UBB îi răspunde Ministrului Educaţiei: "Nu am avut în niciun an locuri bugetate rămase neocupate"

UBB îi răspunde Ministrului Educaţiei: "Nu am avut în niciun an locuri bugetate rămase neocupate"

Universitatea Babeş-Bolyai transmite că locurile aprobate de Ministerul Educaţiei Naţionale au fost ocupate în totalitate în fiecare an, la nivelul la care acestea au fost repartizate, reacţionând astfel la afirmaţiile ministrului Educaţiei, Valentin Popa.

Conducerea UBB Cluj solicită în continuare revizuirea sistemului de alocare a locurilor bugetate pentru anul universitar 2018-2019.

"UBB nu a avut în niciun an locuri bugetate rămase neocupate în urma sesiunilor de admitere, astfel încât afirmaţia ministrului Educaţiei Naţionale cu privire la existenţa unui număr de 550 de locuri neocupate la anul II de Master este nefondată. Există locurile bugetate alocate pentru Admitere, pe care le ocupăm, şi locurile bugetate rămase libere în urma nepromovării examenelor sau a epuizării perioadei legale de studii bugetate", afirmă conducerea UBB, ca răspuns la afirmaţia ministrului Valentin Popa. 

La rândul său, prorectorul Dan Lazăr a declarat că pe parcursul anului se pot face anumite corecţii, însă în multe situaţii nu este posibil, din punct de vedere legal, să i se permită unui student la taxă să "gliseze" pe loc bugetat. Studenţii şi angajaţii Universităţii Babeş-Bolyai au declanşat săptămâna trecută greva japoneză, ca formă de protest faţă de reducerea numărului locurilor bugetate alocate de Ministerul Educaţiei Naţionale pentru anul universitar 2018-2019.

 

Loading...
Comenteaza