Eveniment

10.000 de protestatari, aşteptaţi vineri în centrul Clujului

Sindicatele clujene sunt pregătite să iasă din nou în stradă. Dacă anul trecut sindicaliştii protestau împotriva tăierilor de salarii, acum ei se opun proiectului Codului Muncii.
  • Sindicaliştii clujeni pregătesc un protest de amploare vineri / foto I.T.

    Sindicaliştii clujeni pregătesc un protest de amploare vineri / foto I.T.

Publicitate


Angajaţii clujeni membri în sindicatele Cartel Alfa, Sanitas, Blocul Naţional Sindical (BNS) şi Sindicatul Liber din Învăţământul Preuniversitar Clujean (SLIPC) protestează vineri împotriva proiectului de modificare a Codului Muncii (CM). Sindicaliştii consideră că noul Cod al Muncii va duce la o epocă de "sclavagism" a angajaţilor şi spun că vor scoate 10.000 de oameni la protestul care va avea loc în Piaţa Lucian Blaga.

"Primul protest va avea loc vineri, 4 martie. Motivul protestului este modificarea CM impusă de preşedintele Traian Băsescu prin executivul condus de Emil Boc. Nu mi se pare normală modificarea atâta timp cât majoritatea patronatelor nu au solicitat-o şi din moment ce nimeni nu are nevoie de ea", a declarat Valentin Ilcaş, vicepreşedinte al Cartel Alfa. El spune că la protest vor participa câteva mii de oameni. "Sperăm să adunăm până în 10.000 de oameni la protest. Săptămâna viitoare, vineri, vom picheta prefectura sau partidele din arcul guvernamental. Vom face şi o deplasare la Bucureşti atunci când se va dezbate moţiunea de cenzură (care se presupune că va fi depusă de opoziţie ulterior angajării răspunderii guvernamentale pe proiectul CM - n. red.)", a mai spus Ilcaş. BNS va participa la protest cu peste 2.500 de persoane.

"Ieri am depus hârtiile la Primăria Cluj-Napoca pentru desfăşurarea protestului din Piaţa Lucian Blaga. Vom organiza un marş pe strada Napoca şi pe Bulevardul Eroilor până la prefectură. Cel puţin 2.500-3.000 de membri ai BNS vor ieşi în stradă. Suntem nemulţumiţi de articolele din proiectul CM referitoare la desfiinţarea contractelor colective de muncă. Ajungem într-o perioadă de sclavagism după noul CM. Dacă o persoană este plătită cu 1.500 de lei, angajatorul poate să o dea afară şi să angajeze pe altcineva cu 600 de lei. În întreprinderile clujene sunt oameni care lucrează de 20-30 de ani şi nu au niciun pic de asigurare socială astfel", a declarat Nati Ariton, preşedintele BNS Cluj. El vrea să aibă o întâlnire cu parlamentarii clujeni pe tema legislaţiei muncii. "Joi o să fac o întâlnire cu deputaţii clujeni ca să vedem cine e de acord cu noul CM şi cine nu pentru că se apropie alegerile...", a spus Ariton. Sindicalistul afirmă că, în cazul în care guvernul îşi va asuma răspunderea pe proiect, toate confederaţiile sindicale vor semna un protocol de susţinere a Uniunii Social-Liberale.

Şi profesorii clujeni vor protesta. "Motivele protestului sunt refuzul Ministerului Educaţiei de a recunoaşte încadrarea cadrelor didactice conform Legii 221/2008, diminuarea costului standard per elev cu 22% faţă de anul 2010, tergiversarea acordării sporurilor personalului auxiliar pentru condiţii periculoase de muncă", a afirmat Lucia Cojocaru, liderul SLIPC. "Avem nemulţumiri cu privire la neîncheierea contractelor de muncă la nivel naţional sau de ramură", a anunţat Cojocaru. "Avem nemulţumiri faţă de politicile guvernului, care doreşte haos, nu ordine. Protestăm împotriva disponibi-lizărilor din sistemul bugetar, a modificării abuzive a Legii pensiilor, a modificării CM şi împotriva desfiinţării contractelor individuale şi colective de muncă. Suntem contra măsurilor exagerate de austeritate", a precizat Ştefan Roman, liderul Sanitas.

Modificările controversate din proiectul CM:

Art. 31, alin. 3, privind perioada de probă: Pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la iniţiativa oricăreia dintre părţi, fără a fi necesară motivarea acesteia.


Art. 82, alin. 1, privind perioada maximă pe care poate fi semnat un contract de muncă pe o perioadă determinată: Contractul individual de muncă pe durată determinată nu poate fi încheiat pe o perioadă mai mare de 36 de luni.


Art. 236, alin. 2, privind negocierea colectivă: Negocierea colectivă la nivel de unitate este obligatorie, cu excepţia cazului în care angajatorul are încadraţi mai puţin de 21 de salariaţi.

 

Publicitate

Comentarii

grea este viata cu asemenea guvernanti

thumb down thumb up
marţi, 1 martie 2011, 07:01
de manduc

Chiar doream sa iesim in strada ptr ca nu se masi poate rezista cu astfel de guvernanti care nici in epoca de piatra nu era atita de rau
raspunde

grea este viata cu asemenea guvernanti

thumb down thumb up
marţi, 1 martie 2011, 07:01
de manduc

Chiar doream sa iesim in strada ptr ca nu se masi poate rezista cu astfel de guvernanti care nici in epoca de piatra nu era atita de rau
raspunde

vot online

thumb down thumb up
marţi, 1 martie 2011, 14:38
de pro

- toate relele vin din faptul ca alegerile sunt o data la patru ani. in PRO alegerile vor fi online. - intra pe www.partidulro.info - iti votezi singur legile. viziteaza "proiecte->codul muncii->newtopic" si propune un articol in codul muncii si/sau voteaza unul existent
raspunde

Adauga un comentariu

Atentie:
Mesajul tău va fi publicat după moderare.
ziuadecj.ro isi rezerva dreptul de a nu publica acele comentarii care contin atacuri la persoane, cuvinte indecente sau injurioase.

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.
Mesajul tau a fost trimis si va fi afisat curand.