I-a dat cu sticla în cap, acum e arestat pentru tentativă de omor

I-a dat cu sticla în cap, acum e arestat pentru tentativă de omor
Tânărul care i-a dat cu o sticlă în cap unui bărbat din Câmpia-Turzii, a fost arestat pentru 24 de ore şi este acuzat de tentativă de omor.

"La data de 1 iunie, ora 03:30, un bărbat de 42 ani din municipiul Turda, a depus o plângere la Poliţia municipiului Câmpia-Turzii prin care sesiza că în timp ce se afla pe strada 1 Mai din Campia-Turzii, pe fondul unor neînţelegeri avute cu un tânăr de 25 ani din comuna Sănduleşti, judeţul Cluj, acesta l-ar fi lovit cu o sticlă în zona capului. După examinarea medico-legală a bărbatului, s-a constatat faptul că leziunile suferite au pus în primejdie viaţa acestuia, astfel cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,tentativă de omor", faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal", transmit reprezentanţii IPJ Cluj.

Tânărul de 25 de ani a fost reţinut de către poliţişti, fiind depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Cluj.

 

Loading...
Comenteaza