A accidentat un băiat de 13 ani şi a fugit de la locul faptei

A accidentat un băiat de 13 ani şi a fugit de la locul faptei
Un tânăr a fost reţinut de poliţiştii clujeni după ce a produs un accident de circulaţie în urma căruia un băiat de 13 ani a fost grav rănit. Şoferul a fugit de la locul faptei. Avea permisul suspendat.

Conform verificărilor efectuate, la data de 10 iulie, în jurul orei 21:00, conducătorul unui autovehicul de teren transporta neregulamentar, în exteriorul autovehicului, în zona roţii de rezervă, un minor, în vârstă de 13 ani, din Jichişu de Jos. La efectuarea unui viraj la dreapta, spre DC 175, minorul s-ar fi dezechilibrat, căzând pe partea carosabilă.

În urma incidentului, conducătorul auto a plecat de la faţa locului, minorul fiind transportat la spital de către o altă persoană.

Poliţiştii l-au identificat pe cel care a condus autovehiculul la acel moment, stabilind că este vorba despre un bărbat, de 29 de ani, din Dej. Acesta avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore de către poliţişti, urmând ca, în cursul zilei de azi, să fie prezentat magistraţilor pentru dispunerea altor măsuri.

 

Loading...
Etichete
Comenteaza