Aleşii PNL Cluj: Sub 5% din promisiunile PSD au fost îndeplinite. Cum s-a rezolvat „problema şomajului în Teleorman"

Aleşii PNL Cluj: Sub 5% din promisiunile PSD au fost îndeplinite. Cum s-a rezolvat „problema şomajului în Teleorman
Parlamentari de Cluj ai PNL au susţinut joi într-o conferinţă de presă că PSD şi-a încălcat peste 95 % din promisiunile electorale pe care le-a făcut în campania electorală.

Preşedintele PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, alături de deputaţii Adrian Oros şi Sorin Moldovan, au vorbit într-o conferinţă de presă despre Cartea Neagră a guvernării PSD intitulată "2017 - Un an pierdut pentru România", document lansat public recent de către liberali.

Liderul PNL Cluj, Daniel Buda a prezentat câţiva indicatori care vorbesc despre scăderea nivelului de trai al populaţiei în acest an.

"În momentul de față, România are cele mai mari prețuri la combustibil raportate la salariul mediu pe economie și raportat la media europeană. Prețurile de la motorină din România sunt comparabile cu cele din Germania, diferența este că salariul mediu în România este de 500 de euro, iar în Germania de 2000 de euro. Mai mult, prețul la energia electrică a crescut cu peste 50% față de aceeași perioadă din 2016. Astfel, prețul mediu din România este de 50,2 euro/MWh, peste media europeană de 38 de euro/MWh.

Cele mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică arată că rata anuală a inflației a urcat în luna decembrie la 3,32%, cel mai înalt nivel din august 2013. Creșterea economică timidă din ultima perioadă este aruncată în inflație de Guvernul PSD-ALDE. Nivelul extrem de ridicat al inflanției afectează bunăstarea românilor, generând o scădere dramatică a nivelului de trai, nivel care oricum era cu mult sub media europeană. Prognozele economice pentru România sunt din ce în ce mai sumbre, românii fiind din ce în ce mai vulnerabili din punct de vedere economic și social", a arătat liderul PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda.

Deputatul PNL de Cluj Adrian Oros, vicepreşedinte la nivel naţional, a afirmat că partidul de guvernământ nu a fost preocupat de programul de guvernare, ci doar de acapararea justiţiei şi de luptele interne pentru putere.

„Sub 5% din promisiunile PSD au fost îndeplinite. În această perioadă, guvernul nu a avut decât două preocupări bolnăvicioase şi chiar obsesive, aceea de a găsi pârghii să călărească justiţia şi aceea de a se război în interior. Toate deciziile au fost luate nu în Palatul Victoria, nu în ministere, nu în parlament, toate deciziile importante au fost luate în Kiselef", a spus deputatul Adrian Oros.

Deputatul liberal clujean a vorbit şi despre faptul că acest guvern este supradimensionat numeric, iar foarte mulţi demnitari sunt din judeţul de origine al liderului PSD.

„Este un guvern mamut, cel mai mare guvern care l-a avut România, ca număr vorbesc, are sute de secretari de stat. Fac aici o paranteză. Cred că s-a rezolvat şi problema şomajului în Teleorman, pentru că sunt 67 de secretari de stat din Teleorman. Dacă calculăm că la fiecare secretar de stat la cabinet sunt cinci personaje, cel puţin şi un şef de cabinet, aveţi şi dimensiunea rezolvării problemei şomajului în Teleorman," a mai susţinut Adrian Oros.

Deputatul PNL de Cluj Sorin Moldovan a afirmat, la rândul lui, că pe domeniul educaţiei, din cele 111 promisiuni ale PSD din programul de guvernare, doar 11 au fost îndeplinite parţial.
„Din păcate aceste promisuni au fost călcate din nou în picioare la întocmirea proiectului de buget. Bugetul pentru educaţie nu reflectă aşteptările, nici ale populaţiei şi nici ale promisiunilor PSD. S-au promis salarii mai mari pentru profesori, dublarea burselor, condiţii mai bune în şcoli. După un an, promisiunile au rămas strict pe hârtie. Pentru 2018, conform Legii bugetului de stat, nu au fost alocaţi bani pentru învăţământul profesional, pentru generalizarea programului de alimentaţie sănătoasă, nu s-a finanţat programul şcoală după şcoală, şcolile cu probleme vor rămâne şi în acest an fără autorizaţie de funcţionare şi fără apă curentă. (...) Pentru anul 2018, este preconizat pentru educaţie doar 2,98 % din PIB, foarte departe de ceea ce prevede articolul 8 din Legea Educaţiei Naţionale, respectiv 6% din PIB."

Pe această temă, a intervenit şi preşedintele PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda. „Cea mai gravă problemă pe educaţie este faptul că se desfiinţează peste 2000 de şcoli în momentul de faţă în România şi ministrul Liviu Pop a recunoscut chestiunea asta. Mi se pare un atentat la ceea ce înseamnă siguranţa intelectualităţii din România, pentru că practic aceşti copii nu vor mai avea posibilitatea să înveţe şi cu siguranţă rata abandonului şcolar o să crească foarte mult în actualele condiţii", este de părere Daniel Buda.

Deputatul Adrian Oros, care este prorector la USAMV Cluj , a vorbit şi de faptul că s-a amânat evaluarea şcolilor doctorale. „Pentru învăţământul universitar cel mai grav lucru a fost şi rămâne deşi în campanie s-a promis, faptul că evaluările instituţionale nu au fost făcute şi mai ales cele ale şcolilor doctorale. În continuare planează asupra acestui sector foarte important suspiciuni de plagiat, de cariere îndoielnice, de oameni cocoţaţi în vârful ierarhiei universitare care nu au nimic de spus şi care viciază formarea studenţilor, iar în cercetare nu s-a făcut chiar nimic, în afară că s-au schimbat toate comisiile şi toţi evaluatorii şi ce este grav au fost scoşi evaluatorii externi", a explicat Adrian Oros.

 

Loading...
Comenteaza