Educaţie

Zeci de elevi de la Şincai, sancţionaţi pentru că şi-au bătut joc de profesori. Mesajele postate FOTO

Zeci de elevi ai Liceului Teoretic Gheorghe Şincai au fost sancţionaţi de conducerea şcolii pentru că au postat mesaje jignitoare la adresa profesorilor pe un grup de pe reţeaua de socializare Facebook. Unora li s-a scăzut nota la purtare la 4,00.
Publicitate

 

Scandalul a pornit la mijlocul lunii februarie, 200 de elevi fiind anchetați de o comisie pentru că şi-au bătut joc de profesorii care le predau şi au postat mesaje amuzante, iar în unele cazuri, injurioase, la adresa lor, pe un grup privat de pe reţeaua de socializare Facebook, numit Şincai Memes. În total, grupul avea 600-700 de membri, dar a fost abandonat între timp, potrivit unui site de ştiri clujean.

La finalul anchetei şi a audierii a 62 de elevi despre care s-a constatat că au săvârşit abateri şi au "afectat drepturi prevăzute în legislaţia în vigoare, atât ale cadrelor didactice, cât şi ale unor elevi ai şcolii", conducerea liceului i-a pedepsit disciplinar pe cei găsiţi vinovaţi.

Astfel, "61 de elevi au primit sancţiuni prevăzute în regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, de la mustrarea scrisă până la mutarea disciplinară în alte uităţi de învăţământ", a specificat directorul liceului, Ioan Radu Todea.

Sancţiunile au fost însoţite de scăderea notei la purtare, în unele situaţii până la 4,00. Totuşi, niciunul dintre elevi nu a primit pedeapsa maximă, exmatricularea. În acest caz s-a implicat şi Consiliul Județean al Elevilor (CJE), care s-a asigurat de respectarea întregii proceduri prin care s-au decis sancțiunile pentru elevii implicați în scandalul grupului Şincai Memes.

"Am căzut de comun acord cu reprezentanții școlii în vederea evitării lipsei de subiectivitate în luarea deciziilor cu privire la sancțiuni. S-a decis păstrarea elevilor sub anonimat, în cadrul consiliului profesoral, pedepsele fiind decise exclusiv în funcție de gravitatea faptei.

Pe de altă parte, după convocarea consiliului profesoral, am cerut informații cu privire la întregul demers, asigurându-ne că totul a fost în conformitate cu regulamentul de organizare și funcționare al unităților de învățământ preuniversitare. Dacă vor fi găsite abateri, cu siguranță le vom semnala forurilor superioare", a declarat Vladian Muşat, președintele CJE Cluj şi elev la Liceul Şincai.

Atât directorul şcolii, cât şi Muşat au precizat măsura scăderii notei la purtare poate fi ridicată de Consiliul Profesoral dacă până la sfârşitul anului şcolar elevii dau dovadă de un comportament ireproşabil.

Ce spun părinţii

„Libertatea de exprimare invocată de unii elevi implicaţi, garantată de Constituţie, nu poate atinge demnitatea, onoarea şi dreptul la imagine a niciunei persoane. Gravitatea faptelor este dată şi de păstrarea în mediul online a anumitor postări (pe o perioadă de timp incontrolabilă) şi că orice faptă implică asumarea unei responsabilităţi. Demnitatea publică a unor cadre didactice sau a unor elevi, pe care unii dintre cei implicaţi nici măcar nu îi cunosc, a fost profund afectată.

Comitetul Reprezentativ al Părinţilor de la Liceul Şincai nu poate fi de acord cu aceste fapte şi le dezaprobă, iar decizia finală referitoare la gradul de gravitate a situaţiei şi la sancţiuni a rămas la latitudinea consiliului profesoral. Valorile liceului nu pot fi identificate cu activitatea acestui grup. Părinţii susţin activităţile de prevenţie propuse de comisia de cercetare şi deciziile luate de consiliul profesoral şi vor ajuta la implementarea lor, astfel încât asemenea incidente regretabile (care nu constituie ceva obişnuit în Liceul Şincai) să poată fi preîntâmpinate”, precizează CRP.

Publicitate

Comentarii

....

thumb down thumb up
joi, 26 februarie 2015, 16:53
de elevu doi si un sfert

"Feisbucu" se afla fizic in SUA si in Suedia, deci orice comentariu postat trebuie reclamat la autoritatile din statele respective. In plus 'organele' de acolo trebuie sa demonstreze ca intr-adevar comentariile facute au fost postate efectiv de elevu in cauza si nu de altcineva sub o identitate falsa.
raspunde

Vai vai

thumb down thumb up
joi, 26 februarie 2015, 18:35
de Cititor

Deci dacă doar pentru imaginile pe care le prezintă ziarul aici, acești elevi au fost aspru pedepsiți, îi dezastru. Adică imaginile sunt un pamflet, niște caricaturi. Pentru așa ceva atâta tam-tam? Vreau să văd postările cu adevărat jignitoare, că nu cred că pentru un cap de profesor pus pe un robot s-au scăzut note la purtare.
raspunde

mani****re

thumb down thumb up
vineri, 27 februarie 2015, 09:48
de themis

cititorule,pozele din spatiul public nu sunt cele avute in vedere la sanctionarea elevilor...
raspunde

contestatie

thumb down thumb up
joi, 26 februarie 2015, 19:38
de dan cel rau

Un avocat bun stoarce de bani adunatura adta de profesori cu apucaturi de CC
raspunde

revolutia prostului simit

thumb down thumb up
vineri, 27 februarie 2015, 00:14
de trist

o adunatura de facebuc-isti care cred se cred "miezul din dodoasca" dar nu sunt decat "gaura din macaroana" :)) - niste mucosi. Sa comunici liber nu inseamna sa comunici imoral, injurios si sa arunci cu laturi ca asa ai tu chef. Daca au nemultumiri, exista o multime de alte metode de a si le exprima, ca de exemplu printr-o comunicare normala, cu argumente, utilizand un limbaj care arata atat respect fata de interlocutor cat si fata de propria persoana. Dar asta e prea greu pentru aceste genii...niste prost-crescuti care cred ca totul li se cuvine si orice este permis, iar "restul" sunt sigur sub nivelul lor...doar pentru ca au gasit o gasca (oare cati frustrati cuprinde?) care le impartaseste parerile si "misto-ul" e singura metoda prin care se simt mai valorosi.
raspunde

La fel de trist

thumb down thumb up
vineri, 27 februarie 2015, 09:27
de Nemultumitu

1. Am vazut unele poze. Cele care sunt date in articol sunt decente, chiar frumoase. Altele sunt vulgare, pornografice, cu comentarii pe care nu le auzi nici in zonele cele mai intunecate din oras. 2. Elevii sanctionati au recunoscut postarile. 3. Au fost consultati avocati. 4. Unii profesori doresc ca actioneze separat fata de consiliul profesoral.
raspunde

....

thumb down thumb up
vineri, 27 februarie 2015, 13:54
de charlie

Nu puteti ingradi libertatea de expresie. Je suis Sincai !
raspunde

asteptam aceasta lozinca ...

thumb down thumb up
vineri, 27 februarie 2015, 17:02
de de trist

O lume intreaga a fost alaturi de Charlie Ebdo nu pentru ca le adora caricaturile si sustine mesajul lor, ci doar pentru ca nu meritau sa moara pentru asta. Libertatea de expresie este si trebuie ingradita - sau altfel spus trecuta prin filtrul bunului simt; daca nu ar exista astfel de reguli, treptat s-ar instala ura, haosul si in final probabil ne-am da in cap intr-o incaierare generala...
raspunde

Dreptul la intimitate

thumb down thumb up
sâmbătă, 28 februarie 2015, 05:35
de Eu sunt o lepra

Je suis....,o jigodie( cei drept mucoasa)!.Cu drept v ati permis sa i pozati pe acei profesori???.Eu daca as fi in locul lor va trimeteam in judecata,nu scazut nota la purtare!!!.
raspunde

..

thumb down thumb up
vineri, 27 februarie 2015, 14:22
de paul g.

Auzi liceu de elita, adica cat de prost tre sa fii ca sa postezi poze si comentarii la limita penalului sub identitate reala, daca astia is asa de prosti oare cum is aia de la liceele industriale.
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.