Razie la atelierele auto din Cluj. Amenzi de 18.000 de lei şi trei firme închise

Razie la atelierele auto din Cluj. Amenzi de 18.000 de lei şi trei firme închise
Polițiștii locali din cadrul Serviciului inspecţie comercială, în colaborare cu angajați din cadrul Ministerului Transporturilor - Registrul Auto Român (RAR) au efectuat verificări la atelierele de reparaţii şi dezmembări auto care funcţionează pe raza municipiului Cluj-Napoca.

Au fost verificate 13 puncte de lucru, neregulile constatate fiind lipsa acordului de funcţionare şi a aprobării de orar eliberat de Primăria Cluj-Napoca, lipsa autorizaţiilor tehnice eliberate de către RAR Cluj, lipsă inspecţii finale pentru lucrările efectuate la sistemele de direcţie, frânare, reglat faruri şi reparaţii motor, nedeclararea punctului de lucru la Oficiul Registrului Comerţului.

În total au fost încheiate nouă procese-verbale de constatare a contravenţiilor, în valoare de 18.000 de lei, în trei cazuri dispunându-se suspendarea activităţilor, în conformitate cu prevederile HCL nr. 150/2009, ale legii nr. 12/1990 republicată, ale ordonanței guvernului nr. 82/2000 aprobată prin legea nr. 222/2003 cu modificări şi completări, legea nr. 51/2013 şi ale OMTCT nr. 2131/2005 cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, patru agenţi economici au fost invitaţi pentru prezentare la sediul RAR în vederea finalizării controlului şi îndrumarea acestora în vederea începerii demersurilor necesare obţinerii autorizaţiilor tehnice.

 

 

 

Loading...
Comenteaza