Eveniment
39 de grade!
de Ziua de Cluj, 17 iulie 2007, 22:02
Ziua de ieri a adus în centrul Clujului temperaturi de până la 39 de grade Celsius. Canicula le-a dat mult de furcă celor de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, care au fost solicitaţi să intervină în cazul a 11 persoane, atât tineri, cât şi bătrâni, afectate de căldură.
Potrivit meteorologului de serviciu de la Centrul
Regional de Meteorologie Cluj, vremea caniculară se va menţine până spre finele
săptămânii, temperaturile urmând să crească treptat în zilele viitoare, pentru
ca vârful să fie atins vineri sau sâmbătă.
Prefectura Cluj a decis că toate farmaciile din
judeţ se vor constitui şi în puncte de prim-ajutor în perioada caniculară.
Crucea Roşie va asigura asistenţa medicală pe bază de voluntariat, a precizat
subprefectul Călin Platon. Prefectura a dispus, de asemenea, asigurarea unui
stoc minim de apă necesară consumului populaţiei şi distribuirea acesteia prin
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.
ITM cere
respectarea legii
în această perioadă se vor înteţi şi controalele
efectuate de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Cluj, cu privire la
respectarea de către angajatori a măsurilor care trebuie luate pentru
asigurarea confortului angajaţilor în perioadele caniculare. ITM a anunţat că
pregăteşte sancţiuni între 1.500 şi 2.500 de lei pentru cei care încalcă legea.
în cazul în care temperaturile depăşesc 37 °C sau
indicele temperatură umiditate atinge minimum 80 de unităţi, angajatorii au
obligaţia de a reduce ritmul activităţii fizice a angajatului, de a asigura
ventilaţia la locurile de muncă şi alternarea perioadelor de lucru cu perioade
de repaus în locuri umbrite. Totodată, trebuie să asigure angajatului consumul
a câte 2-4 litri de lichide, echipament individual de protecţie şi
posibilitatea de efectuare a duşurilor.
în cazul în care angajatorii nu pot asigura aceste
condiţii, atunci se impune reducerea zilei de lucru şi eşalonarea pe două
perioade a acesteia (până la ora 11.00 şi după ora 17.00).