecare etaj câte patru, cinci plite electrice cu câte patru ochiuri. Ar mai fi nevoie să fie mai utilat cu cuiere, cu rafturi, pentru că lipsesc sau sunt puţin spaţioase, nu ai loc să îţi pui lucrurile".

În Cluj, UBB-ul pune la dispoziţie cele mai multe locuri în căminele pentru studenţi, mai exact 6.000, fiind urmată de Universitatea Tehnică, cu cămine care găzduiesc 4.400 de studenţi. Pe locul trei ca număr de locuri în cămine este UMF-ul, cu 2.200 de locuri, pe patru USAMV cu 1.200 de locuri, iar Universitatea de Artă şi Design le oferă studenţilor doar 120 de locuri în căminele de pe Albac şi Alexandru Vaida Voievod.

Adnana Mocian


"Pilele" lasă studenţi pe afară

O studentă povesteşte cum unii colegi, care sunt copii ai unor cadre didactice sau care fac parte din anumit organizaţii studenţeşti, îşi ocupă locul în cămin, deoarece nu trebuie să plătească nimic pentru el, dar îşi iau şi apartament în chirie. Astfel, locul din cămin rămâne gol, în timp ce alţi studenţi care ar fi depins de acel loc, rămân pe dinafară.

"Reducerea numărului de locuri ar putea afecta atât studenţii care primesc loc de cazare pe baza performanţei academice cât şi cei care primesc cazare pe baza criteriului social. La momentul actual Universitatea Babeş-Bolyai nu are în plan construirea unui nou cămin", a declarat Paul Fărcaş, purtător de cuvânt al Universităţii Babeş-Bolyai.

 

Loading...
Comenteaza